URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
30 Noiembrie 2017, 18:46

S-a deschis Târgul de Crăciun din Oradea! Piaţa Unirii, invadată de luminițe (FOTO / VIDEO)

Piaţa Unirii s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Târgul de Crăciun din Oradea s-a deschis, joi seară, într-o "ploaie" de luminițe.

Toţi la lumini

În ciuda frigului, mii de orădeni de toate vârstele au venit să asiste la aprinderea iluminatului festiv de Sărbători. Platoul din centrul oraşului s-a umplut de curioşi.

Festivitatea a fost deschisă la ora 18, cu aprinderea luminilor festive de sărbători, după un scurt discurs al viceprimarului Florin Birta, care a subliniat că, anul acesta, Târgul de Crăciun din Oradea "e în Top 3 din ţară" în această categorie de târguri. Apoi, mai mulți copii au apăsat pe butonul care a pornit iluminatul de Crăciun.

Imediat după acest moment, orădenii s-au înghesuit să se fotografieze în globul imens roşu, amplasat în Piaţa Unirii, dar şi cu roata iluminată din parcul de distracţii.

Orădenii au făcut coadă la patinoar, dar şi la roata care le permite să vadă de sus Târgul de Crăciun. O oră pe patinoar, cu tot cu închirierea patinelor, costă 15 lei, în timp ce o tură cu roata Sun Wheel costă 7 lei.

De asemenea, într-un colţ al Pieţei a fost amplasat un simulator 3D care imită experienţa unei ture pe Montagne Russe. 

Proiecţii amânate

Câteva dintre clădirile din Piaţă sunt acoperite cu proiecţii de sezon, în culoare albastră, aceasta fiind de altfel o noutate a ediţiei de anul acesta.

Potrivit viceprimarului Birta, urmează ca toate clădirile din Piaţa Uniri să arate altfel, însă restul proiectoarelor speciale au ajuns abia astăzi în Oradea, urmând să fie puse în funcţiune zilele următoare.

Pentru anul acesta, municipalitatea a pregătit în total 14 kilometri de ghirlande şi circa 300 medalioane şi figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, tuneluri şi fântâni de lumini. Acestea au forme de brăduţi, fulgi de nea, steluţe, reni, oameni de zăpadă.

Cozi la kurtos şi vin fiert

Joi seară, orădenii s-au aşezat la cozi să-şi cumpere kurtos colacs, dar şi ceaiuri şi vin fiert. Se mai vând în Piaţă clătite, ciocolată de casă, brânzeturi, produse apicole şi turtă dulce.

În zona dinspre strada Vasile Alecsandri, organizatorii au amenajat un cort închis pentru cei care vor să ia cina în centrul oraşului, căci la doi paşi se vând mititei, frigărui şi alte produse tipice unui festival românesc.

Totodată, sunt deschise căsuţe cu produse şi accesorii, unele de sezon, altele ba. Se vând, spre exemplu, lumânări handmade în formă de Moş Crăciun şi brăduţi, decoraţiuni de iarnă, globuri, dar şi fulare, ii şi căciuli. 

În prima seară a Târgului, la ora 19, pe scenă au urcat Nicu Alifantis şi Zan (video).

Vom reveni cu galerie foto de la eveniment!


PROGRAMUL TÂRGULUI DE CRĂCIUN: 

PIAŢA UNIRII ’’Simte magia Crăciunului’’ – 30 noiembrie – 31 decembrie

Deschidere oficială cu aprinderea miilor de beculeţe a Sărbătorilor de Iarnă: 30 NOIEMBRIE - ORA 18:00 - PIAŢA UNIRII

PROGRAM GENERAL: Luni-Joi: 14:00-21:00, Vineri - Duminică: 12:00-22:00

PROGRAM ARTISTIC

30 NOIEMBRIE – ORA 19:00 NICU ALIFANTIS & ZAN

02 DECEMBRIE – ORA 20:00 JAZZAPELLA

03 DECEMBRIE – ORA 20:00 DUCU BERTZI & FRIENDS

08 DECEMBRIE – ORA 19:00 CORNELIA TIHON & INVITAŢI – Ocolul Pământului în 80 de Colinde

09 DECEMBRIE – ORA 20:00 NARCISA SUCIU

10 DECEMBRIE – ORA 19:00 BOLKY BALASJ SOUL – GOSPEL (HU)

12 DECEMBRIE – ORA 19:00 ANSAMBLUL ICOANE – TEATRUL REGINA MARIA

15 DECEMBRIE – ORA 20:00 IANNA NOVAC – COLINDE POP OPERA

16 DECEMBRIE – ORA 20:00 NICOLA

17 DECEMBRIE – ORA 20:00 BONEY M (LIZ MITCHELL) – Christmas Songs

21 DECEMBRIE – ORA 20:00 ŞTEFAN BĂNICĂ JUNIOR – Concert de Crăciun

23 DECEMBRIE – ORA 19:00 CONCERT DE COLINDE – Ansamblul Artistic Profesionist Crişana

11-23 DECEMBRIE- ORE 17:00 – 19:00 COLINDĂTORI ORĂDENI PE SCENĂ

Invităm ansamblurile sau corurile orădene să se înscrie prin formularul postat pe pagina oficială a Târgului de Crăciun. Participarea este gratuită, înscrierea se poate face până la data de 20 noiembrie.

PROGRAM ATRACŢII

Atelierul lui Moş Crăciun- Luni-Joi: 14:00-20:00, Vineri-Duminică: 12:00-20:00

Patinoar – Roată Carusel – Simulator 3D – Luni-Joi: 14:00-21:00, Vineri-Duminică: 12:00-22:00


CETATEA ORADEA ’’Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun’’–  8-17 decembrie

PROGRAM:

8 decembrie – vineri

Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 17:00 – 20:00

Corp J: Casa cu Bunătăţi , orele 12:00-21:00

Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00

Grota Roşie: Târg Handmade – Asociaţia Culture for Life, orele 12:00 – 21:00

Corpul I: Asociaţia "Astroclub Meridian O", orele 17:00 – 22:00

9-10 decembrie – sâmbătă şi duminică

Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 12:00 – 20:00

Corp J: Casa cu Bunătăţi , orele 12:00-21:00

Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00

Grota Roşie: Târg Handmade – Asociaţia Culture for Life, orele 12:00 – 21:00

Curtea Cetăţii: Cina Porcului – masterchef Horia Vârlan, orele 14:00 – 16:00

Strada Breslelor: Atelierul podoabelor de Crăciun, orele 17:00-21:00, Atelier de Olărit, orele 17:00-21:00

Corp M subsol: Tragere cu arcul, Expoziţie Medievală, Jocuri de Societate, Realitate Virtuală – Asociaţia Deus Vult, orele 10:00-20:00

11-14 decembrie – 16:00-19:00

Corp J: Casa cu Bunătăţi , orele 12:00-21:00

Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00

15 decembrie – vineri

Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 17:00 – 19:00

Corp J: Casa cu Bunătăţi , orele 12:00-21:00

Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00

Grota Roşie: Târg Handmade – Asociaţia Culture for Life, orele 12:00 – 21:00

16-17 decembrie – sâmbătă şi duminică

Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 12:00 – 20:00

Corp J: Casa cu Bunătăţi, orele 12:00-21:00

Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00

Corp I: Atelier de creaţie podoabe de Crăciun, felicitări cu specific astronomic, orele 10:00-13:00

Grota Roşie: Târg Handmade – Asociaţia Culture for Life, orele 12:00 – 21:00

Curtea Cetăţii: Cina Porcului – masterchef Antonio Passarelli, orele 14:00 – 16:00

Strada Breslelor: Atelierul podoabelor de Crăciun, orele 16:00-21:00, Atelier de Olărit, orele 16:00-21:00

Corp M subsol: Tragere cu arcul, Expoziţie Medievală, Jocuri de Societate, Realitate Virtuală – Asociaţia Deus Vult, orele 10:00-20:00

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Tds
Iar comentezi?
Postat 03 Decembrie 2017, 01:07 de Sandu1201
HAPPY NATIONAL DAY
Cu ocazia Zilei Naționale a României cele mai bune Urări Marii Britanii! Țineți-i acolo în vecii vecilor!
Postat 01 Decembrie 2017, 11:11 de TDS
La MULȚI ANI ROMÂNIA
Trebuie să luptăm pt tara noastra.
Postat 01 Decembrie 2017, 08:51 de sandu1200
Alooo?
Fara vrajba,fara cearta..!La multi ani oameni buni si frumosi!La multi ani R O M A N I A !
Postat 01 Decembrie 2017, 06:51 de grigore
Felicitari sandu1200
Sper sa nu intervina cenzura! Chiar isi merita titulatura de lingau notoriu chiariu ce ii!
Postat 01 Decembrie 2017, 03:05 de Mick
Tds
CENZURAT
Postat 30 Noiembrie 2017, 23:39 de sandu1200
RE: Tds
@Sandu1200, pentru că, în ciuda avertismentelor, ai încălcat în repetate rânduri regulamentul de postare a comentariilor, contul tău de utilizator pe eBihoreanul.ro a fost suspendat.
Postat 01 Decembrie 2017, 10:16 de Moderator
Bravo Alifantis
Concertul Nicu Alifantis a fost super. Felicitări !
Postat 30 Noiembrie 2017, 22:00 de suporter_oradean
@tds
penibil ca de obicei. aceleasi comentarii amarate, rumegate indelung precum guma turbo. asa ai comentat si la stirea cu lipsa defilarii de ziua nationala. e nasol sa te simti singur in globul tau rosu si doar latrina3 si ghitatv sa iti tina companie?
Postat 30 Noiembrie 2017, 21:37 de CHRIS
CINE TE-A FĂCUT OM MARE?
Orădenii se fotografiaza într-un glob ROȘU pus de Primăria galbenă! Na, asta e! PS: vicele Florin Alin Birta a venit singur sau însotit de membrii familei? Aduși cu Duster-ul, firește!
Postat 30 Noiembrie 2017, 20:47 de TDS
...
Nu-mi plac luminitele, dar e frumos. Si se putea si mai frumos.
Postat 30 Noiembrie 2017, 20:04 de sandu1200
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON