URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2019, 16:48

Plată din mers: Oradea este al doilea oraş din România în care călătoriile cu tramvaiele şi autobuzele se pot plăti cu carduri contactless (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din această lună, orădenii care folosesc mijloacele de transport în comun OTL pot să-şi achite călătoria direct în tramvaie şi autobuze cu ajutorul cardurilor contactless şi chiar a telefoanelor mobile, în cazul în care acestea din urmă sunt "legate" de un card.

În toată flota OTL au fost instalate aparate POS în cadrul unui parteneriat cu BCR, Oradea fiind al doilea oraş din ţară care a adoptat această soluţie "smart" de plată a călătoriilor.

Tramvaie şi autobuze "smart"

Într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi la sediul OTL, reprezentanţii societăţii locale de transport în comun şi cei ai BCR au anunţat că s-a finalizat perioada de testare a acestui sistem, iar începând de această lună orice călător poate să-l şi utilizeze, inclusiv călătorii de pe rutele spre Biharkeresztes.

Instalarea celor 342 de terminale POS (point of sale) în autobuze (162 bucăţi) şi în tramvaie (180 bucăţi) şi testările au durat circa patru luni.

"Terminalele au fost folosite chiar şi de carduri emise în SUA, care probabil aparţin unor studenţi veniţi în Oradea. Am monitorizat în fiecare zi modul în care decurge folosirea terminalelor", a spus Ciprian Nicolae, şeful departamentului de Acceptare Carduri din cadrul BCR, prezent la conferinţă.

Chitanţă în loc de bilet

La apropierea cardului de terminalul POS, pe ecranul acestuia va apărea culoarea verde, semn că tranzacţia a fost acceptată. În cazul în care pe card nu sunt destui bani disponibili sau cardul a expirat, ecranul va afişa culoarea roşie.  

Dacă tranzacţia reuşeşte, aparatul POS va elibera o chitanţă care va reprezenta, de fapt, biletul de călătorie şi va avea inscripţionate ultimele patru cifre ale cardului. Pentru a evita posibilele încercări de a trişa ale călătorilor, controlorii vor cere să vadă atât chitanţa eliberată de POS cât şi cardul călătorului.

Merită precizat că folosind această formulă de plată orădenii şi toţi cei care folosesc mijloacele de transport în comun ale OTL vor plăti tot preţul obişnuit al biletului, adică 3 lei, fără vreun comision.

5% la BCR

Prezentă la conferinţă, directorul zonal BCR, Marina Roman, a spus că este orădeancă şi că este mândră de faptul că oraşul ei este unul deschis spre a adopta modalităţile "smart" de plată şi că a devenit al doilea oraş din ţară, după Sibiu, în care toţi călătorii pot plăti biletele cu carduri contactless. Aceeaşi bancă este în proces de implementare a sistemului şi în Iaşi şi Ploieşti.

Terminalele POS din autobuze şi tramvaie acceptă plata cu orice card Visa sau MasterCard, indiferent în ce ţară a fost emis acesta.

OTL nu a plătit pentru utilizarea aparatelor POS, însă, în schimb, va plăti 5% din totalul sumelor încasate prin intermediul acestui sistem de plată către BCR. Întrebat de BIHOREANUL dacă înţelegerea este una avantajoasă pentru societatea locală, directorul Viorel Pop a spus că doar aparatele POS ar fi costat circa 250.000 euro dacă le-ar fi cumpărat OTL şi, în plus, ar fi trebuit plătit oricum un comision unei bănci care să implementeze sistemul.

Abonamente online

În acest an, OTL îşi propune să modernizeze sistemul de e-ticketing disponibil în mijloacele de transport în comun în cadrul unui program RO-HU. De asemenea, societatea îşi propune să lanseze posibilitatea de plată şi prelungire a abonamentului online, fără prezentarea la chioşcuri.

În ultima perioadă, OTL a desfiinţat, de altfel, două chioşcuri din oraş, unul de la Olosig şi unul de pe strada Cazaban, fapt care i-a nemulţumit pe o parte dintre călători.

Potrivit directorului economic, Romeo Nica, această măsură a fost luată în urma unei analize care a arătat că nu există destule vânzări la acele chioşcuri, comparativ cu cheltuielile pentru păstrarea lor în circuit.

"Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar orădenii sunt rugaţi de acum să îşi încarce abonamentele la alte chioşchiuri", a spus Nica, precizând că, pentru a compensa lipsa acestora, societatea de transport va mări comisioanele pentru revânzători astfel încât să se găsească bilete OTL în mai multe chioşcuri şi magazine. OTL mai are deschise 16 chioşcuri în Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
CrisDumi
Vai și amar de tine. Multa mine nu ai
Postat 08 Februarie 2019, 00:32 de Sandu1206
Cât de tembel poți să ajungi decident la OTL ...
... ca să ai pretenția ca, la un control pe un mijloc de transport în comun, să ceri tichetul de călătorie cu cardul bancar lângă acesta !?! Ce treabă ai tu, controlor, cu cardul călătorului ... din moment ce îți prezintă tichetul scos de aparat, cu ora emiterii și suma aferentă, plus alte detalii specifice !?! Cât de tembel poți fi ca decident la OTL, încât să nu ști că orice smartphone poate avea cardul bancar "atașat" în mod virtual, recunoscut prin NFC direct și fără a fi nevoie de prezența fizică a cartonașului cu pricina !?!
Postat 07 Februarie 2019, 19:53 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON