URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Octombrie 2019, 15:23

Prezidenţiabilul Dan Barna, la Oradea: A făcut selfie-uri, i-a dat autograf lui Emeric Ienei şi le-a spus orădenilor că acuzaţiile la adresa lui sunt "minciuni" (FOTO / VIDEO) 

Candidatul USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, se află joi la Oradea, iar în jurul prânzului a ieşit, înconjurat de o mică armată de susţinători, prin centrul oraşului pentru a împărţi pliante şi a vorbi cu oamenii. 

În timp ce unii dintre orădeni l-au asigurat că se poate baza pe votul lor, alţii l-au luat la întrebări în legătură cu dezvăluirile făcute de RISE Project, iar candidatul le-a dat asigurări că n-a făcut nimic ilegal. Ba mai mult, Barna le-a spus orădenilor că multe din informaţiile vehiculate la TV despre el sunt "minciuni". 

Dan Barna vs. Oana Zăvoranu

Dan Barna a petrecut circa 50 de minute în mijlocul orădenilor, însoţit de câteva zeci de susţinători din USR PLUS, mulţi dintre aceştia purtând veste cu mesajul "Dan Barna preşedinte". Nu bine a ieşit din noul sediu al USR de pe strada Vasile Alecsandri, că şeful USR a şi fost asaltat de susţinători pentru selfie-uri şi chiar autografe. 

Cum a pornit spre Piaţa Unirii, el a primit un mesaj din partea lui Lupu, un personaj excentric care-şi face veacul pe străzile oraşului. Acesta a spus că îl susţine, dar tot votează cu... Oana Zăvoranu. "Te-am votat, dar rămâne şi Oana Zăvoranu", a comentat Lupu. Pe fază, Barna a răspuns amuzat: "Da, rămâne în sufletul omului". 

În periplul său, Barna a oprit o femeie care a dat mâna cu el, dar l-a rugat să nu apară "în ziare" fiindcă ar trebui să fie la serviciu şi nu în centrul oraşului. De asemenea, candidatul USR PLUS a fost abordat de Cosmin Bursaşiu, unul dintre liderii mişcării Oradea Civică 2017, care i-a spus despre numeroasele proteste organizate în Piaţa Unirii împotriva corupţiei şi în susţinerea demersului "Fără penali în funcţii publice". 

Autograf pentru Emeric Ienei

Cei mai mulţi dintre orădenii pe care i-a întâlnit i-au spus lui Barna că îl cunosc "de la televizor". Unii i-au zis că îi urează succes, alţii i-au garantat că din familia lor va avea "patru voturi", dar toţi l-au asigurat că şi ei vor "schimbare" în societatea din România. Acesta a fost, de altfel, mesajul pe care candidatul USR PLUS i l-a transmis, după ce a dat mâna cu el, şi unui angajat de la salubritate care curăţa în zona podului Sfântul Ladislau. 

Ajuns pe strada Republicii, Dan Barna l-a întâlnit pe Emeric Ienei, ajuns la o vârstă venerabilă. Nea Imi i-a urat succes şi l-a felicitat, iar din senin Dan Barna s-a oferit să-i dea un autograf cunoscutului antrenor de fotbal. Dându-şi seama că Ienei nu e obişnuit să primească autografe, ci să le dea, un USR-ist din mulţime a strigat "Nea Imi, daţi-i şi dumneavostră un autograf!", lucru care s-a şi întâmplat. 

Tot pe Republicii, Dan Barna s-a întâlnit cu mai multe adolescente dornice să se pozeze cu candidatul, care se comportau de parcă şi-au întâlnit starul preferat. Barna a făcut un selfie de grup cu fetele şi a spus că vrea şi el să primească fotografia, aşadar i-a dictat uneia dintre ele un număr de telefon, poate chiar al lui, rugând-o să-i trimită imaginea. La final, liderul USR le-a spus: "Trimiteţi-vă părinţii la vot!"

L-au tras de mânecă... 

Prezidenţiabilul nu a avut parte doar de reacţii pozitive din partea orădenilor. Câţiva dintre ei l-au luat la întrebări pe marginea dezvăluirilor făcute de RISE Project, potrivit cărora, înainte de intrarea în politică, Dan Barna a coordonat proiecte europene cu nereguli, care s-au dus în cap. 

Uneia dintre orădencele care i-au reproşat că nu-şi respectă meseria de jurist dacă a făcut nereguli, Barna i-a răspuns că toate proiectele europene respective au fost verificate de mai multe ori de entităţi de control, care au dovedit că totul a fost în regulă. 

Altor trecători care i-au spus că au văzut la televizor dezvăluirile despre el, candidatul le-a spus să nu creadă totul pentru că sunt "minciuni" care sunt vehiculate tocmai în scopul denigrării lui, dat fiind că a început campania electorală.

Prezidenţiabil la Oradea 

Dan Barna este cel de-al doilea prezidenţiabil care a venit la Oradea pentru a-şi promova programul înaintea alegerilor din 10 noiembrie, după Mircea Diaconu.

Pe lângă ieşirea publică în mijlocul orădenilor, Barna s-a mai întâlnit şi cu reprezentanţi ai sistemului medical şi a făcut o vizită la o firmă din Parcul Industrial, al cărei nume n-a ştiut să-l spună când a fost întrebat de jurnalişti la conferinţa de presă susţinută la sediul USR Bihor.

În conferinţă, Dan Barna şi-a prezentat pe scurt programul, punând accent pe nevoia unei reforme constituţionale, accentul pe educaţie, pentru care vrea un buget de 6%, construcţia spitalelor regionale şi dezvoltarea infrastructurii, inclusiv construcţia de autostrăzi. 

Tot el a spus că îşi doreşte un tur doi fără Viorica Dăncilă, astfel încât românii să dea mesajul că "PSD este istorie" şi că "începem să ne însănătoşim".

"Intoxicări" pentru cetăţeni turmentaţi

Candidatul USR PLUS a menţionat şi faptul că se fac "atacuri ordinare de campanie" la adresa lui din partea "unor dinozauri politici". "Sunt intoxicări şi ştiri false şi minciuni, inventate în speranţa că poate un cetăţean turmentat se va speria", a spus Dan Barna. 

Întrebat dacă se referă la articolul "Adevărul despre Dan Barna", apărut în RISE Project, politicianul a spus că "nici pe departe", ci la alte informaţii lansate în ultima perioadă despre el. "Mă refer la nu ştiu ce legături obscure cu Măgureanu, cu oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea". 

Cât despre ancheta publicată de RISE Project, prezidenţiabilul a spus că nu are ce să-şi reproşeze în ceea ce priveşte activitatea lui de dinainte de intrarea în politică, de aceea a cerut şi el DNA să investigheze proiectele respective, precum şi că publicaţia a prezentat "sferturi de adevăr". 

Vezi cum a fost ieşirea lui Dan Barna în centrul Oradiei, în filmul de mai jos:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON