URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iunie 2011, 14:09

Finanţist cu ambiţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat în acută criză de cadre, PDL Bihor caută cu înfrigurare un contracandidat împotriva lui Ilie Bolojan, care să nu se claseze pe ultimul loc în lupta pentru Primăria Oradiei de la alegerile locale 2012.

De fapt, de vreo două luni nu prea mai caută, pentru că l-a găsit pe Ioan Mihaiu (foto), actualul şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, aflat în funcţie de la începutul anului 2009, la propunerea PSD.

Dar ce mai contează că omu-i de stânga sau de dreapta? Important este să sară pentru Partid, mai ales că îi datorează PDL-ului măcar faptul că după eliminarea social-democraţilor de la guvernare l-a lăsat la şefia Finanţelor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
pantelimon
SPER CA BUNUL DUMNEZEU SA-I AJUTE DUPA FAPTELE, JUDECATA SI BUNA CREDINTA IN A FACE BINE APROAPELUI. AMIN.
Postat 15 Iunie 2011, 15:17 de RASPLATA DOMNULUI
h
sa arda in foc de gunoi auzi de la psd sa candideze la pdl si ghilea nu poate si el e curva politica
Postat 08 Iunie 2011, 11:15 de h
Taxati, taxati, taxati
Acest sef de la Finante merita promovat ! Doar sub conducerea lui am primit aproape toti locuitorii orasului asta Somatie si Titlu executoriu pentru sume imaginare sau nu in valoare de un leu ! Asemenea competenta profesionala nu poate ramane nerasplatita. Ar merita o masina noua si o secretara mai tanara, ambele platite din banii colectati de la oradeni in urma somatiilor de un leu !
Postat 07 Iunie 2011, 12:57 de Ioan Lascau
Baile Felix este tinta de dezvoltare si atractie turistica Ungaria va falimenta
acolitii sunt muritorii de foame care au famsili si rate stim noi ce poate pilea PRimarului din Oradea ZERO barat o nulitate pentru Oradea zicea cineva de FILIP dar nu i poti compara, ideal ar fi ca Baile Feli sa fie transformat in oras si sa aiba loc congrese sportive de judo stiti ca toiesc cuiburi de tigani pe acolo , sunt si ei oameni dar nu desfintam un punt turistic pentru o minoriatate, avem o bogatie naturala nereafinata .Nu stiti taranul isi face proiecte in vadu crisului , baile Felix pentru el nu exista cuib de tigani a ajuns de mahala
Postat 06 Iunie 2011, 22:48 de @carmen
invruntatul e de la tara :))
nu faci din BOU taur :)) ha, ha, ha dar nu conteaza il iertam ca ne permitem chiar daca am pierdut mult banii nu au valoare vom avea parte de mai bun, meritam suntem puternici si sanatosi nu ne am lasat calcati in picioare de cei care cred ca daca se imbraca cu o haina gata s au schibat, avem nevoie de un inteprinzator, o carte de vizita serioasa VIZER nu candideaza? are realtii sau altii dar sa ne dezvolte orasul nostru frumos pe care parintii parintilor nostri l au castigat cu truda dar si multa satisfactie.
Postat 06 Iunie 2011, 21:49 de anca
este potrivit
este mai potrivit de primar decat incrutatul de acum, ca la asta degeaba ii spui ceva ca pe langa ca nu te asculta se comporta precum un zeu la care n-ai voie sa te adresezi sa-i spui ce nu-i in regula ca el face tot cum vrea el si nu-si asculta decat acolitii.
Postat 06 Iunie 2011, 20:25 de carmen
huo
Si numai pt ca vine de la Finante si nu l-as vota!
Postat 06 Iunie 2011, 18:41 de Lucica
ar fi unul dintre ei
dar sa nu ne pripim mai sunt calitatea si competitia sa si spuna cuvantul, nu facem favoruri nimanui, Oradea are mari probleme in prezent arata ca un oras parasit , ma ingrozesc cand merg cat de deplorabil si distrus este, avem nevoie de mai multi oamenii care sa l sustina pe actualul primar nu de MURITORI de foame, ATENTIE daca primarul nu atrage investitori si se bazeaza pe cei de la tara atunci iar repetam istoria.Noua ne trebuie LICHIDITATI financiare nu forta de munca pe care sa o platim:)) BOLOJAN face ce face EMIL boc isi cumpara voturile cu carti de munca, e foarte TRANSPARENT dar milonari decid daca platesc sau nu taxe in ROMANIA
Postat 06 Iunie 2011, 17:25 de anca
hai la vot
Nu conteaza ce partid, conteaza , omul, iar dl. Mihaiu este un om deosebit L-as vota cu drag,
Postat 06 Iunie 2011, 16:57 de ro
succes
HAI MIHAIU ESTE UN PDL-IST PE CARE L-AS VOTA BRAVO PDL BIHOR, IN SFARSIT GANDITI
Postat 06 Iunie 2011, 15:09 de EU
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON