URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2012, 16:53

Lefurile din Primărie, majorate prin... scădere

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La nici o săptămână după ce noua guvernare USL a promis că va umbla la salariile bugetarilor, angajaţii Primăriei au şi început să vadă modificări pe cardurile de salariu. Numai că nu în plus, ci în minus!

Vineri, în zi de leafă, funcţionarii au descoperit pe carduri sume cu 400-500 lei mai mici decât de obicei. Cele mai mici salarii le-au primit cei circa o sută de angajaţi ai creşelor orădene, care au dus casă sume cuprinse între 560 şi 800 lei.

Scăderea bruscă a salariilor bugetarilor orădeni se datorează eliminării drepturilor negociate de sindicatul din Primărie cu reprezentanţii municipalităţii, măsură urmată de interdicţia de a iniţia noi negocieri.

Concret, după ce Guvernul Boc le-a tăiat sporurile tuturor bugetarilor, primarul Ilie Bolojan s-a încăpăţânat să le păstreze, până la expirarea contractului individual de muncă, adică la finele lui aprilie.

Deşi au fost "loviţi" la buzunar, funcţionarii s-au ferit totuşi să facă gură. Aceştia s-au consolat cu faptul că deşi primesc mai puţin la salariu, măcar nu li se cere să returneze banii primiţi "în plus". Cum au păţit colegii lor de la Consiliul Judeţean...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
plin de \
@cetateanu-Daca tu stii functionari din astia de pe \"prima treapta de jos\", intreaba-i frate cum de isi permit masini noi dintr-un salariu de 1100 RON(primit dupa 10 ani de munca in primarie, facultati si cursuri absolvite, ca sa dea, nu, raspunsuri competente babuinului care sparge caramida de piept ca el e platitor de taxe si are drepturi), ca vreau sa aflu si eu secretul. Daca tu vrei sa vezi functionari moriti de foame si cu haine peticite, atunci inseamna ca tu vii dintr-un alt film. De aceea ne merge noua bine, romanilor, ca murim de grija altuia in loc sa ne preocupe sa facem ceva pt a ne merge mai bine, nu sa asteptam sa ne dea Primaria, Guvernul sau Presedintele. Astia o sa-ti de cel mult o mu.ie scurta. @.(punct)- daca ti se pare ca acum stai mult pe la ghisee pin intitutii, imagineaza-ti cat ai sta daca s-ar injumatati functionarii...desteptule !
Postat 29 Noiembrie 2012, 13:18 de oradel
inacceptabil
DA, ar fi foarte bine daca mafia angajarilor pe baza de rudenie,pritenie ( transferari, detasari) ar lua sfarsit. Cu siguranta s-ar economisi o gramada de bani si ar creste salariile prin primarii.
Postat 27 Iulie 2012, 16:44 de ...
Saracii
Saracii de ei, eu am avut o poprire pe venituri si am fost la ei la directia de executari silite sa imi iau angajament de plata ca din 800 de lei cat castigam, ei imi luau 313, asta fiind i luna ianuarie, cand aveam de plata la intretinere 733 ron, atunci mi-a spus un impertinent din acel birou ca el cheltuie 700 de le intr-o sambata seara cand iese in oras. Asa ca nu va plangeti de mila domnilor bugetari. Daca nu va convine sa pierdeti timpul 8 ore pt 900 de lei, haideti si LUCRATI ca si multi altii dintre noi la privat pentru banii astia!
Postat 26 Mai 2012, 10:42 de Ovidiu
lipsă de profesionalism
Câtă lipsa de profesionalism din nou.....mai cititi codul muncii ....contractul individual de munca nu poate expira....poate contractul colectiv de munca....inainte sa scrieti un articol mai informati-va d-lor ziaristi
Postat 14 Mai 2012, 00:14 de cetăţean
injumatatiri salar
Cine comenteaza la adresa cuiva ar trebui sa stie despre ce este vorba.Functionar public e una si contractualul e alta.Noi vem 600 /luna.Vi se pare ca se poate trai asa?Se scria de crese .Stie cineva cat stres e si ....nu ex spor de stres...ca nu e legal.Daca ar fi posibilitati pentru alte locuri de munca n-ar mai sta nimeni in cresa pe banii astia dar si asa, cine stie?!
Postat 13 Mai 2012, 19:58 de claudia
injumatatirea retardatilor
Si eu astept injumatatirea imbecililor care cred ca patronii sau domeniul privat e cel mai bun. Si mai ales a celor care inca mai cred ca la patron e super. Sa fiti siguri ca patronul daca ar putea te ar plati cu nimic dar inca mai sunt legi in tara asta care nu dau voie la hotii de patroni sa faca chiar tot ce vor.
Postat 13 Mai 2012, 12:14 de ghg
De acord, da' nu-i suficient !
Astept injumatatirea numarului angajatilor din primarie/regii subordonate ! Aia ar fi o masura cu adevarat productiva !
Postat 13 Mai 2012, 11:21 de .
mare-i gradina ta doamne !!
mai pertache cand ai auzit din gura usl grivco un cuvant despre angajati de la privat cornel si marele ministru analfabet de BIHOR CUM RADEAU DE CEI CARE AVEAU DOCTORATE LUATE PRIN FRANTA SI ALTE TARI acest COMUNIST FARA CARACTER SI SCOALA CONDUCE psd BIHOR TOT TIMPUL PE LOCUL PATRU SPER S-A CREASCA IN SONDAJE O DATA CU COOPTAREA LUI PETRU FILIP CEL MAI CURAT PRIMAR !!!! ASA CA CINE SE ASEAMANA SE ADUNA DE ACORD DL. BOLOJAN ?
Postat 13 Mai 2012, 10:38 de VOTANTUL
cetatean
Inca n-am vazut angajati din primarie morti de foame! Din contra, multi (chiar si din cei de pe prima treapta de jos, ce lucreaza la ghisee) au masini noi, lucru pe care multi cei ce lucram la patroni nu-l putem avea... Inca n-am auzit de bugetar (cel putin din primarie) care sa demisioneze din cauza salariului! Stiu eu functionare care desi locuiesc peste drum de statia de tramvai si au locul de munca la Primarie, la un minut de statia de tramvai, ele trebuiesc duse si aduse zilnic cu masina personala.... deci, cred ca nu le este rau (avand in vedere ca sotul e soferul si nu au acelasi program de lucru, deci el o duce si apoi merge acasa, si o aduce tot pornind de acasa) Da\' si daca le da statu; banii \"aceia\" .... Oioioi! Atunci sa te tii: cum niciunul nu a crapat de foame si nu a umblat cu haine carpite sau uzate, acuma sa vedeti voi CONSUM la electrocasnice, la bauturi!
Postat 13 Mai 2012, 09:57 de Citizen X
@andrei
SUBSCRIU
Postat 12 Mai 2012, 19:54 de viola
USL minciuna
Draga Petrache, PDL-ul "s-a ca-cat" cum spui tu pe toti in contextul in care toata Europa era la pamant si eram in plina criza economica. Nu trebuie sa fii foarte destept sa iti dai seama ca au fost necesare acele masuri pe cxare si le-a asumat PDL. Dar in schimb minciunile pe care USL-ul le indruga non-stop sunt josnice. Strigau incontinuu ca de fapt sunt bani pentru toate majorarile posibile...asta doar ca sa prosteasca populatia ....si acuma dintr-o data nu mai sunt...USL se bazeaza doar pe minciuni!!!!
Postat 12 Mai 2012, 17:45 de Andrei
Ce majorari?
Dupa ce s-a ca-cat PDL ul pe toti, ce majorari mai vrei tata? Sper macar astia de la USL sa faca ceva pt mediul privat si economie, nu doar pt bugetari. Altfel, e ultima oara cand ii votez anu asta! Stiu ca nu ii intereseaza prea tare votul unui sg. om, dar ca mine gandesc multi, cel putin din mediul privat! Asa ca ai grija USL sau mai bine zis PSD, ca ei sunt vioara 1.
Postat 12 Mai 2012, 17:00 de petrache
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON