URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Octombrie 2017, 22:02

Feli a încins o "horă rock" la ERA Park Oradea (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Una dintre cele mai în vogă cântăreţe ale momentului, Feli, a făcut spectacol, duminică seară, la ERA Park Oradea. Cu toate că publicul nu a fost unul foarte numeros - câteva sute de oameni - Feli a ştiut cum să fie aproape de spectatori.

Jovială şi foarte talentată, artista a însufleţit orădenii vorbind "ardeleneşte", ea fiind din Sebeş, judeţul Alba, iar oamenii au fost alături de ea. Printre cele mai aclamate piese au fost, cum era de aşteptat, cea mai recentă, "Acasă", şi "Creioane colorate", care i-a "prins" mai ales pe cei mici.

"Cineva să vină s-o ieie pe copila asta de-aicea, că-mi ia locul de muncă! Tu, tu vrei să mor de foame? Ia nu mai cânta aşa frumos!", i-a spus, glumind, cântăreaţa unei tinere din primul rând, care a interpretat impecabil un refren.

Cea mai spectaculoasă parte a concertului a fost la final, când Feli i-a avertizat pe spectatori că va încinge o "horă rock". Artista s-a dezlănţuit, cântând, acompaniată de tobe şi de chitare "furioase", piesele Mariei Tănase "Cine iubeşte şi lasă", "Ciuleandra" sau "Bun îi vinul ghiurghiuliu". Apoi, a coborît în public, încercând să-i prindă pe copiii şi adolescenţii din faţa scenei într-un fel de horă. A rămas, însă, în mijlocul lor, iar fanii au cântat cu ea "Constantine, Constantine".

La finalul show-ului, care a durat aproximativ 45 de minute, Feli i-a aşteptat pe fani la sesiune de poze şi autografe. De precizat că pe scenă, alături de ea s-a aflat şi basistul orădean Vlady Săteanu, care în vară a urcat pe scenă la Oradea şi alături de Phoenix şi care a activat, de-a lungul anilor, în mai multe trupe rock ca Thamyras, Sarmalele Reci sau Hotel FM.

Concertul de duminică a făcut parte dintr-o multitutine de activităţi organizate de ERA Park, care a reînviat astfel Festivalul Familiei, întrerupt, în urmă cu aproape o lună, de o furtună violentă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON