URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2011, 11:47

Sondaj în picaj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima rundă a sondajelor pre-electorale a fost câştigată de PNL. Conform rezultatelor, liberalii Ilie Bolojan şi Cornel Popa îşi surclasează lejer colegii de coaliţie din PSD, primarul având peste 50% în preferinţele orădenilor, iar senatorul dublu decât contracandidatul său la şefia CJ, Ioan Mang.

Şi mai abitir sunt depăşiţi potenţialii candidaţi ai PDL. Şi asta nu neapărat fiindcă partidul lor ar avea un scor mic, ci pentru că sondajul comandat de ei are exact valoarea de întrebuinţare a hârtiei din care a fost făcut.

Pedeliştii l-au inclus şi pe Vasile Blaga, dar cum acestuia nici prin cap nu-i vine să candideze la Oradea, cifrele devin lipsite de orice relevanţă. Prin urmare, PDL are nevoie de încă un sondaj, dar vorba aia, ce mai contează un geam spart la o casă mare?!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
replica la postacii penali galbenii pishatii
BAH @Pilif SICTIR sa zici la mata si la familia ta nu mie unui roman simplu cu numele Romanul Simplu.BAH @Ungurashul ...a voaste a PeNaLilor o sa fie pouscariile toate din ROMANIA ))=)) Ungurashul intreaba pe bolojanul faraonul de prietenul sau Yanis Tzenaklis pretenul sau din America statul Atlanta =))=))BAH @SD da-te dreacului de prostu soulii,vorbesti fara tine si fara sa cunosti esentialul lucrurilor ,acuzi fara sa ai dovezi este adevarat ca sunt impotriva Miculestilor,dar nu am scris in 2008 contra lor bah prostovane=))=)) ,.Aceasta este opinia lui Romanul Simplu/
Postat 23 Iulie 2011, 15:40 de Romanul Simplu
cine?
Da, PNL, da' fara "bolovanisme"!
Postat 22 Iulie 2011, 12:15 de o oarecare
vai de mine si de mine...
Zic: "Doamne fereste" si scuip in san!
Postat 22 Iulie 2011, 12:14 de o oarecare
buna ziua
PT ROMANUL SIMPLU. BOLOJAN ARE CASE IN ATLANTA ASA CUM IN 2008 SPUNEAI CA ESTE FRATILOR MICULA. INTOXICATII PESTE TOT.
Postat 21 Iulie 2011, 15:12 de sd
pentru romanul simplu
ai si tu case in america ? esti vecin cu bolojan ? esti de la sri?
Postat 21 Iulie 2011, 11:27 de ungurasul
pentru romanasul
saraci cei cu duhul ca a lor va fi....
Postat 21 Iulie 2011, 11:22 de ungurasul
alt partid zauu chiar nu mai aveti umor
nu mai sunt altiii, gata s a terminat cu resursele naturale! eu nu cred sunt altii mult, mult ,mult mai buni il VREM PE CEL Mai bun!
Postat 20 Iulie 2011, 18:57 de anca
@romanul mult prea simplu
@romanul mult prea simplu iar ai aparut sa-ti deversezi laturile pe forum? ai dovezi cand afirmi ceva? daca da, prezinta-le! daca nu, SICTIR!
Postat 20 Iulie 2011, 18:12 de pilif
replica la articol
Nimic nu este sigur in sondajul PeNaL Bihor,care 2 candidati?Faraonul Bolojanul cu metresa din primarie,cu 4 case in America in statul Atlanta cumparate cu 40 000 de dolarianul trecut 2010 an de criza( banii din hotzie ),case dupa care primeste in fiecare luna 4000 de dolari chiria ,cine asta iarasi primar PeNaL al orasuilui Oradea? NICIODATA !:))=)) Sa nu uitam ca in luna august in concediu pe data de 5 faraonul Bolojan o sa fie in Atlanta sa-si vada casele, sa-si vada investitiile,DNA -ule nu ne auzi ? :))=))Cine senatorul PeNaL Cornel Popa ?Asta 2 vorbe nu stie lega bine,si la interviuri se uita speriat in toate partile si nu-si gaseste cuvintele ,dar gaseste modalitati de frauda si de cumparare a votului electoratului cu chimicalele Micula ,sucuri ,alcool rebut ,napolitane ,apa minerala radioactiva si altele ,si cine astasenatir betivan presedinte de consiliu judetean Bihor ?NICIODATA!Senatorule Cornel Popa PNL asteptam sa te vedem in campania electoralala TTV beat mang ra ca si la TV Beius:))=)Te lucreaza pe la spate bine un prieten ,mai bine cum te lucreaza un dusman pe fata ,cam asta este situatia si in aliantzaP USL A.:))=)).Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 20 Iulie 2011, 16:43 de Romanul Simplu
OK !
Excelent! In sondaj cei pusi de pdl au urmatoarele rezultate: Blaga 5,8%, Ghilea 3%, Brukental 4%, Corches 3,7%, Abrudan 3,7%, Mocan 3,6%, Coste 3,5%, Bungau 3,4%, Mihaiu 2,6%, Ile 2,2%, etc.Adica niste perdanti din start, mari oameni politici. Interesant este daca Blaga a fost consultat si daca a acceptat! Din informatiile pe surse nu a fost, ideea a fost a lui Seremi, mare jmeker, care nu a avut curajul sa intre si el in sondaj sa ia sub 2%. Mai e interesant daca Blaga a dat si el, ca ceilalti, 2000 Euro pt sondaj. Sau a platit pt el Ghilea! Ca de obicei
Postat 20 Iulie 2011, 14:19 de ghyusi oradean
Mihaela, dragostea mea?
Ura ! Am inteles despre ce-i vorba in articol ! Se sparge USL, si o sa fiu eu candidatul surpriza !
Postat 20 Iulie 2011, 14:10 de Mircea Geoana
....
@tariceanu - asa e, prost, neprost, oradenii l-au \"trimis\" si il vor \"retrimite\" la anul la primarie. Bineinteles, pentru \"prostiile\" pe care le-a facut.
Postat 20 Iulie 2011, 13:38 de @tariceanu
citeste tu mai bine
@romanasul - prietene, sa mori tu de ciuda si tot va castiga bolojan al doilea mandat. si doar dintr-un singur motiv: a facut mai multe in 3 ani decat filip in 8. asa ca e normal sa fie reales din primul tur. despre popa, dintre mang, popa, ghilea, seremi, kiss si tarle, popa e cel mai ok. altii nu avem. sau poate ai vrea pe unul ca bitea?
Postat 20 Iulie 2011, 13:36 de @romanasul
Ilieeee.
Mai ILIE si fata iti arata a PROSTIE, dar ce daca? Oradenii te-au trimis la PRIMARIE.
Postat 20 Iulie 2011, 13:33 de tariceanu
Voi cititi ce scrieti ?!
Ca biraul asta, angajat pe bani buni la lunapark (adica selina ), ar avea sanse la un al doilea mandat, depinde doar de prostia alegatorilor oradeni ! Da' betivul asta ordinar, ales senator de pe locul al III-lea, pe la Stei/Rieni, asta ce treaba are cu Oradea si cu oradenii ?! Asta s-a imbatat cand a ajuns Ludovic Orbul ministru la transporturi si de atunci nu s-a mai trezit (despre popa prostu-i vorba) ! De ce n-a facut drumuri in judet cand Tariceanu era premier si Orbul ministru la transporturi ?! Pt. ca atunci bea si era beat cu lunile, avea cont deschis la posirca de Cacaceni !
Postat 20 Iulie 2011, 13:08 de romanasul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON