URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 August 2018, 13:18

Mihaela Buzărnescu, scoasă de pe terenul de la Montreal în lacrimi, cu ţipete de durere (VIDEO)

Mihaela Buzărnescu, scoasă de pe terenul de la Montreal în lacrimi, cu ţipete de durere (VIDEO) foto: Reuters

Mihaela Buzărnescu (20 WTA / 30 de ani) a izbucnit în lacrimi şi ţipete de durere, miercuri seară, în urma unei accidentări foarte urâte, care s-a petrecut în setul al treilea al turneului de la Montreal. După câteva minute de chin, ea a primit îngrijiri medicale şi a fost scoasă de pe teren în scaunul cu rotile.

Potrivit DigiSport.ro, jucătoarea noastră s-a accidentat în decisivul partidei cu Elina Svitolina (5 WTA / 23 de ani), la scorul de 3-6, 7-6, 3-4. Accidentarea a survenit în momentul în care Buzărnescu încerca să ajungă la o minge trimisă de Svitolina. "Miki" a alunecat, a călcat strâmb şi a izbucnit imediat în hohote de plâns, fiind nevoită să abandoneze după o accidentare la glezna dreaptă. Astfel, Elina Svitolina se califică în turul următor al turneului.

Potrivit Digi Sport, românca a fost dusă la spital, unde medicii au constatat că nu are fractură, dar în schimb, există suspiciuni că ar putea fi o problemă la ligamente.

"Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine. Joi voi afla mai multe", a scris Mihaela, într-un mesaj trimis pe Whattsap pentru "Libertatea".

Jurnaliştii sportivi din SUA au criticat lipsa de reacţie a echipajului medical de urgenţă care a sosit pe teren la minute bune după accidentarea Mihaelei Buzărnescu. Românca se prăbuşise pe teren şi ţipa de durere, însă adversara sa şi arbitrul de scaun nu au avut ce face pentru a-i alina durerile. Atunci când a văzut prin ce trece adversara sa, Svitolina s-a îndreptat către Mihaela Buzărnescu cu o pungă cu gheaţă. 

În conferinţa de presă, şi sportiva din Ucraina a criticat timpul mare de răspuns al echipajului de urgenţă. Site-ul WTA scrie că a fost o încheiere sfâşietoare a unui meci plin de răsturnări dramatice de situaţie - în special pentru Mihaela Buzărnescu, care, după ce a pierdut atâţia ani din carieră din cauza accidentărilor, ajunsese să aibă o ascensiune fulgerătoare acum, când în sfârşit se bucura de o perioadă în care se simţea bine.

Mihaela mai atinsese un obiectiv săptămâna trecută, când a ridicat primul ei trofeu, la San Jose. Românca a învins-o  categoric pe Maria Sakkari, din Grecia, în finala turnelui Premier de la San Jose. Scor: 6-1, 6-0. Mihaela Buzărnescu a urcat astfel patru poziţii în clasamentul WTA, poziţionându-se începând de luni pe locul 20 şi împlinindu-şi astfel visul pe care mărturisea că îl are încă de la 14 ani. România are pentru prima oară în istorie două jucătoare în primele 20 cele mai bune din lume.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON