Agentul şef Constantin Omuţ, de la Poliţia Sântandrei, şi-a ridicat în cap o parte din sat. Oamenii îl bârfesc că, în loc să-şi facă treaba şi să-i vâneze pe adevăraţii infractori, "omul legii" a confiscat, de curând, mingea unor copii care se jucau pe o uliţă din sat, iar altă dată a descălţat pur şi simplu o fetiţă care se dădea cu rolele pe drum.
Ce-i drept, nici copiii n-ar fi trebuit să se joace chiar la şosea, dar sătenii întreabă în replică, pe bună dreptate, de ce poliţaiul e cuprins de orbul găinii atunci când vine vorba de adevăraţii scandalagii. O fi şi el mai emotiv...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.