URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 August 2019, 23:42

Furie, lacrimi şi speranţă. Mărturia cutremurătoare a tatălui Alexandrei. Ironia sorţii, voia să se facă poliţistă (VIDEO)

Furie, lacrimi şi speranţă. Mărturia cutremurătoare a tatălui Alexandrei. Ironia sorţii, voia să se facă poliţistă (VIDEO) sursa foto: www.antena3.ro

Mărturie cutremurătoare, făcută, joi seară, de tatăl Alexandrei Măceşanu, adolescenta răpită şi – din câte se pare – ucisă de monstrul din Caracal.

Aş fi trecut şi prin foc

Într-un interviu la Antena 3, plin de încărcătură emoţională, bărbatul a confirmat că – în două locuri – el a fost cel care a spart uşile la percheziţii şi povestit că, în timp ce îşi căuta fiica, a fost foarte aproape de locul în care tânăra fusese sechestrată.

Întrebat – în prima parte a interviului - de ce el a făcut asta şi nu poliţiştii cu care era, Ioan Măceşanu a răspuns: "pentru că eram dornic să găsesc fata, poate am fugit mai repede, eram capabil să trec şi prin foc". El a adăugat că nici el şi nici soţia sa nu şi-au pierdut încrederea că fiica lor este în viaţă.

"Ce mă căiesc eu este pentru că am trecut la o stradă de ea - noi am fost pe Decebal, ea a fost pe Craiovei. Asta mă voi căi toată viaţa mea, dacă e să nu o găsesc", a mai spus el. 

Bărbatul s-a arătat cu atât mai supărat cu cât apelul făcut de fată prin 112 a fost făcut la ora 11.05. "Noi am ajuns pe la 11.15...", a povestit Ioan Măceşan.

Filmul evenimentelor

În cuvinte simple, bărbatul le-a mulţumit tuturor celor care sprijină familia în căutarea fetei şi a rememorat clipele de coşmar prin care a trecut familia lui de miercurea trecută, de când Alexandra nu mai e de găsit. Bărbatul a povestit că familia s-a alarmat în momentul când Alexandra, care plecase dimineaţa la Caracal, nu a mai răspuns la telefon. "Soţia mea mi-a zis că nu răspundea la telefon. Ne-am dat seama că e ceva. Telefonul a fost închis", a spus el. 

A mers la Poliţie, miercuri, în seara dispariţiei, pe la ora 20.30. Întrebat dacă el consideră că din acel moment trebuiau să înceapă căutările, a răspuns că aşa ar fi trebuit, dar "zic (poliţiştii-n.r.) că o să apară, că aşa sunt fetele". 

Chiar dacă a fost în timpul zilei de joi la două adrese la care s-au făcut percheziţiile, Ioan Măceşanu a fost chemat să asculte vocea din apelul la 112 abia la ora 23. "Poate au fost prea duri s-o găsească, poate le-a scăpat", a încercat să explice el situaţia. După acel moment, a precizat, a stat la poliţie până în jurul orelor 2-3 dimineaţa când a fost rugat să plece acasă să facă un duş, să se odihnească, şi să revină la ora 5. 

Ulterior el a precizat că la percheziţia de la domiciliul lui Gheorghe Dincă nu a participat, fiind în timpul acesteia în sediul Poliţiei. Cât despre fiica sa, a mărturisit că era un copil vesel, muncitor, apreciat de profesori şi colegi, că ajuta pe toată lume şi că îşi dorea, ca o ironie a sorţii, să devină poliţistă.

"Ştiu că e o fată puternică. Dacă o dată a sunat la 112, cred că va mai suna o dată", a mai spus el, convins că fiica sa este în viaţă. 



Apel din faţa Poliţiei 

Declaraţiile au fost făcute în emisiunea lui Mihai Gâdea, care a mers la casa părinţilor fetei, iar ulterior bărbatul a mai făcut o declaraţie, din faţa sediului Poliţiei Caracal.

El i-a transmis şi un mesaj presupusului criminal, Gheorghe Dincă, care a recunoscut în fața anchetatorilor că i-a ucis fata şi a incinerat-o. ​​"Să ardă în iad dacă a făcut aşa ceva. Dacă n-a făcut, Dumnezeu să-l aibă în pază".

Totuşi Ioan Măceșanu şi-a exprimat din nou speranţa că Alexandra este în viaţă şi a făcut un apel din faţa Poliţiei de la Caracal, cerând celor celor "care au luat-o să o aducă". 

"Vreau să fiu lăsat în pace şi eu şi familia mea. Vreau să le mulţumesc celor care s-au implicat în acest caz, care caută, cercetează în continuare. Cei care au luat-o să o aducă ca să ne reluăm viaţa pe care o aveam înainte. Nu mă interesează cine a luat-o, dacă o aduce", a spus el.

Cât îi priveşte pe cei de la 112 care au răspuns apelurilor Alexandrei, "le transmit să fie mai atenţi şi mai precişi. Le doresc sănătate", a spus tatăl adolescentei.

Alexandra Măceşanu a dispărut miercuri, 24 iulie. A doua zi, a sunat de trei ori la 112 să ceară ajutorul. Inițial, polițistul a preluat cazul nici măcar nu a crezut-o. În vreme ce tânăra plânge, disperată, zicând că a fost violată și că se teme că vine călăul ei, care o va bate, polițistul care preia apelul, agent șef Florescu Vasilică Viorel, dă dovadă de o lipsă crasă de empatie și chiar devine ironic și persiflant la adresa victimei.

Poliţia a descins la adresa unde Alexandra fusese sechestrată abia 19 ore mai târziu. Proprietarul, Gheorghe Dincă, a recunoscut în faţa procurorilor că a ucis-o şi a incinerat-o. Deocamdată la locuinţa acestia nu s-au găsit decât fragmente de oase calcinate, dinţi şi bijuterii ale Alexandrei în cenuşă cernută. Se aşteaptă ca INML să prezinte vineri rezultatele probelor ADN, arată HotNews.ro.

Citiți și articolul ”#112vreausătrăiesc: Stenograma discuției dintre fata răpită și polițistul inuman de la 112

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON