URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Ianuarie 2019, 10:00

Toţi „am belit-o”!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din copilărie, când ne jucam de-a hoţii şi vardiştii, „votam” pentru tabăra acestora din urmă. Nu m-am schimbat. Şi acum îmi pare normal ca hoţii să fure şi poliţiştii să-i prindă, chiar dacă apoi „victimele” se jură că-s nevinovate. La fel cu corupţii şi cu DNA.

Nu găsesc nimic deplasat, dimpotrivă, ca politicienii, afaceriştii, poliţiştii şi magistraţii mânjiţi să fie în vizorul procurorilor anticorupţie. De-aia există, pentru asta îi plătim. Inclusiv să fileze, să intercepteze, să folosească denunţători şi să colaboreze cu serviciile secrete.

Cine zice că asta ar fi poliţie politică, aşa cum acuză corul infractorilor, să ia aminte că procuratura din SUA tocmai a arestat un consultant al preşedintelui Trump cu informaţii de la FBI, iar cea din Sicilia a săltat zeci de capi ai Cosa Nostra pe denunţurile a doi mafioţi aflaţi în detenţie.

Interviul oferit BIHOREANULUI de avocatul Răzvan Doseanu, privind „abuzurile şi ilegalităţile” procurorilor DNA Oradea, arată, însă, că pentru oamenii legii de la noi lucrurile nu sunt aşa clare ca în mintea unui copil sau ca pe alte meleaguri, mai puţin mioritice. Că le amestecă. Motiv pentru care mie dezvăluirile mi-au stârnit furia.

Ce ne zic ele? Nici mai mult, nici mai puţin decât că adevăraţii infractori sunt procurorii, nu cei care au evaporat banii pentru drumuri, spitale, şcoli. Dovada? Deocamdată, cu promisiunea că urmează şi altele, o înregistrare cum că procurorii, nemulţumiţi de judecători care le trântesc rechizitorii, ar vrea să le fabrice dosare. Abuziv şi nelegal, repetă avocatul ai cărui clienţi s-au bucurat unii de achitări, alţii le aşteaptă.

Ce mă frustrează? Combinaţia de multă minciună şi puţin adevăr, menită să compromită adevărul la fel cum o picătură de poşircă turnată într-un pahar cu vin bun strică tot cupajul. Mă înfurie să aflu că, pe când infractorii discutau codat, procurorii flecăreau la liber. Să fie „băieţii buni” mai proşti decât „băieţii răi”, dar, iată, „deştepţi”? Da, ne spune înregistrarea ajunsă la avocatul Răzvan Doseanu. Da, noi vânam corupţi cu diletanţi.

Nu pot şti dacă afirmaţiile acestuia cum că procurorul Ciprian Man şi-a înregistrat el însuşi colegii, ba chiar şi agenţi SRI, sunt adevărate sau nu, pentru că nu avem, deocamdată, decât cuvântul unuia contra celuilalt. Dacă e adevărat, ar însemna că DNA Oradea a avut un şef nu doar ticălos (cum să-ţi înregistrezi colaboratorii?), ci de-a dreptul idiot (cum, ştiind asta, să-ţi vinzi telefonul, şi încă plin de bombe?).

Cel mai tare mă apasă, însă, că printre acuzaţiile aduse procurorilor, avocatul bagatelizează distrugerea unui întreg angrenaj şi chiar a ideii de anticorupţie. Parlamentul a făcut numai „gargară televizată”, iar CCR doar a „ajustat” statutul magistraţilor, ni se spune, contrazicând tot ce vedem cu ochii noştri şi auzim cu urechile noastre de doi ani.

Dacă înghiţim amestecul ăsta, „am belit-o” - vorba guralivilor de la DNA Oradea - cu toţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Grav, dar nu intereseaza pe nimeni.
Si mai grav e ca incep sa cred ca cel mai mare dusman al justitiei este justitia. Justitia care permite atatea lucruri si care de multe ori taraganeaza cauzele la nesfarsit (sau ma rog, pana se prescriu). Am belit-o de mult. Dar se intoarce roata, si de abia astept sa-i vad pe toti contestatarii si bagatelizatorii justitiei, victime ale infractorilor de drept comun, victime care sa se milogeasca la autoritati sa le rezolve problemele, in conditiile legislative pe care ei le vor atat de relaxate. Sa ii vedem cum vor admira atunci autoritatile care il vor pupa in c** pe talhar, cand il vor mangaia pe crestet pe violator, cand le vor spune lor, ca victime, ca prejudiciul este prea mic sau pedeapsa este nesemnificativa ca sa miste un deget (pardon, nu prezinta interes public in urmarirea faptei)...
Postat 09 Februarie 2019, 00:02 de razvanstiut
foarte trist
fata de cele descrise in articol, cu care sunt perfect de acord, trist este faptul ca la noi hotii vor sa fie si vardisti (ba chiar sefi) si din pacate si printre vardisti mai sunt hoti. Eu sper ca din aceasta inclestare de forte la care asistam, sa avem de castigat noi si copiii nostri, prin curatarea sistemului judiciar de cei ce se vor in tabara de care nu apartin. Din pacate, deocamdata hotii "e multi" si tari ...
Postat 29 Ianuarie 2019, 14:51 de oradea_mea_si_a_ta
Bine zice Cris
Așa e dom’le! Trebuie susținuți procurorii de la DNA Oradea! In funcție de numărul de abuzuri și infracțiuni, trebuie sa ne raportam susținerea. La fel și fata de cei din “unitatea de elita”.
Postat 29 Ianuarie 2019, 14:50 de User anonimizat
Trist
Lucrul cel mai trist care se desprinde din articolul dvs. este modul primitiv si chiar bolsevic de a privi lumea...din pacate sunt milioane care gandesc ca dumneata: pentru dvs. lumea se imparte in hoti si vardisti, cam asta e tot.. restul nu conteaza. Faptul ca veniti acum, dupa ce au aparut evidente de necontestat, sa "criticati" intr-un mod gretos lupta oarba "anticoruptie"...nu va face mai putin bolsevic. V-as fi apreciat mai mult daca v-ati fi sustinut in continuare "eroii"...ati fi dat dovada macar de consecventa
Postat 29 Ianuarie 2019, 10:39 de vlady
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON