Pe drumul european din faţa mea există o lucrare ce nu se mai termină. Un pod stă eviscerat de câţiva ani, cu circulaţia curgându-i doar pe o bandă. Un semafor temporar, ce tinde să se permanentizeze, dă verde alternativ şoferilor. Chiar în faţa mea se face roşu, aşa că opresc şi eliberez banda pentru cei din faţă. Cel din spate face la fel, dar următorii şapte au o altă părere despre viaţă şi ne depăşesc în coloană. Sunt românii care se plâng cu orice ocazie că viaţa aici e nasoală. "Asta e România, n-ai ce face!", e propoziţia lor de căpătâi.
La restaurantul de la munte unde luăm masa de prânz e cald şi bine. Visez de câteva ceasuri la o supă de pui cu tăieţei. "E făcută pe pui adevărat sau pe cuburi?", îl întreb pe ospătar. Îmi sugerează că supa s-a întâlnit şi cu puiul. Mi-o aduce aburindă, iar o aromă de Maggi îmi gâdilă nările. O gust şi îmi dau seama că bucătarul ştie trucurile prin care se face mâncarea mai savuroasă - a pus şi zahăr, doar că a scăpat mai mult decât trebuia. Un om flămând e uşor de păcălit.
În căsuţa de la munte, unde stăm o noapte, cade curentul. Un generator se chinuie cu câteva becuri. Stăm la două lumânări, ca pe vremea patriotului paradoxal Ceauşescu, cel care îşi iubea ţara, dar îşi dispreţuia zilnic poporul. După o oră, curentul revine. Se mai joacă de câteva ori cu noi, apoi ne lasă în pace. Mâncăm româneşte şi bem vin de casă, nefiscalizat, un vin anti-sistem pe care Uniunea Europeană şi producătorii de alcool l-ar vrea eliminat pe vecie din tradiţiile noastre.
A doua zi, spre seară, chiar de Ziua Naţională, îmi duc sora la Oradea. De acolo va lua trenul spre Ploieşti. 500 de kilometri în 10-11 ore. În restul lumii civilizate distanţa asta se parcurge în 3 ore. Dar de ce atâta grabă? Vagoane de o vârstă cu bunica şi locomotive sărite mult de vârsta pensiei alcătuiesc o călătorie vintage la finalul căreia te bucuri că ai ajuns cu bine, fără să mai îndrăzneşti să te plângi de ceva. Va fi la fel şi peste 10 ani, şi peste 20...
Să fii român e destul de complicat. Trebuie să ştii să jonglezi cu regulile, să fentezi la semafor, să ai pe cineva undeva, să ştii să stai la coadă, să înduri calm vicisitudini de tot felul, să ştii conduce în coloană cu 10 km/h, să crezi că străinii îţi vor răul, să priveşti cu jind pe fereastra vecinilor, să năzuieşti spre mai bine, dar să-ţi fie frică să mergi într-acolo.
Să fii România e la fel de complicat. Trebuie să înduri în fiecare zi violuri ca dovezi de iubire, să ignori privirile de compasiune ale suratelor din Uniune, să te împaci cu ideea că ai tot mai puţine păduri şi tot mai multe betoane, să suporţi dispreţul propriilor copii şi să te obişnuieşti cu nostalgia după cei plecaţi. Dar, o dată pe an, de 1 Decembrie, trebuie să ignori toate cele de mai sus, să-ţi pui hainele cele bune, şi să te simţi Miss Univers. Să fii sănătoasă, ţară!
.jpg "Avarie pe Calea Clujului din Oradea. Lucrările restricționează traficul")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.