URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Ianuarie 2013, 11:05

"Înjurământul" lui Hipocrate: Cum îşi tratează unii medici de familie bolnavii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doctorul Valer Oniţa, medic de vreo 30 de ani în comuna Sântandrei, pare să fi uitat că scopul primordial pe care-l îndeplineşte nu este acela de a gestiona borcanele cu smântână şi ouăle primite de la bătrâne. Miercurea trecută, dom' doctor a cedat nervos după ce o pensionară hipertensivă, care suferise recent două accidente vasculare cerebrale şi rămăsese fără medicamente, a îndrăznit să-l deranjeze pentru o reţetă în timp ce acesta acorda consultaţii în Palota.

Deşi femeia a încercat în repetate rânduri să-şi facă programare la cabinetul din Sântandrei, dar la telefonul fix "răspundea" mesageria, iar telefon mobil medicul nu are, Oniţa şi-a ieşit din pepeni când a văzut-o pe femeie, care şi aşa se deplasează greu, refuzând să-i dea prescripţia pe motiv că lucrase prea mult în acea zi şi sfătuind-o că dacă tot vrea medicamente n-are decât să şi le cumpere. Întâmplător, la incident a fost martor şi reporterul BIHOREANULUI.

"Eu ce să fac? Lucrez de la ora două (ora 14 - n.r) aicea, am avut 30 de consultaţii. E normală treaba asta? Şi eu tre' să merg, să mai introduc fişele astea", a spus el pe la ora 17.40, arătând spre un vraf de reţete scrise cu mâna şi pe care urma să le introducă în laptopul primit de la Ministerul Sănătăţii pentru reţeta electronică. "Sunt 20 de consultaţii pe zi acceptate de Casă. Dacă aşa e făcută legea, plătesc eu din buzunar pentru că nu vă încumetaţi să luaţi medicamentele pe două zile?", a spus el, ca şi cum pacientul ar fi vinovat pentru modul său de lucru ori pentru legile emise de şefii din Sănătate.

Lăsând la o parte că motivaţia lui e interpretabilă (căci femeia era bolnavă cronică iar ca urmare - potrivit normelor Casei de Asigurări de Sănătate - ea nu intră între cei 20), atitudinea zeflemitoare a doctorului dovedeşte doar că a uitat de tot de jurământul lui Hipocrate care îl obligă să ajute bolnavii, nu să le ridice şi mai tare tensiunea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
surprinzator
Totusi primarul nu isi exprima pozitia tace ca ........ in porumb.Sunt mai presus voturile decat sa ...
Postat 03 Iulie 2013, 12:50 de std-rei
COMENTARIU LA ARTICOLUL DESPRE DR.ONITA
I-mi pare rau ca asa tirziu am citit acest articol! Reporterul trebuie sa ceara scuze ,,in ziar"de la Dr.ONITA!!!! Este un,,OM si MEDIC"de inalta clasa!,de o valoare morala deosebita si de o cariera remarcapila! Am avut onoarea sa lucrez alaturi de ACEST OM DEOSEBIT timp de 8 ani( eu la farmacie). Comuna ar trebui sa fie recunoscator si sa ia apararea lui!!!!!
Postat 28 Mai 2013, 11:08 de SARI KATALIN
dictator
am scris un comentariu despre acest reporter si dr ONITA un om de valoare si onoare cu 30 ani de cariera dar nu mi s-a permis
Postat 12 Februarie 2013, 17:18 de mih
replica
Si constat AUGUSTINO ca jignesti ca neavenita ce esti tu la spitalul militar ,munca si eligibilitatea medicilor specialisti in medicina de familie ! Acest medic ar trebui sa se multumeasca cu lista de pacienti dintr-un singur sat nu din 10! si atunci probabil nu aparea in presa mai ales asa nepatat cum il prezinti tu! Acest fapt este o consecinta a lacomiei acestor medici ,,,lacomie care se va eradica cat de curand prin directive europene si prin stabilirea unei liste de maxim 700 pacienti!
Postat 30 Ianuarie 2013, 14:56 de radu
replica
Asculta Augustino! si medicii tineri sunt oameni sufletisti si devotati!Iar pensionarea trebuie stabilita prin lege ,cum si este dar ar trebui specificat fara dreptul medicului pensionabil de a-si intemeia o societate medicala in care el angajeaza un specialist tanar pe un salar mizer ! nefiind eligibil de a avea contract cu casa din ziua implinirii varstei de pensionare stabilite prin lege
Postat 30 Ianuarie 2013, 14:47 de radu
Dr.
"potrivit normelor Casei de Asigurări de Sănătate - ea nu intră între cei 20" Asta e o dezinformare crasa. Fireste ca si cronicii intra in cele 20 de consultatii pentru care e platit medicul. Incepand cu consultatia numarul 21, medicul lucreaza fara plata. Puneti mana si cititi, informati-va, nu mai scrieti tot felul de gogomanii dupa ureche, reporterilor, ca ziaristi nu pot sa va spun.
Postat 29 Ianuarie 2013, 17:39 de Medic de familie
DR ONITA ESTE UN OM DEOSEBIT
Articol absolut penibil, daca nu stiti cum functioneza sistemul sanitar si cu ce sume este platit medicul de familie ,cat munceste , cat scrie cu pixul si pe calculator si cate consultatii ii deconteaza( cu 10 lei impozabil...) Casa de Asigurari, ar fi mai bine sa va informati , apoi sa denigrati , la sugestia vreunui pacient nemultumit (eventual pensinat de boala ?! si cu pensie mica ,conform vechimii..., dar care are drepturi la medicamente compensate 90%....) un MEDIC. Dr. Onita e ste un medic valoros si de inalta tinuta morala , il cunosc din copilarie .A muncit cu competenta si profesionalism in Santandrei si nu merita terfelit in mocirla. Daca unui medic de familie i se deconteaza 20 de consultatii pe zi, celelalte vi s-ar parea ca trebuie sa le presteze in contul milei ? V-as sugera sa va cereti scuze pentru acest articol rusinos pt dvs.---Dr Onita a facut medicina de familie si in perioade mai grele , fara atata tehnologie, a servit satenii fara pretentii materiale , este un sufletist si devotat profesiei sale si bolnavilor, iar pensionarea unui medic nu o hotaraste orice neavenit.Augustina Craciun
Postat 29 Ianuarie 2013, 11:57 de AUGUSTINA CRACIUN
e un sistem mizerabil
Totul se intampla din cauza MINISTERULUI SANATATII care nu face ordine in listele de pacienti!Cati dintre dumneavoastra stiu ca anual la Oradea devin specialisti in Medicina de familie 15 doctori ,care din cauza acestor pensionabili nu isi gasesc un cabinet de medicina de familie in care sa profeseze ,o lista de pacienti la tara se vinde cu 10 000-15000 de euro la oras 30 000 euro ! Cam acestea sunt preturile pe care acesti pensionabili le cer colegilor mai tineri ,plus ca un medic de familie ocupa cate 3-4 sate ,,Aici e vina ministerului pentru ca nu da o lege cu maxim 700 de bolnavi pe o lista de care sa ai timp sa te ocupi! nu sa alergi de la un sat la altu si a sta pe cate 4-5 liste de pacienti! Cetatenii ar trebui sa se revolte ! plus ca un medic de familie la 1000 de pacienti ia de la casa de asigurari lunar la 7000 de ron sa nu-i credeti atunci cand invoca saracia!SUNT MEDIC SI DIN PACATE NU POT PROFESA DIN CAUZA ACESTOR PENSIONABILI PRECUM DR ONITA VALER care stau cu fundul pe cate 3-4 liste de pacienti ,pe care poate nici nu ii cunoaste pe toti ! dar altminteri sa le mai ofere si servicii medicale!
Postat 29 Ianuarie 2013, 08:25 de radu
doctor
Articol penibil. Nu pentru Dl dr Onita Valer, ci pentru cel care scrie si nu se documenteaza, nu cunoaste pe dr Onita , si nici NU SEMNEAZA , am dreptate dl ANONIMUS de la Bihoreanul.??? Dl dr ONITA face MESERIE de o viata de om, acolo, in comuna Santandrei, circula pe jos, cu autobuzul, nu are masina , nu se lafaie in bogatii, este un OM modest, si din fire este un om CALM, respectuos. Eu il cunosc de ffmult , si nu sunt de acord cu stilul de abordare a problemei de catre ANONIMUS. De ce trebuie sa jignim si sa fim badarani?? Gabriel f.
Postat 28 Ianuarie 2013, 21:42 de gabriel
Asa e
"io pacient" ai dreptate, nu pacientii sunt de vina de frustrarile si toanele unor medici...dar si cel mai calm si mai empatic dintre medici poate sa-si piarda cumpatul la un moment dat...de asta u trebuie stigmatizat pentru ceva punctual. Daca asta ii felul de zi cu zi, isteric, atunci da, trebuie amendat de opinia publica. Si da, ai dreptate in legatura cu numarul pacientilor de pe lista medicilor de familie: sunt prea multi. Daca ar fi 500 maxim, medicul de familie ar stii la orice ora de zi sau noapte antecedentele, ar raspunde la telefon etc... cu asta ar trebui sa inceapa MS in acest an ca schimbare si nu cu suplimenari de fonduri si proiecte pentru ATI si trauma, adevarata drama din sistemul sanitar romanesc fiind in prespital!
Postat 28 Ianuarie 2013, 20:40 de Io
mai sunt si altii
Moi, nimeni nu zice ca medicii nu sunt oameni, dimpotriva, toata stima pentru UNII dintre ei, ca har domnului avem. Dar nu faci de-astea cu un om beteag de inima cand stii ca sanatatea lui depinde de tine. Daca ai o problema, o spui - si o spui pe un ton normal, de \"telectual ce esti, si nu te comporti cu bolnavul ca si cu un caine. Pai ba nene, cum iti permiti sa zici ca ai lucrat prea mult si nu te sinchisesti cu o reteta, nu cumva din banii pacientului traiesti? io-s de parere ca atitudinea medicului e condamnabila, cu atat mai mult ca nu vorbim de o simpla raceala. nu invinovatesti pacientul pentru ca sistemul e de kkt. De ce medici ca cel din articol isi iau prea multi pacienti daca nu stiu cum sa ii rezolve? Nu cumva pentru ca iau mai multi bani pentru ei?
Postat 28 Ianuarie 2013, 16:37 de io pacient
m
ce sa mai zici?! cert este ca un medic dupa ce devine ''indispensabil'' comunitatii, incepe sa-si faca de cap...de capul lui cel pr.ost....ia tot ce i se ofera, daca nu chiar cere el...de la produse alimentare (foloase necuvenite, art 256 cod penal)...pana la mita (art. 254 c.p.)...nesimtiti, nenorociti, si excroci la drumul mare...P.S. nu generalizez!!! se stiu ei cei cu musca pe caciula...aviz nesimtitilor!!!
Postat 28 Ianuarie 2013, 16:33 de marcell
da
dar nici dr din comuna Ineu de Cris nu merge in inspectie pe la scolile aferente comunei.
Postat 28 Ianuarie 2013, 15:41 de eu
Mda
Intr-o zi un jurnalist a calcat pe strada un cacatel de caine. A doua zi in ziare articole cu titlul: \"Cum sunt de cacaciosi unii jurnalisti\". Medicii nu sunt roboti!!!
Postat 28 Ianuarie 2013, 14:33 de Moi
Juramantul hipocratic
Forma arhaica a juramantului hipocratic interzicea inclusiv avortul si scoaterea calculilor...Dar indemna la simtire.(Sa nu uitam ca si politicienii jura,apoi uita-de la mana pan'la... buzunar!)
Postat 28 Ianuarie 2013, 12:54 de gyorgy tozser
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON