URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2018, 14:00

Mai mult decât i s-a cerut: RER Vest a pregătit de iarnă 40 de utilaje, peste necesarul impus de Primăria Oradea (FOTO/VIDEO)

Poate să ningă, Oradea este pregătită! Viceprimarul Florin Birta a condus, vineri, inspecţia utilajelor de iarnă ale operatorului de salubritate RER Vest, declarând apoi că societatea are echipate de iarnă nu doar cele 27 de utilaje prevăzute în contractul cu municipalitatea, ci şi încă 13, anume aduse la Oradea pentru situaţii extreme. La inspecţie a participat şi directorul adjunct al Direcţiei Tehnice din Primărie, Emil Benţan.

Extra utilaje

"Lucrurile arată bine, utilajele sunt pregătite. Sunt 27 de utilaje care trebuie să acţioneze pe străzile municipilui Oradea, conform contractului de deszăpezire. Ca o noutate, RER are alte 13 utilaje în aşteptare, care pot fi folosite oricând, dacă vom avea o iarnă grea sau se defectează alte utilaje. Practic, 40 de utilaje sunt la dispoziţia noastră", a declarat viceprimarul Birta, într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul inspecţiei tehnice.

RER Vest şi-a mărit parcul auto atât cu utilaje construite doar pentru intervenţiile de iarnă, cât şi cu utilaje multifuncţionale, care pot fi folosite şi în extrasezon. Utilajele nu sunt noi, ci au fost relocate de RER Vest de la punctul de lucru pe care societatea îl are la Arad. "Utilajele suplimentare ne oferă un avantaj din punct de vedere al timpului de înlocuire a unui potenţial utilaj defect. Practic, nu o să avem deficienţe în intervenţie, chiar dacă vor apărea probleme tehnice", a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, Florin Gontariu, directorul general tehnic-investiţii al RER Vest.

Intervenţii din patru puncte

De asemenea, RER Vest are asigurate şi stocurile de materiale antiderapante necesare pentru intervenţii.

"Avem încheiat un contract cu furnizorul de sare pentru 4.000 de tone, cu posibilitatea de suplimentare. Pe stoc avem 1.200 de tone de sare. Suntem pregătiţi şi cu clorura de magneziu, fulgi pe care îi folosim în zona pietonală a Pieţei Unirii, şi mai avem în tranzit pe calea ferată 42.500 de litri de clorură de calciu. În total, vom avea 60.000 de litri clorură de calciu", a mai spus Gontariu.

În condiţii de ninsoare medie, o intervenţie completă pe toate cele 920 de străzi din Oradea necesită 250-260 de tone de sare.

O altă noutate este că, în această iarnă, RER Vest va avea patru puncte din care vor porni utilajele, tocmai pentru a reduce timpii de intervenţie. Unul este la sediul RER Vest, pe strada Tudor Vladimirescu, unul pe strada Moreni, altul pe Gheorghe Doja şi al patrulea pe strada Uzinelor, vizavi de fabrica Adeplast. În plus, la punctul de pe Moreni, societatea va amenaja şi o cameră cu paturi, unde, dacă va fi nevoie, şoferii vor putea să se odihnească. În total, RER Vest va avea 174 de persoane puse la dispoziţie pentru a asigura deszăpezirea pe timp de iarnă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Mai mult? Pe ce bani?
Ha ha ha :) ce m-am răs!!! Te pomeni că vin ăștia de la RER cu bani de acasă și fac acte de binefacere in numele bolovanului. Nimeni nu investește și nu nu blochează camioane doar ca sa ofere "mai mult decât i s-a cerut", decât dacă există un parandarat. Sa se știe!
Postat 17 Noiembrie 2018, 11:47 de oradeanbihor
Tds
Doar troiene ai in cap.
Postat 16 Noiembrie 2018, 17:06 de Sandu1206
!!!
Si cum la Oradea se lasă cu niște TROIENE... ce minciuni pot fi în "capu la " unii.....
Postat 16 Noiembrie 2018, 16:06 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON