URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2018, 23:35

Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

​Indrăgita Inna a reuşit să ajungă la inimile orădenilor joi seară, cântând în deschiderea Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii. Cântăreaţa a surprins atât prin vestimentaţie, cât şi prin atitudine, ea salutându-l pe orădeanul din echipa sa, David Ciente, şi mulţumindu-le orădenilor pentru căldura cu care au primit-o. 

A strălucit ca o stea

Cel mai probabil din cauza frigului, Inna a ales să poarte un compleu în dungi şi o pelerină argintie, cea din urmă atrăgând toate privirile, în special în momentele în care reflectoarele se focusau pe artistă. "Inna a strălucit ca o stea, fără a-şi arăta un centimetru de piele", a remarcat, cu fineţe, un bărbat din public. 

Orădenii au început să se strângă în faţa scenei cu jumătate de oră înainte de a începe concertul. Când Inna şi-a făcut apariţia, circa 3.000 de oameni o aşteptau cu înfrigurare. Piesa "de încălzire" a fost "Strigă", fredonată de toţi copiii şi adolescenţii aflaţi în faţa scenei. Apoi au urmat cele mai noi hituri, în limba spaniolă, scrise integral de artistă: "Iguana şi "Ra".

Fanele turcoaice, în primul rând

Orădenii au ştiut să fredoneze melodiile în engleză, ba chiar şi în spaniolă, dar la piesa "Yalla" care înseamnă în arabă "haide", cele mai încântate s-au dovedit a fi câteva turcoaice aflate în primul rând. După ce le-a mulţumit orădenilor pentru aplauze, Inna le-a observat şi pe turcoaice şi le-a transmis pe limba lor "Seny çok seviyorum!", adică "Vă iubesc foarte mult!", fapt care a stârnit zâmbetele emigrantelor.

Artista a cucerit repede inimile copiilor, care au cântat împreună cu ea fiecare melodie, preferata lor fiind "Cola song", unde strigau la fiecare "Ole". Cu toate că au părut mai greu de convins, adulţii au plăcut-o şi ei. "Cântă mai bine decât Delia. Nu se forţează deloc, se vede că are talent", a comentat un tată venit la concert cu fiica sa.

"Sunt la tine în Oradea, David!"

În timpul concertului, cântăreaţa a ţinut să îi transmită salutări lui David Ciente, orădeanul din echipa Innei care a avut o contribuţie serioasă la ultimele hituri ale artistei. "Sunt la tine în Oradea, David!", a spus ea. David s-a ocupat de orchestraţia şi producţia melodiilor "Ra", "Nirvana", "Ruleta" sau "Gimme Gimme".

"Fără voi, aş fi fost doar Alexandra şi poate nici nu aş fi avut ocazia să vin la Oradea!", a ţinut să sublinieze cântăreaţa la plecare, adresându-se şi spectatorilor. Un frumos mesaj de recunoştinţă, răsplătit cu aplauze, ca venind din partea unei vedete care, în pofida succesului internaţional de care se bucură, n-a uitat "de unde a pornit".

 

Vezi și filmare de sus! Video: Raimund Sebastian Munkacsi 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON