URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Noiembrie 2019, 16:00

Orele încep mai târziu! Lucrările la pasajul Magheru decalează programul școlilor din Parcul Traian (FOTO / VIDEO)

Cum Parcul Traian a devenit extrem de aglomerat şi incomod pentru şoferi de la începerea lucrărilor la pasajul subteran Magheru, autorităţile locale au luat decizia să decaleze programul de începere a orelor la două şcoli care funcţionează în această zonă.

400 de maşini în minus

Conducerea municipalităţii orădene, de comun acord cu Poliţia Rutieră şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, a decis ca, începând din 25 noiembrie, cursurile celor 11 clase de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu (care funcţionează lângă Seminarul greco-catolic) vor începe la ora 8:30, în timp ce elevii celor 36 de clase de la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna vor începe orele de la 9.

"La şcoala Oltea Doamna, în clasele primare sunt 600 de copii, ceea ce înseamnă că 300 de părinţi vin cu maşinile să îşi lase şi să îşi ia copiii de la şcoală. La fel, la Liceul Greco - Catolic sunt 300 de copii, ceea ce înseamnă încă 100 de maşini. Decalând programul de învăţământ, considerăm circulaţia va fi mult îmbunătăţită mai ales între orele 7:30 - 8:00 când traficul este cel mai aglomerat", a declarat viceprimarul Florin Birta, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit viceprimarului, măsura a fost luată cu consultarea conducerii celor două instituţii şcolare şi va fi aplicată de-a lungul întregului an şcolar 2019 – 2020.

"Chiar dacă orele vor începe mai târziu, copiii nu vor sta mai mult la şcoală. Conducerea Şcolii Oltea Doamna a luat decizia scurtării orei de curs la 45 de minute şi a pauzei la 5 minute. Orele se vor termina tot la ora 14 sau 15 pentru a nu încurca programul micuţilor care după-amiaza au ore de sport sau limbi străine", a spus Birta.

Măsuri de scurtare a orelor de curs ar putea fi luate şi de conducerea Liceului Greco-Catolic.

Decalarea programului şcolar a mai fost implementată în Oradea la sfârşitul anilor 2000 când, din cauza lucrărilor de reabilitare a utilităţilor din strada Roman Ciorogariu, elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu au început orele cu o oră mai târziu.

Fără maşini de "şcoală" şi RER!

Ca o măsură suplimentară de fluidizare a traficului, tot începând din 25 noiembrie, maşinile şcolilor de conducere auto ar urma să primească interdicţie în zonele aglomerate. "Am avut o discuţie astăzi cu domnul prefect Ioan Mihaiu şi săptămâna aceasta va avea loc o întâlnire cu conducerea şcolilor de şoferi ca să stabilim că dimineaţa, până la ora 9, maşinile şcolilor de şoferi nu vor mai putea tranzita zonele aglomerate cum ar fi Bulevardul Magheru, Bulevardul Dacia sau zona centrală", a spus Birta.

La fel, conducerea municipalităţii se va întâlni cu reprezentanţii operatorului de salubritate pentru a cere măsuri similare. "Săptămâna aceasta vom avea întâlnire cu reprezentanţii RER Ecologic cărora le vom solicita ca maşinile lor să evite dimineaţa între orele 7:30 - 8:30 zonele centrale cum ar fi Parcul Traian şi Bulevardul Magheru", a spus Birta.

Şantier de iarnă

În ceea ce priveşte lucrările de construire a pasajului subteran pe sub Bulevardul Magheru, până în prezent constructorii au relocat reţelele din calea lucrărilor şi au început consolidarea podului Dacia în vederea reamenajării lui de la două la trei benzi pe sens.

Începând din 15 noiembrie, circulaţia tramvaielor va fi sistată pentru desfăşurarea în bune condiţii a pregătirilor pentru amenajarea structurii de rezistenţă a pasajului. "Cablurile de alimentare a tramvaielor cu energie electrică vor fi date jos, calea de rulare va fi ridicată, iar din 18 noiembrie va începe forarea celor 374 de piloţi foraţi începând din zona Aleea Ştrandului", a spus Birta.

Cele două foreze care vor amplasa piloţii au ajuns deja în şantier. Cum fiecare utilaj poate face cam patru foraje pe zi, cei 374 de piloţi vor fi foraţi în circa două luni.

"Se va lucra şi de Crăciun şi de Anul Nou pentru ca la finalul lui ianuarie piloţii să fie deja foraţi. Se va putea lucra şi iarna pentru că se toarnă beton la o adâncime de 11 metri", a declarat viceprimarul.

Lucrările de amenajare a pasajului, cu termen de predare de un an, vor fi executate de o asociere de firme reprezentată de Freyrom SA (care a construit şi podul Centenarului) pentru suma de 14,5 milioane lei, fără TVA, echivalentul a 3,1 milioane euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON