URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Ianuarie 2020, 10:15

Pădurea Craiului, singura ecodestinaţie din Bihor, are un film dedicat (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Singura ecodestinaţie din judeţul Bihor, Pădurea Craiului, poate fi descoperită şi de la distanţă.

Un film dedicat acestei zone va fi lansat vineri, imaginile realizate de renumitul fotograf Mihai Moiceanu prezentând frumuseţile naturale, atracţiile turistice, tradiţiile şi cultura acestui colţ de rai.

Potrivit unui comunicat transmis de CAPDD, custodele ecodestinaţiei, filmul va fi publicat pe 10 ianuarie, la ora 13, pe platforma YouTube.

Pelicula a fost realizată de Asociaţia de Ecoturism din România şi unităţile de management de destinaţie, în cadrul proiectului "Săptămânile ecoturistice ale României", prin care alte şase ecodestinaţii din ţară, Ţara Haţegului-Retezat, Ţinutul Zimbrului, Eco Maramureş, Băile Tuşnad şi împrejurimile, Ţara Dornelor, Colinele Transilvaniei, au beneficiat la rândul lor de astfel de materiale filmate.

Ecodestinaţia Pădurea Craiului înseamnă patru peşteri amenajate pentru turismul de masă, singura reţea de peşteri speoturistice din România, şase pensiuni certificate ca membre ale reţelei de ecoturism, care lucrează alături de alte 25 de facilităţi de cazare şi masă, trasee de drumeţie ce însumează sute de kilometri, 275 de kilometri de trasee marcate pentru mountain bike, trei trasee tematice, patru trasee de via ferrata, 355 de trasee dedicate escaladei şi alpinismului, unica reţea de trasee pentru trail run din ţară, cascade, defileuri, păduri, lacuri, biserici de lem şi tradiţii ce merită descoperite.

"Ecoturismul reprezintă, pentru România, o şansă excepţională prin atragerea de turişti din străinătate şi din ţară, pe un produs turistic de calitate, care creează un impact economic remarcabil la nivel de comunităţi rurale. Astfel, se demonstrează că natura României şi bogăţia culturală, utilizate cu atenţie şi bine păstrate, pot genera venituri considerabile din ecoturism", a precizat Paul Iacobaş, preşedintele CAPDD Bihor.

Vezi trailerul filmului:

Filmul este disponibil aici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON