URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Iulie 2014, 09:05

Alina vine la guvernare: Ce post se pregăteşte pentru iubita lui Ioan Lascău

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce în doi ani a avut nu mai puţin de patru preşedinţi, PPDD Bihor tinde să se confunde cu numele Alinei Popa, iubita fostului şef al Finanţelor Publice şi al filialei judeţene a partidului, Ioan Lascău.

Ajunsă consilier judeţean şi şefă a organizaţiei după ce Lascău a intrat la bulău, tânăra se află pe cai mari după ce PPDD şi PSD au bătut palma, iar săptămâna trecută şi-au împărţit şi în Bihor posturile de conducere din instituţiile deconcentrate ce vor fi eliberate prin "evacuarea" reprezentanţilor PNL.

Află unde ar putea fi Popa şefă de pe Blogul lui Bihorel!

Citiţi pe această temă şi articolul "La penitenciar, dar cu banii-n buzunar: Fiscul recuperează abia 1% din prejudiciile produse de corupţii bihoreni"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2139 RON
  • 1 EUR = 4.7326 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON