URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
04 Iulie 2017, 11:36

Plantate joi, furate până luni! Toate florile sădite de copii pe malul Crişului au dispărut, în trei zile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Surpriză neplăcută, luni, pentru angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, care s-au dus să ude florile plantate cu trei zile în urmă de zeci de copilaşi orădeni în ghivecele de pe malul drept al Crişului Repede, în aval de Podul Ladislau.

Toate florile au fost furate, hoţii lăsând în urmă ghivecele pline doar cu pământ.

Cei mai dezamăgiţi vor fi, probabil, taman copiii care, voluntar, au mers joia trecută, pe malul Crişului, să planteze flori. Şi care acum vor afla că unii concitadini nu dau doi bani pe efortul semenilor ori pe aspectul oraşului...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
super
nu pot sa nu remarc..... BARCELONA-VIENNA, hai sa comparam, dragiilor!!! si nu pot sa nu imi aduc aminte de CEL MAI SIGUR ORAS!!! vai si amar !
Postat 04 Iulie 2017, 18:45 de Lenny
Asta e politia locala
Daca nu ar mai fi fost un precedent poate politia locala avea o scuza. Dar stiau ca se vor fura si nimic actiune....loganu, bulanu si salarul minim e de voi...o rusine pentru oras sunteti voi...nu trebuie sa fii Sherlock sa faci si altceva in afara de dat amenzi de parcare.
Postat 04 Iulie 2017, 15:44 de alexcuce
neata
Buna dimineata :)) Asta se intampla de mai bine de o luna de zile. Zeci de prieteni si colegi de lucru au plantat flori acolo si s-au furat... numai acum a devenit stire, pentru ca niste copii au plantat florile? Restul nu conteaza se pare :P
Postat 04 Iulie 2017, 14:46 de johnnydj
RE: neata
Ntz, noi am scris de mai multe ori că florile de acolo dispar aproape instant, indiferent cine le-a plantat. Search pe site şi găsiţi articolele
Postat 04 Iulie 2017, 14:59 de Adriana Totorean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4133 RON
  • 1 EUR = 4.8246 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON