URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2018, 18:00

Republica Inexistentă Europa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale", scrie în comunicatul postat pe Facebook de Academia Civică Oradea, organizatorul local al evenimentului...

Dacă simţiţi că sintagma "europeni de pe întreg continentul" nu vă include şi că nu aţi ştiut de eveniment, nu vă îngrijoraţi! Genul acesta de întruniri şi conferinţe simbolice sunt făcute parcă special să rămână în anonimat. E drept că nici noi, cetăţenii obişnuiţi, nu ne înnebunim după dezbateri politice dacă nu-s făcute la televizor, în prime-time, cu 3-4 invitaţi nervoşi, cu multă gălăgie şi cu breaking-news.

Expresia "cetăţenii care să fie principalii actori ai unei democraţii reale" pare desprinsă dintr-un manual din care, atunci când e deschis, se împrăştie aşchii de lemn. Asemenea formulări par făcute de către straturile superioare ale societăţii pentru a-şi ermetiza mesajele şi a le face neinteligibile şi neinteresante pentru ceilalţi. Rata lor de succes în mobilizarea oamenilor simpli pentru o democraţie reală se află în imediata vecinătate a cifrei zero.

Dar ce înseamnă "democraţie reală"? Trăim cumva în momentul de faţă într-o falsă democraţie europeană? Se pare că da, după cum dau de înţeles organizatorii, care consideră că o republică europeană va face treabă mult mai bună decât o uniune. Faptul că se cer "drepturi şi oportunităţi egale" pentru toţi cetăţenii Europei pare să adâncească hăul între teorie şi realitate. Avem încă destul de proaspăt în memorie exemplul unui alt sistem care îi considera pe toţi cetăţenii egali şi ştim bine cât de "egali" erau.

Cred că există o cale mult mai simplă şi mai eficientă de a-i învăţa pe români să fie cetăţeni europeni. Să înveţe mai întâi să fie cetăţeni români: să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile, să înţeleagă că nu numai la alegeri şi la proteste se arată gradul de implicare, ci şi în situaţiile de zi cu zi. Abia după ce vor pricepe asta vor putea să gândească în exteriorul propriului cerc şi să se preocupe de o profund ipotetică republică europeană.

Până atunci, iniţiative ca aceasta, organizată de The European Democracy Lab, un think-tank care are pe foaia de parcurs exact aceleaşi idei care stau şi la baza UE, vor îndepărta tot mai mult oamenii simpli de conceptele europene. Dacă nu vor învăţa să vorbească pe limba oamenilor, complicatele organizaţii europene o vor păţi ca politicienii - se vor izola sub globul autosuficienţei şi vor trăi într-o realitate paralelă. Dacă nu cumva asta se şi întâmplă deja.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON