URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Februarie 2012, 12:36

Cocoş de la Justiţie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După doi ani de amânări, Guvernul a aprobat în decembrie 2010 indicatorii tehnico-economici ai lucrării de reabilitare a Palatului de Justiţie din Oradea, la o valoare de peste 26 milioane de euro, dar a trebuit să mai treacă încă un an până să se şi decidă cui să-i atribuie mănosul contract.

Problema a fost rezolvată săptămâna trecută, prin câştigarea licitaţiei de către o firmă cu sediul la Iaşi, Iasicon, specializată în construcţii şi restaurări, în spatele căreia se spune că s-ar afla nimeni altul decât soţul Elenei Udrea, mult mai discretul Dorin Cocoş.

 Întrebarea e că, dacă s-a mişcat aşa greu şi când în joc au fost "interese superioare", cât ar fi durat altfel?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
alelei banutii mei!!!!!!!
E de notorietate faptul ca Titel Sinescu este un apropiat al primarului Gheorghe Nichita. Probabil, dintr-un orgoliu prostesc, Sinescu ar face orice ca sa impiedice investitia imobiliara din Iasi, atata timp cat nu-i apartine. In ultimii ani, Sinescu, prin Iasicon, firma care o controleaza, a primit contracte de ordinul milioanelor de euro, pentru lucrari de infrastructura, beneficiarul fiind primaria condusa de Gheorghe Nichita.
Postat 18 Februarie 2012, 19:44 de cel ce cauta adevaru
@românașul cel poznaș
Ai studii superioare ?! Ai pe dreaqu ! Pun prinsoare ca ai fost coleg de grupa/an cu prefectul ghilea, cu tigan de la CET I, cu bolos de la primarie/episcopie/universitate, adica cu toti neica-nimeni care au descoperit abecedarul DUPA '89 ! Raman la parerea ca esti un bun ,,pilitor'', dar ca inginer esti....sau mai exact spus NU ESTI ! Roaga pe un pusti dintr-a patra sa-ti citeasca postarile si vei intelege ca nu poti sa pretinzi ca esti absolvent de studii superioare cand iti lipsesc clasele elementare. Tu de fapt nici nu scrii in limba romana. Si atentie cand te uiti pe un plan, tine-l corect, nu cu susu-n jos !
Postat 03 Februarie 2012, 12:28 de aiurel
Gresesti cand spui ca dau la pila
In primul rand ca am totusi studii superioare, nu cersesc ci doar am facut o comparatie cu un alt tip de investitie care s-ar amortiza in maxim 10 ani (la costul actual- in caz ca stii cum se face un calcul de amortizare) . Si eu sunt de parare ca nimeni nu trebuie sa primeasca bani moca. Dar banii cei 26.mil euro s-ar intoarce din ecomoni realizate, deci nu ar fi bani moca aruncati. Daca 260 de eur/luna ar fi putin atunci mareste cu 520 eur/luna salarilile si cei 26 mil eur ar ajunge 80 de ani pentru 50 de judecatoriu si procurori. Referitor la piulite si suruburi, nu vad de ce sa le fur pentru ca oricum eu le platesc, eventual sa ma uit sa nu viitu cumva sa mi le furi. Parerea mea este ca acesti 26 mil de eur sunt bani aruncati, eu din intimplare tot devize de santier vad de multi ani, si compar doar cu renovarea unui hotel mare de peste 100 de camere care a costat 5 milioane, in care a ramas doar o parte din structura si s-a si extins. Am totusi un ordin de marime, si daca la palatul de justitie nu se face piscine acoperite si exterioare, jacuzii, 100 bai de lux, mobilier special, sistem de incalizre racire gestionat electronic, restaurante sali de sport, masaj, tratament, UNDE
Postat 03 Februarie 2012, 10:48 de Catre aiurel
precizare
@adevar Cred ca mai corect e 2000 de euro ! @romanul Din cate stiu 99,99% din blocuri sunt in proprietate privata, de ce sa-ti dea tie si altora Statul banul meu si al altora ?! Vrei sa-ti imbraci saracia in scart, n-ai decat, pune mana si munceste, nu sta dupa pomana ! Nu va ajunge, saraciilor, ca ati primit apartamentele pe bani de nimic ?! Tu acolo unde dai la pila, te-a pus careva sa platesti pt. zugravitul halei, chiar daca furi zilnic doua-trei piulite, cateva suruburi si un pumn de saibe ?
Postat 03 Februarie 2012, 10:25 de aiurel
pt roman si aiurel
Amandoi aveti dreptate incea ce spuneti. Vorbiti despre doua lucruri diferite si amandoi aveti indeplina dreptate. Dar 260Euro/luna + la un salar de magistrat nu cred ca ii opreste de la a lua spagi de la cei nevoiasi de a da... Daca bine stiu au salarul undeva peste 1000 euro.
Postat 03 Februarie 2012, 10:04 de adevar
Catre aiurel
1. De ce ma botezi PENAL? 2.Ma doare in cot de cladirea palatului de justitie cat timp acolo e un cuib de hoti spagari (cladirea este in regula bine construita). 3. De acei bani in fiecare an, fiecare din cele 12.000 de apartamente ar face economie de ~700 ron adica 8.400.000 Ron (2 milioane eur ) care se vor scoate si arunca in continuare prin geam si pereti an de an. 4. Reforma sistemului judiciar inseamna sa refaci cladirea de hoti sau sa investesti in oameni? 5. Sunt o gramada de motive limpezi ca sa fiu suparat. 6.De 2,6 mil eur puteai ridica salariile a 50 magistrati si procurori cu cate 260 eur/luna timp de 166 ani. Cred ca efectul asupra reformei justitiei era mult mai profund daca le mareai salariile si ii controlai mai bine sa nu faca abuzuri, excese sau alte fapte care fac rau oamenilor care ajung sa aiba nevoie de justitie.
Postat 03 Februarie 2012, 09:20 de roman suparat
@roman PeNaL si suparat !
Tu esti mai prost decat ala ce-si zice ,,oradean'' ! Cum sa compari mere cu pere ?! Citeste mai jos si apoi ,,exprima-te'', tembelule ! Pui egal intre o saracie de bloc si un palat ! Mai ciobane, restaurarea unei usai din palat costa cat ,,scartul'' pt. un bloc ! Vezi si de ce : Vor fi efectuate urmatoarele lucrari: consolidare, reparatii capitale, restaurare, extindere si amenajare. In urma acestor lucrari de interventie si extindere se va obtine o suprafata suplimentara desfasurata de 3.390 mp, care se adauga la cea existenta de 11.961 mp, rezultand o suprafata totala desfasurata de 15.351 mp. Valoarea totala a obiectivului de investitii, aprobata prin HG, este de 107.791.000 lei (cca. 26,5 mil. Euro) din care C+M (constructii-montaj) 83.785.000 lei (cca. 20,6 mil. Euro). Durata estimativa de derulare a contractului de executie este de 36 de luni. “Palatul de Justitie Oradea – monument istoric austro-ungar din anul 1890 – asigura desfasurarea activitatii a 3 instante (Curtea de Apel Oradea, Tribunal Bihor si Judecatoria Bihor). Renovarea acestuia (Reabilitare si Extindere) face parte din cele 20 de obiective propuse spre finantare in cadrul Proiectului Reforma Sistemului Judiciar, finantat in cadrul acordului de imprumut incheiat cu BIRD Proiectul Palatului, in stil eclectic, apartine ing. Kiss Istvàn si a fost executat de catre Guttman Jozsef si Rendes Vilmos, fiind inaugurat la 13 august 1898, data de la care va adaposti tribunalul, pana in 1951.
Postat 03 Februarie 2012, 07:43 de aiurel
26 milioane euro puteam izola termic jumatate din blocurile din Oradea
Ce naiba, 26 milioane de euro construiesti 4 -5 cladiri identice. Adica fiecare oradean pierde ~130 euro/persoana, adica cam 300 euro pe persona care lucreaza sau ~5-600 euro de familie? Este tiparnta de euro pe undeva sau noi suntem niste fraieri si suntem pacaliti de hoti. Pe criza asta asa bani aruncati in vant? De banii astia se puteau izola 12.000 de apartamente (la un deviz real si corect), adica cam jumatate blocurile din Oradea.
Postat 02 Februarie 2012, 18:14 de Roman Suparat
Se spune ?!
Mai bihoreilor, voi le-ati luat locul la Melisa si la Vanesa ?! Eu am auzit un zvon ca in spatele firmei lasicon s-ar afla relu fenechiu si cu primarul din Iasi, nichita ! Tot acel zvon zice ca nici adomnitei n-ar fi strain de interesele firmei lasicon. Sunteti jalnici....v-a ajuns criza, stapanii va cer tot mai mult in schimbul blidului de linte si al osului de ros !
Postat 02 Februarie 2012, 16:19 de .
Minciuna gogonata
Iasicon nu are nici o legatura cu Cocos-ul lui Udrea. Comentariul este specific unei publicatii de mercenari.
Postat 02 Februarie 2012, 15:04 de Ias
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON