URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Septembrie 2019, 07:46

Festivalul „Shalom Ierusalim”, un succes: Orădenii au stat la cozi pentru a gusta bunătăți evreiești (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 300 de orădeni s-au adunat, duminică seară, în Piața Unirii, pentru a descoperi tradițiile comunității iudaice. Aceștia au fost ademeniți de ritmurile muzicii de petrecere și de gustările tradiționale precum gogoșile pline cu gem, prăjiturele cu miere și nucă și cozonac cu mac și nucă, toate fiind gratuite.

Festivalul, aflat la prima ediție, a fost un real succes, după cum l-a descris președintele Comunității Evreiești din Oradea, Felix Koppelmann, duminică seară, într-un discurs de mulțumire. „La începutul festivalului, acum zece ore, nu mă așteptam nici pe departe ca sărbătoarea să adune atât de mulți orădeni de diferite nații. Sunt foarte mulțumit. Oradea este într-adevăr un oraș tolerant, în care orice om este respectat”, a spus Koppelmann, pe scena din Piața Unirii.

Sărbătoarea a început de la ora 10, primul program artistic fiind programat de la 11, și anume dansuri israeliene ale trupei OR Neurim I.

Spre seară, la standul cu delicii iudaice era coadă. Cele mai dorite bunătăți au fost gogoșile cu gem care se servesc în mod tradițional de Hanuka, Hamantache, adică prăjiturelele în formă triunghiulară care se servesc de Purim, Shavuot - prăjiturele cu lactate, cozonac cu mac și nucă și lipie cu humus (foto). Gustările au fost oferite gratuit, însă cei care au dorit să ofere o recompensă au putut să o facă într-o cutie pentru donații.

O altă atracție a fost un stand cu suveniruri evreiești pictate manual. Acolo au putut fi cumpărate farfurii, ulcioare, picturi înrămate, toate cu numele festivalului, sau cu sinagoga Sion pictată manual. Tot în acea zonă s-a aflat și un colț al copiilor, unde aceștia puteau să picteze, un stand cu cărți și o expoziție de fotografie.

Puțin după ora 20, pe scenă a urcat trupa Oradea Klezmer Band, care i-a făcut pe orădeni să aplaude, să filmeze și chiar să încingă o horă. Pe parcursul serii, trupa a mai schimbat și genul muzical și a interpretat câteva șlagăre internaționale.

„Shalom Ierusalim” a fost organizat de Comunitatea Evreilor Oradea (CEO), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic (FCER-CM), American Jewish Joint Distribution (JDC), în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Oradea, Sinagoga Neologă Sion, Fundaţia Cartitatea şi Jewish Community Center (JCC).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON