URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 21 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
11 Aprilie 2018, 14:53

e-Gunoiera: RER adună gunoaiele din Oradea cu o autospecială electrică (FOTO/VIDEO)

Timp de o lună, gunoaiele orădenilor vor fi strânse inclusiv cu o autospecială 100% electrică. Operatorul licenţiat de salubritate al municipiului, RER Vest, a primit de la o firmă din Debreţin o gunoieră cu motor electric, pe care o va testa timp de o lună.

Autospeciala a fost prezentată, miercuri, jurnaliştilor orădeni, de viceprimarul Florin Birta, de directorul general economic-marketing RER Vest, Pálhegyi Zoltán, şi de reprezentanţii firmei ElectroMega, producătorul prototipului adus la Oradea.

Poluarea: aproape zero

"De ce ne interesează pe noi o astfel de maşină? Poluarea fonică şi a aerului este aproape zero. Zgomotul la o astfel de maşină este la 30% faţă de o maşină clasică, iar fum nu scoate deloc. În plus, se zice că, şi asta vrem să testăm, costurile de operare sunt undeva la 10 euro pe zi, faţă de o maşină clasică, la care sunt 180-120 de euro pe zi. De asemenea, la acest utilaj lipsesc nişte piese care se defectează foarte des la celelalte maşini: ambreiajul, cutia de viteze, sistemul de evacuare", a declarat Pálhegyi.

Autogunoiera electrică arată exact ca una obişnuită, poate aduna acelaşi volum de gunoaie - 18 metri cubi - şi are o autonomie a bateriei de 8 ore sau 80-120 de kilometri, adică exact lungimea unui traseu de colectare a deşeurilor. Încărcarea se face peste noapte, în 8 ore, iar bateria are o garanţie între 6 şi 10 ani, în funcţie de modul de folosire.

Scump, dar bun?

Preţul unei astfel de maşini însă nu este deloc mic: 200.000 de euro, adică dublu faţă de o autogunoieră diesel. De asemenea, o baterie nouă costă mult, 40.000 de euro. Reprezentanţii ElectroMega speră însă că acest cost va scădea în următorii ani, ţinând cont că în Europa se construiesc şapte uzine mari de producere a bateriilor pentru vehicule electrice, din care patru în Ungaria.

RER Vest va folosi autospeciala electrică pe străzi din centrul Oradiei şi zone rezidenţiale, tocmai pentru că este mai silenţioasă. "Dacă, după o lună de zile, RER Vest va constata că, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar, lucrurile stau mai bine, şi raportul dintre ceea ce consumă vechile maşini şi cea nouă este mai bun, probabil în viitor va începe un program de dotare cu astfel de maşini", a declarat viceprimarul Birta.

ElectroMega, firmă înregistrată în Debreţin, are trei astfel de autospeciale electrice, celelalte două fiind în teste în Budapesta. În acest an, compania va începe producţia în serie a gunoierelor electrice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Sa vedem rezultatul testelor. Sunt sanse sa chiar fie rentabil!
Bravo ungurilor: se vede ca guvernul FIDESZ e mai vizionar decat PSD la romani si a atras investitori straini. Un pariu pe uzine mari pentru producerea bateriilor electrice este dezvoltare in viitor! Costul de 10 euro pe zi e o mica reclama mincinoasa, dar este chiar probabil sa fie rentabil: masinile de gunoi de multe ori merg 10 metri si opresc sa ia cosurile, iar stationarea, accelerarea in treapta joasa de viteza ridica mult consumul si uzura la diesel. In plus, pentru oradeni, ridicarea gunoiului va fi o operatiune mai silentioasa.
Postat 13 Aprilie 2018, 05:36 de unu
Teste
Deabia asteapta Ghiury tziganu' sa o testeze! in 2 luni va arata ca o masina de gunoi din Banglades. Degeaba cumperi scule daca nu ai muncitori calificati....inca se mai da cu maturoiu pe strada !!!
Postat 12 Aprilie 2018, 14:15 de alexcuce
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)
  • Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO)
  • 'Huligani' la Cetate: Rockerii de la Hooligans au închis Zilele Culturii Maghiare (FOTO/VIDEO)
  • Oradea City Running Day: Alergători de toate vârstele au fugit pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Cântăreţul de la pod: În fiecare seară, trubadurul Lucian Chelu cântă pentru orădeni lângă Podul Intelectualilor (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON