URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2018, 09:50

Stâlpii Vagó iau apă: Piese vechi de un secol, abandonate în albia Crişului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu prilejul lucrărilor de reabilitare de pe malul stâng al Crişului Repede, în zona Primăriei, stâlpii de iluminat, jardinierele şi balustrada metalică de aici trebuiau să ajungă pe mâinile unor restauratori.

Angajaţii societăţii Drumuri Orăşeneşti au demontat la începutul lunii martie, la cererea şi sub supravegherea angajaţilor municipalităţii, toate aceste elemente proiectate de către arhitecţii orădeni László şi József Vágó, figuri marcante ale arhitecturii secession central-europene.

Oficial, piesele vechi de un secol au fost numerotate şi transportate în depozit, pentru a fi ulterior restaurate în vederea remontării pe acelaşi amplasament în cadrul unor lucrări de reabilitare a malului în valoare de circa 2 milioane euro. În realitate, o parte din stâlpi au fost lăsaţi în albia Crişului Repede, în aşteptarea unei evacuări salvatoare. Ca o mostră de prostie şi nepăsare...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
.."Ca o mostră de prostie şi nepăsare..."
Intrebare: a cui prostie si a cui nepasare ? Evident a birtinezului.Da'poi(u),acele piese vechi,elermente ale stalpilor de iluminat, cazute in albia Crisului Repede, puteau fi remarcate ,cu o oarecare bunavointa si de la inaltimea balconului domnului primar,fara a fi necesara, o cercetare riscanta de altfel, la fata locului,sprijinit de parapetul improvizat de constructor.Dar procedura a fost indeplinita :"piesele vechi de un secol au fost numerotate şi transportate în depozit,"(!!??)Primaria nu se dezminte, inca o lucrare de top,de genul :"The best of Dorel"
Postat 19 Aprilie 2018, 23:49 de platona
@Florin Ciucas
Cata rabdare sa mai ai. Amenintari si postari pe Facebook? Oameni care iti citeaza din DEx? Probabil ceva academicieni magna cum marmeladae de pe langa Academia Romana (este o crasma pe langa ea, in spate mai exact). Oameni obsedati de like-uri pe facebook si de reactii. Daca il ai la "pretini" da-i si tu un "ador" (care draq o fi si ala) sa se simta bine :)) ca nu degeaba traiesc in spatiul virtual si se ascund sub nume utopice (macar la mine stie cine trebuie cine sunt si "poiu" are legatura directa cu numele si meseria, trebuie doar un IQ peste 95 sa iti dai seama, la o media nationala de 60-62).
Postat 16 Aprilie 2018, 08:15 de poiu
...............
Sunt onorat. Insusi numarul 2 (sper sa nu gresesc!) imi ,,modereaza" comentariul. A iesit ceva... Mai bine cititi: ,,Le-au luat pe toate de pe mal şi ar fi trebuit să le ducă la depozit, dar pe unele, alea din poză, le-au lăsat în apă." Ca sa nu existe vreun dubiu citez din DEX ONLINE: ,,TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva." P.S. Am facut o captura de ecran si am postat perla pe contul de facebook. Intr-o ora am strans peste 100(O SUTA!) de reactii. Nu am publicat numele autorului si nici unde a aparut (perla!), deci nu datorez nimic nimanui.
Postat 16 Aprilie 2018, 07:43 de pinonel
armata nu-i cu...noi?
@pinonel: Ți-a zis-o! Ia-l de mână pe nebun și faceți ce vă trece prin cap! Hai că pe tâmpitul ăla îl găsești ușor! Doar i s-a scris numele prin multe comentarii! Poate vei fi exlus și tu?
Postat 15 Aprilie 2018, 21:04 de dani-e-let
?!
Articolul pare scris la patru capete, dar fara sa comunice intre ele. Prostia si/sau minciuna e la tot pasul, incepand cu titlul. Stalpii nu iau apa, SUNT LA APA! Apoi:,,Angajaţii societăţii Drumuri Orăşeneşti au demontat la începutul lunii martie, la cererea şi sub supravegherea angajaţilor municipalităţii, toate aceste elemente". Cum ,,toate"?! Alea din apa nu se pun la socoteala?! Dar ce e mai important: cine sunt, cu nume si pronume (sarut mana, dna dan!) cei care au cerut si au SUPRAVEGHEAT aceasta bataie de joc! Cum sunteti de-ai casei, ma asteptam sa fiti mai informati! Oricum, finalul merita toti banii: ,,Oficial, piesele vechi de un secol au fost numerotate şi transportate în depozit, pentru a fi ulterior restaurate în vederea remontării pe acelaşi amplasament în cadrul unor lucrări de reabilitare a malului în valoare de circa 2 milioane euro. În realitate, o parte din stâlpi au fost lăsaţi în albia Crişului Repede, în aşteptarea unei evacuări salvatoare. Ca o mostră de prostie şi nepăsare..." Exact, de astea e vorba, de prostie si nepasare! A birtinezului, evident, el e principalul vinovat pt. tot ce se intampla in primarie, el si-a ales colaboratorii, chit ca in zece ani trebuia sa-i cearna de o suta de ori! Da' poate ca asa-i plac, prosti, nepasatori, dupa chipul lui, dar executandu-i orbeste ordinele!
Postat 14 Aprilie 2018, 18:55 de pinonel
RE: ?!
Mai degrabă e un articol citit de un nenea cu juma de cap. Ce nu ţi-e clar, penibilule, în textul scris? Le-au luat pe toate de pe mal şi ar fi trebuit să le ducă la depozit, dar pe unele, alea din poză, le-au lăsat în apă. Şi ce trebuia să facă Bolojan, să le strângă el din apă? Iar noi să-l înjurăm de mamă că n-a făcut-o? Ia-te de mână cu TDS-ul, un securistoid şi un comunistoid... :)
Postat 14 Aprilie 2018, 23:07 de Florin Ciucas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON