URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Mai 2018, 14:36

Viorica Dăncilă, în "romgleză" la întâlnirea cu Papa: "Sfinţia voastră, I am very glad for this opportunity" (VIDEO)

Viorica Dăncilă, în 'romgleză' la întâlnirea cu Papa: 'Sfinţia voastră, I am very glad for this opportunity' (VIDEO) sursa foto: www.mediafax.ro

O înregistrare video făcută publică de presa din Italia arată că premierul României, Viorica Dăncilă, i s-a adresat Papei Francis, la întâlnirea de vineri de la Vatican, în româneşte şi engleză deopotrivă.

"Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity", i-a spus prim-ministrul Suveranului Pontif.

În înregistrare se aude şi cum Dăncilă îi vorbeşte Papei Francisc despre cadourile pe care i le-a adus, de data aceasta adresându-i-se numai în limba română:

Viorica Dăncilă: Sămânţe de mărar, iar aici să vă bucuraţi de roadele acestui pom mulţi ani de acum încolo.

Papa Francisc: Grazie.

Guvernul României a postat pe site-ul oficial un video cu imagini de la întrevederea prim-ministrul Dăncilă cu Papa Francisc, dar fără sonor.

Premierul Viorica Dăncilă a fost primită vineri dimineaţă în audienţă la Palatul Apostolic din Vatican de către Suveranul Pontif, Sanctitatea Sa Papa Francisc. Şeful Executivului le-a spus jurnaliştilor Antena 3, cu care a vorbit în exclusivitate pe această temă, că întâlnirea a durat 45 de minute.

Ulterior, însă, s-a aflat că Dăncilă a minţit, jurnaliştii din Italia care au relatat evenimentul precizând că întrevederea a durat 24 de minute. 

"Liderul de la Palatul Victoria i-a oferit Papei Francisc seminţe din soiuri de legume şi plante româneşti şi un stilou personalizat, confecţionat, manual, din lemn, la atelierele din Suceava", a anunţat Guvernul. Suveranul Pontif i-a oferit premierului trei cărţi şi o placă sculptată în bronz exprimând un mesaj de pace.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a ironizat vizita Vioricăi Dăncilă la Vatican, declarând că aceasta n-a înţeles prea bine ce s-a vorbit acolo.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
!!!
Pot corecta și acum! Termenul corect era "Sanctitatea voastră!".
Postat 14 Mai 2018, 17:36 de dani-e-let
Vai si amar
Sarca, nu ai fost acolo sa corectezi.
Postat 13 Mai 2018, 22:45 de Sandu1201
@dani-e-let
din pacate apartine Romaniei cu tot cu penalii care provin de acolo. Problema e ca mai exista inculti care inca ii voteaza, dupa zeci de ani de furt
Postat 13 Mai 2018, 22:16 de David
@basca
Sula si prefectura,vaca si chiloteii.Oare ce putea discuta acesta semianalfabeta cu papa ? Papa a ras mult, s-a distrat cam ca la un film cu Stan si Bran, ea nu a inteles nimic.
Postat 13 Mai 2018, 21:34 de Ducustrigacucu
zi
@David: Județul Teleorman e parte a României! " Aviara gripa lui Boc cum fu?
Postat 13 Mai 2018, 21:07 de dani-e-let
.
ne facem in continuare de ras tara din cauza unor analfabeti de la teleorman. Multumim pesede
Postat 13 Mai 2018, 15:13 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON