URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Martie 2020, 13:00

Va avea și Oradea Untold-ul ei?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

APTOR-ul ne-a dat o veste pe care o aşteptam din 1113, anul primei atestări documentare a urbei. Anul acesta, Primăria investeşte 435.000 de euro într-un festival de muzică, ceva melanj de indie pop, jazz şi electronică.

La aflarea veştii au început comentariile: mai bine de banii ăia s-ar asfalta o stradă, de preferinţă strada mea. Decât o asfaltare, mai bine s-ar renova o şcoală generală. Lăsaţi şcoala aşa cum e, nu vedeţi că nu avem locuri de parcare la Spitalul Judeţean? Iar parcări, iar betoane, ar riposta ecologiştii? Întotdeauna se vor găsi cel puţin zece locuri mai bune unde să băgăm un milion de euro (cât e bugetul total al evenimentului).

Dacă până acum, cu mici excepţii, am urmărit pas cu pas traiectoria evenimentelor făcute iniţial în Cluj, acum e momentul să facem, dacă nu altceva, măcar altcumva. Este de domeniul evidenţei că nu vom putea ajunge la un festival de întinderea şi amploarea Untold-ului. Ne lipsesc 100 de mii de studenţi, firme puternice şi o populaţie lipsită de complexe provinciale. Ar fi o mare risipă financiară cu rezultate  îndoielnice.

Până acum APTOR-ul, prin evenimentele organizate, s-a străduit să împace categorii cât mai mari de orădeni. De la iubitori de rock la cei de muzică clasică, de la cei care se bat pe picioare pe muzică populară la inşi care înfulecă orice la Street Food, de la fanatici ai vremilor medievale la concetăţenii care resimt acut lipsa unor vedete aduse de la Budapesta.

Noul festival pare mult mai liniştit, cu cinci mii de participanţi, cu spectacole care se încheie la miezul nopţii, adică ceva potrivit pentru temperamentul orădenilor. E clar că nu ne vom umple de bani cu acest festival, poate nici nu va avea o viaţă prea lungă, dar e sigur că oraşul nici nu va mirosi ca o uriaşă hazna, cum se mai întâmplă pe la Cluj sau Munchen.

Organizatorii spun că se aşteaptă la o participare masivă din partea segmentului de vârstă 20-40 de ani. Le dau o veste proastă! Am să particip la festival chiar dacă prin asta am să le "stric", şi am folosit un termen blând, media de vârstă. Şi n-ar fi exclus ca, în timp, participanţii să aibă alt profil decât cel imaginat acum, iar, în loc de reclame la bere şi tării, sponsorii principali să fie sanatoriul de la Balvanyos şi apele minerale Malnaş şi Hebe.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Liga I, Liga II, Liga III
Ca unul care am stat in Cluj vreo sase ani, pot sa spun ca Oradea e in aceiasi liga cu Aradul si cu Satu Mare. Daca s-ar fi unit cu Sanmartinul altfel ar fi stat lucrurile. S-ar fi taiat, insa, cu lama toti udemeristii, pepemetistii si Ianos cu aripa lui din PSD (destul de putini la numar, insa, gargaragii "big time").
Postat 08 Martie 2020, 16:42 de 1011010
.
n-am zis ca nu e o diferenta intre noi si ei, doar mi s-a parut ciudat fiindca partea cu 100k de studenti doar boc o promova la un moment dat (informatie falsa de altfel), si e ridicol ca inclusiv jurnalistii sa puna botul la chestii de genul fara sa verifice daca o informatie e adevarata sau nu
Postat 07 Martie 2020, 14:45 de leclick
leclick
Nu trebuie să te uiți pe cifre să vezi diferența, ajunge să testezi Clujul, un oraș viu spre deosebire de noi.
Postat 07 Martie 2020, 14:14 de oradeaveche
?!
nu inteleg obsesia asta a bihoreanului cu numarul de studenti din cluj: 100.000. cred ca is o gramada de articole cu aceeasi informatie. problema e: de unde ati scos numarul asta? a avut clujul vreodata 100k de studenti? ati gasit voi vreodata o informatie de genul? e greu sa dati un search pe google ca sa vedeti ca au defapt vreo 60k? mi se pare ca e asemanatoare cu gargara lui boc: o sa facem metrou, o sa facem centura, o sa facem aquapark, avem juma de milion de locuitori, etc.
Postat 07 Martie 2020, 14:07 de leclick
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON