URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Octombrie 2017, 19:38

"Nu s-a schimbat nimic": Orădenii au comemorat victimele din Colectiv dezamăgiţi că, în doi ani, situaţia din spitale nu s-a îmbunătăţit (FOTO/VIDEO)

Cu lumânări şi lampioane, aproape 30 de orădeni au comemorat, duminică seară, în Piaţa Unirii, victimele incendiului din clubul bucureştean Colectiv. Pe lângă tristeţea cauzată de destinele frânte, orădenii şi-au arătat nemulţumirea că autorităţile din România demonstrează că n-au învăţat nimic din această tragedie.

În urma unui apel pe Facebook, oamenii s-au adunat în centrul oraşului înainte de ora 18, căci au avut zece minute la dispoziţie pentru a lansa în aer lampioanele, astfel încât să nu perturbe traficul aerian. Vântul i-a cam încurcat, însă, şi multe dintre lampioanele colorate au fost trimise spre cer cu greutate. Tot în memoria victimelor, un tânăr a cântat la chitară.

Totodată, lângă soclul statuii lui Mihai Viteazul, participanţii au scris, din candele, "Colectiv", pentru ca toţi trecătorii să ştie de ce s-au adunat. Luminile au pâlpâit lângă afişe pe care a stat scris un vers al trupei Goodbye to Gravity, care concerta în Colectiv în momentul tragediei: "The day we give in is the day we die" (tradus, ziua în care renunţăm este ziua în care murim). "Nu mai e nimic de spus, tot ce avem de spus e asta", a explicat unul dintre organizatorii întâlnirii de duminică seară.

Alţi participanţi au precizat însă că au venit în centrul oraşului nu doar întristaţi, ci şi revoltaţi. "Se împlinesc doi ani de la tragedia din Colectiv, ani în care nu s-a schimbat nimic. Sistemul de sănătate e acelaşi pe care îl ştim, în cei doi ani ar fi trebuit să avem o secţie pentru arşi, pe care n-o avem. Cu atât mai mult nu trebuie să uităm că ceea ce s-a întâmplat acolo se poate întâmpla din nou", a spus Sebastian Duma, completând că guvernanţilor "nu le pasă de ceea ce se întâmplă cu cetăţenii acestei ţări". Duma este unul dintre cei care au mobilizat orădenii în iarnă, la protestele anti-OUG 13 şi împotriva Guvernului PSD.

Printre cei adunaţi în Piaţa Unirii s-a numărat şi Delia Scorţe, mama Patriciei Aktaa, fetiţa de doar 5 ani care în 2010 a murit în spital, infectată cu salmonella. Mama micuţei încă se judecă pentru a demonstra vina doctoriţei care i-a avut în grijă copila. "Am venit pentru că mă revoltă ce s-a întâmplat şi pentru că mi-aş dori ca lucrurile să se schimbe, indiferenţa unora dintre medici să nu mai existe, să vedem dorinţă de a ajuta chiar şi atunci când şansele sunt foarte mici", a spus Delia Scorţe.

Manifestarea s-a încheiat aproape de ora 19, în acelaşi ton paşnic în care s-a desfăşurat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pacat de victime..!
Sa spunem lucrurilor pe nume..Trebuia un scandal mare,din pacate TRAGIC ca Ponta sa pice!!!Pe cine aburiti?DESTEAPTA-TE RUMANE!
Postat 30 Octombrie 2017, 06:41 de grigore
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON