Sărbători destul de fericite

La mondialul din 1990, ţinut acasă, naţionala Italiei avea probleme în grupe. Dar, în ultimele minute, intra Toto Schillaci, dădea gol şi arunca întreaga ţară în delir. Presa l-a numit "Salvatore della patria", Salvatore fiind, de altfel, prenumele său complet. Mi-am amintit de Toto Schillaci la piesa "Sărbători fericite". Dar să nu anticipez.

Comedia de sorginte franceză porneşte de la o minciună superbă. La ora 3 noaptea, soţia (Corina Cernea) îşi găseşte soţul (Daniel Vulcu) acasă cu o tânără apetisantă (Denisa Vlad). Încercând să iasă basma curată, soţul inventează că tânăra e fiica lui dintr-o căsătorie anterioară. De aici încolo, bulgărele minciunii o ia la vale şi creşte văzând cu ochii. Conversaţiile într-o căsnicie de 15 ani au oricum suficiente resurse de umor, darămite într-o astfel de situaţie?

Textul a curs mai bine la a doua reprezentaţie (doar 2 ore şi 15 minute, cu jumătate de oră mai puţin decât la premieră). Primele 40 de minute trec uşor - minciunile se adună, normalul o ia razna, absurdul cotropeşte scena, râsetele se îndesesc. Apoi atmosfera se domoleşte, se instalează o oarecare liniaritate a scenariului, replicile par că se învârt în cerc. Câteva puncte mai aduce amuzantul conflict dintre menajera unguroaică (Anca Rusu Sigmirean) şi bărbatul casei. Dar, deşi textul original e bine adaptat, iar umorul se găseşte la tot pasul, scriptului îi lipseşte parcă explozia, dă impresia unui motor limitat electronic.

La începutul părţii a doua, numărul personajelor de pe scenă creşte, iar umorul, concentrat până atunci în dialogurile dintre soţi, e în pericol de diluare. Dar, din fericire, regizoarea Diana Lupescu (soţia lui Mircea Diaconu) o trimite în scenă pe Elvira Platon Râmbu. Acesta este momentul Toto Schillaci! Ţipătoare şi la propriu, şi la figurat, Elvira "Salvatore" Platon Râmbu aruncă în aer monotonia care începuse să fie îngrijorătoare şi, cu eficienţa unui paramedic SMURD, resuscitează piesa în doar 10 minute, printr-o adevărată lecţie de teatru bulevardier. Replica "Nu tot ce vine de la ruşi este rău" pare că i-a fost scrisă cu dedicaţie (Elvira P.R. şi-a făcut studiile teatrale la Moscova).

Finalul e umbrit de un moment de neinspiraţie regizorală. Scena cheie dintre amanta-fiică şi soţia-mamă adoptivă, în care cea din urmă furnizează bomba serii, este tratată cu o inexplicabilă şi uluitoare superficialitate. În loc să ne cadă maxilarele, ne-a căzut doar fisa.

Per ansamblu, "Sărbători fericite" este o comedie simpatică, bună de râs, contaminată doar de oboseala sfârşitului de stagiune. Cei mai mulţi dintre spectatori au urmărit-o cu un zâmbet constant de la început până la final, un final decupat parcă dintr-o scenetă cu Stela şi Arşinel.