URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 24 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
04 Octombrie 2017, 11:00

Primărie ca la Cluj

Primărie ca la Cluj foto: Szilagyi Lorand
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul Cultural Clujean a organizat un seminar în care mai multe primării din ţară şi-au popularizat exemplele de bune practici. Primăria Oradea s-a prezentat cu soluţiile proprii în ce priveşte reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Păcat că nu au fost invitaţi şi cei de la Consiliul Judeţean, că şi din greşelile altora poţi învăţa multe.

Până la urmă, tot ne-am ales cu ceva. Primarul Bolojan a promis că va implementa bugetarea participativă, cu care Clujul ne-a luat-o înainte. Ideea este excelentă: Primăria scoate la bătaie nişte bani, cu care se vor pune în operă propunerile cetăţenilor. Cu ocazia asta simte şi orădeanul că ideea lui contribuie la dezvoltarea oraşului, iar Primăria află ce-şi doresc cu adevărat oamenii.

Aceste proiecte ar trebui să deservească întreaga comunitate. Nu veşnica listă de străzi care trebuie asfaltate. Cred că a venit momentul să investim şi în confortul orădenilor, bunăoară să reabilităm pasajele subterane ale oraşului şi să le dotăm cu scări rulante. Confortul costă, e adevărat, dar şi pe noi ne costă să stăm într-un oraş cu un nivel ridicat de impozitare.

Apoi, obligatoriu ar fi nevoie de un proiect prin care să irigăm toate spaţiile verzi. La ce climă avem în ultimul timp, ori băgăm aspersoare, ori plantăm din start cactuşi. Iar dacă tot atacăm sectorul parcuri (care nu va fi niciodată o prioritate pentru actuala administraţie), o redesenare a acestora ar fi imperios necesară. Că au rămas cu acelaşi aspect prăfuit comunist...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Avem ce exemple sa urmam, dar n-avem cu cine!
Un exemplu de la clujeni care ar merita urmat si de birtinez&co! Multi oradeni ar vrea sa stie cum le foloseste nea ilie banii, ca sub o forma sau alta la asta se reduc toate dispozitiile, la impartirea banilor. Ebihoreanul, 02 August 2017, ,,(In)dispoziţii de şef! Primarul Ilie Bolojan şi şeful CJ Pasztor Sandor conduc cele două instituţii prin ordine ţinute la secret" Citez din articol:,,Legea administraţiei publice locale e clară: primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean pot conduce prin dispoziţii, care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţa publică sau la cunoştinţa celor direct interesaţi.[...]. Cu toate acestea, pe portalul municipalităţii[...] nu figurează niciuna dintre miile de dispoziţii ale primarului Ilie Bolojan[...]. Cu riscul ca o parte din ele să fie declarate ilegale...Cum nu prevede însă nicio sancţiune, e literă moartă." Si nu e vorba de una, doua dispozitii! ,,Conform evidenţelor municipalităţii, Bolojan semnează anual circa 3.600 dispoziţii. "Media dispoziţiilor de primar emise într-o lună este de aproximativ 300" La CJ Bihor situatia e identica, doar de liberali, mai vechi sau mai noi a fost condus judetul in ultimii 12, pana la Pasztor! Daca primariie din Sibiu, Alba Iulia, Iaşi, Piatra Neamţ, Satu Mare, etc, publica integral sau in parte dispozitiile primarului, primaria Oradea este pe acelasi palier cu primaria generala a capitalei, cea condusa de gabi firea: bezna totala! CJ Cluj publica integral toate dispozitiile, la fel si primaria Cluj. Cj Bihor este asemeni Cj TL, lipsit total de transparenta.
Postat 04 Octombrie 2017, 12:00 de pinonel
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Zi de zi aici vom fi!”: Protestatarii orădenii au dansat Hora Unirii, dar au cerut izgonirea PSD-ului din ţară (FOTO / VIDEO)
  • 'Călăreţii Diavolului' din Győr au făcut demonstraţii de turnir, iar bucătari iscusiţi au gătit bunătăţi ungureşti în Cetate. Vezi programul Zilelor Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • Spectacol de pomină la European Music Open: Trupa Castro Romero din Spania a adus muzica şi dansul flamenco pe scena orădeană (FOTO/VIDEO)
  • „Azi e zi de sărbătoare, Liviu Dragnea la-nchisoare!”: Miting cu participare redusă în Oradea după condamnarea şefului PSD (FOTO / VIDEO)
  • Ne enervează: Trotuarele de pe drumul expres sunt pline de buruieni (FOTO)
  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON