URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Decembrie 2015, 13:49

Presiunea pe sistem

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai devreme sau mai târziu, Ilie Bolojan va părăsi funcţia de primar şi, probabil, şi Oradea. Mulţi se întreabă ce se va întâmpla cu Primăria în era post-Bolojan. Câte din lucrurile bune se vor păstra şi câte din cele rele se vor amplifica?

Sistemul birocratic românesc este în aşa fel conceput încât, dacă nu pui presiune pe el, dă rateuri. Chiar Bolojan povestea cum, după ce a plecat din funcţia de secretar general al Guvernului, foşti subalterni au tras un chef de pomină, pentru că puteau să-şi reia vechile şi păguboasele obiceiuri.

Poate vă amintiţi, când era prefect, Bolojan a intrat încălţat în slujbaşii din Vama Borş. Dacă se făcea un pui de coadă, aceştia erau obligaţi să mai deschidă imediat o arteră, ceea ce îngreuna posibilitatea băieţilor deştepţi de a-şi trece peste rând favoriţii. Azi vi se pare că e la fel?

La fel, la Înmatriculări s-a implementat un sistem de eliberare de tichete care punea ordine în instituţie dar anula ciocolata, florile sau banii de care aveau parte, după caz, slujbaşii. "Şi de-abia plecă bătrânul...". La un an după ce Bolojan s-a mutat la Primărie, sistemul cu numere de ordine s-a stricat. Credeţi că din 2009 s-au sinchisit cei de acolo să-l repare sau să ia unul nou?

E penibil să te ascunzi după pretextul că nu sunt bani, când toată tărăşenia ar costa, pe bune, 1.000 de euro şi ar putea fi instalată într-o zi. Numai că atunci oamenii de la ghişeu şi-ar pierde importanţa, devenind ei servii populaţiei. Adică exact cum ar trebui să fie oriunde în lume, mai puţin în România...

Citiţi pe această temă şi articolul Ce-o să fie, măi Ilie? BIHOREANUL vă prezintă implicaţiile alegerii lui Ilie Bolojan ca secretar general al PNL

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
Debil mintal
@marshdeaici: Deci ti-ai facut cont nou ca sa vii sa explici cum de fapt altii se folosesc de mai multe conturi :)) Faptul ca pe bihon si pe aici sunt multe articole platite de psd nu te deranjeaza, dar in schimb in delirul tau vezi doar "lingai" ai primarului in cei care ii apreciaza munca depusa in orasul asta. Deja incep sa cred serios ca aveti nevoie de tratamente la cap!
Postat 21 Decembrie 2015, 17:10 de hateretards
Alt prost
@nelu: Auzi si la asta. Oradea e oras scump pentru ca o pagina de xerox costa 1 leu. De parca ai xeroxa romane in primarie :)) Ai fost sa xeroxezi si in alte institutii de stat sa vezi ce tarife au? Incredibil cata prostie zace in unii...
Postat 17 Decembrie 2015, 18:41 de hateretards
foame de bani
Ca Oradea este unul dintre cele mai scumpe orase din tara se vede cum intri in primarie. daca ai ghinionul sa fie necesar sa faci niste xerocopii urgent gasesti in primarie acest serviciu disponibil la un ghiseu pentru suma de 1 Ron pentru o coala A4, in timp ce pentru o copie a unei coli A3 ti se cer daca bine retin 2 ron. O xerocopie A4 este in mod normal peste tot in oras 0.25 sau 0.5 ron. Asa da preturi de specula. In timp ce primaria cumpara curent ieftin de la rds , ea nu este capabila sa intoarca acest serviciu oradenilor si practica preturi de specula pentru bietul contribuabil aflat cu treba in primarie.
Postat 17 Decembrie 2015, 18:14 de nelu
Plang psd-istii
Deci toti cei care apreciaza munca lui Bolojan sunt lingai iar voi sunteti doar niste cetateni binevoitori care simt nevoia sa critice ce nu se face bine. Problema e ca v-ar crede lumea daca nu ati critica ABSOLUT TOT ce se face in orasul asta. Intelegeam daca nu va placea un proiect sau doua, dar voi nu sunteti de acord cu absolut nimic din ceea ce se face in oras. Nu e bine nici ca primaria va primi curent mai ieftin de la RDS, nu e bine ca se fac poduri, nu e bine ca se fac pasaje, nu e bine ca se fac parcuri, pentru voi nu e bine absolut nimic. Si mai aveti tupeul sa sustineti ca nu sunteti postaci platiti ai psd-ului. De fapt faceti doar ceea ce stie psd-ul mai bine, sa criticati tot ce fac altii si cand ajungeti la putere sa furati fara rusine. Dar nu e problema, incet incet va curata DNA-ul pe toti si nu vom mai auzi de partidul vostru si de oamenii vostri de *.
Postat 17 Decembrie 2015, 16:41 de hateretards
Vorbă aia...
Drum bun, Ilie! Drum bun! Altceva nu știu (și nici nu merită) să-ti mai spun! Drum bun!
Postat 17 Decembrie 2015, 12:51 de Danutz
Citiți și acest articol...
Citiți și acest articol, apoi spuneți-va părerea:http://bihorstiri.ro/bolojan-arafat-al-oradiei/
Postat 17 Decembrie 2015, 12:48 de Danutz
Bine scris - Mircea,
...e clar, marea problema e ca in urma plecarii lui Bolo de la primaria Oradea, in prima zi va fi Paranghelie..apoi toti vor intra in lesin si lipsa de activitate, ca inainte de a veni la conducere. Sistemul se reformeaza greu si f. usor revine la vechile metehne. Sper sa gaseasca Bolojan un om care sa nu lase sa degenereze toata munca de 8 ani de la Oradea, ca intr-un an se poate pierde tot cve s-a cladit in anii acestia. Sunt convins ca Bolojan are deja Solutia la aceasta si persona pe care o va numi va veghea sa nu ajungem iar in regres .
Postat 17 Decembrie 2015, 07:27 de TC
Perfect..
Drum bun cale batuta...proverb romanesc..Iar n-am avut apa calda,Bolojanul a adus la CET un moldovean care a ucis caldura in Braila...nu uitam...!
Postat 17 Decembrie 2015, 06:52 de grigore
PLASMUIRI ?
@hateretards : Probabil nu cunosti sensul verbului a inventa ! Am pomenit doua chestiuni pe care le poti verifica ! PS: vezi ca am comentat si la celalalt tet despre Bolojan asa ca .... baga !
Postat 17 Decembrie 2015, 00:47 de TDS
Nu te-ai plictisit TDS?
@TDS: Te deranjeaza ca PSD-ul tau nu are sanse la primarie, nu? :)) Nu stii ce sa mai inventezi ca sa il denigrezi pe Bolojan si pe cei din jurul lui. Nu o sa va voteze nici dracu, imbecilule! Esti patetic!
Postat 17 Decembrie 2015, 00:20 de hateretards
Primar respectat
Pot sa fiu de acord cu faptul ca d-nul Iohannis a fost respectat la Sibiu. Marele lui noroc s-a numit Guvernul Romaniei care prin primul ministru de la acea vreme a pompat efectiv cu nemiluita bani in Sibiu pentru a deveni capitala culturala. Si cu asta am incheiat referirea la d-nul Iohannis care ghinion a fost declarat de o instanta ca fiind o persoana cu rea credinta. Pot sa fiu de acord cu faptul ca societatea civila poate sa vina cu idei, sa ceara un pod sau un parc ceea ce e de bun simt. Dar ca sa ai un sistem integrat de dezvoltare durabila e nevoie de un personaj capabil si responsabil care sa creeze un sistem, sa manifeste initiativa si sa puna presiune pe sistem. Echipa de la Oradea fara Bolojan lider e firava. Bolojan mai avea nevoie de un mandat ca sa consolideze o echipa care sa fie capabila sa aduca dezvoltare in Oradea. Claudiu Pop nu a reusit la prefectura sa pastreze si sa intretina mostenirea de la Bolojan. Oricum, societatea civila, draga tie, i-a aplicat o lovitura direct in plexul solar d-lui Bolojan la referendum, si tu crezi ca aceeasi societate civila poate genera dezvoltare? Mda, atat ne-a fost. Multumim Ilie Bolojan, nu putem sa te tinem dar iti dorim tot binele!
Postat 16 Decembrie 2015, 22:27 de Klaus_Sebastian
daca ar fi doar simpatic nu l-as fi mentionat
nu ziceam sa iei lumina de la Iohannis, ci ca un primar respectat la Sibiu, care a facut treaba in oraselul ala si-a recomandat electoratului subalternii pe care el i-a promovat, invatat, pregatit si care si-au dovedit capacitatea, atat in fata lui ca primar, cat si in fata electoratului (pt ca oricat ia primarul plusul sau minusul de imagine, e o intreaga echipa in administratia locala defapt, o intreaga structura cu sei mai mari si mai mici). Cat despre viziune is inovatie, nu ar putea sa vina asta si din societatea civila? Cetatenii sa ceara un nou pod, un nou pasaj, un nou parc...etc - ideile pot veni si din alte parti, eu chiar cred ca e mai important managementul (incl. a pune presiune) in democratia noastra, care implica si opinia publica. Referitor la autoritate informala, nu are oare Malan si vreo functie in partid? Drumurile la bucuresti nu cred ca pot fi delegate de primar (care are prin functie o mai mare autoritate in negocierile prin ministere) unui adjunct. Mai ales de un primar care e si presedintele Asociatiei Municipiilor din Romania, sau de unul care e bine cotat in partidul politic, promovat la nr.2 pe tara.
Postat 16 Decembrie 2015, 21:23 de unu
Mi-e simpatic vicele, dar ...
Mircea Malan imi este simpatic, dar el ramane pana in prezent doar un manager si nu un vizionar adica un lider. Da, activeaza in primarie, este autoritate formala, are rezultate pe termen scurt si aproape mediu, are subordonati si ii "administreaza" prin control proceduri si regulamente deci un fel de manager. As fi crezut in el daca activa sau se zbatea pe romaneste la Bucuresti pe la ministere, avea o autoritate informala, seta si stabilea viziuni pe termen lung, avea inspiratie si indica directii de urmat si nu in ultimul rand are adepti. Iar sincer de la Iohanis nu pot sa iau lumina. De la unu care si-a luat case pe care apoi le-a pierdut in instante pentru ca nu a fost de buna credinta sincer, sa ma scuteasca.
Postat 16 Decembrie 2015, 20:55 de Klaus_Sebastian
doi de " i "
...fiind...
Postat 16 Decembrie 2015, 20:21 de TDS
ASA E IN ....PNL ! INTEGRITATE LA MAXIMUM
iar in EDUARD AUGUSTIN FLOREA nu se poate avea nici o incredere atata timp cat singur, de buna voie si nefortat de nimeni a declarat in paginile Bihoreanului ca a ajuns PE PILE ( pila, uff, era sa gresesc si sa scriu altcvea... find Marcel Ioan BOLOS ! )la Oradea ! Ba si-a scos nevasta de la o banca si si-a varat-o in ADP ! Ca doar ADP-ul este subordonat CLO! Ce plm ( vorba lui Bodea....)
Postat 16 Decembrie 2015, 20:20 de TDS
SOFT SOFT SA-NALTAM
Subalternii au tras chef de pomina ca puteau reveni la vechile obiceiuri ? Ciudat ! Parca cel care a facut denuntul impotriva lui Ilie Gavril Bolojan ( presa a preluat Ioan Bolojan dar la al nostru se referea )in Dosarul Microsoft tocmai despre Bolojan vorbea, nu despre subalterni....Iar Dosarul Microsoft inca nici nu a inceput...Sa vdem ce va fi !
Postat 16 Decembrie 2015, 20:17 de TDS
putin optimism
Klaus_Sebastian, dar in Malan nu ai incredere ca ar putea duce mai departe primaria? Bolojan pune presiune pe sistem, intelegem, dar nu poate sa faca el totul - e o intreaga administratie si echipa de oameni capabili in spatele lui. Deja Malan e responsabil de directia finantari externe, iar Eduard Florea de asemenea este un potential de incredere: imi amintesc cand a plecat Klaus Iohannis la presedentie si a declarat ca recomanda pentru primarie pe oricare dintre cei 2 adjuncti pe care i-a avut si impreuna cu care a lucrat. Dl. dr. Carp de asemenea are potential, daca dansul doreste sa lase lumea medicala pentru administratie publica. Bolojan nu e sfarsitul dezvoltarii Oradiei, ci inceputul acesteia.
Postat 16 Decembrie 2015, 19:59 de unu
Timeo Danaos et dona ferentis
Din punctul de vedere al unui simplu oradean Ilie Bolojan a ajuns calul troian al PNL-ului. Cred ca din punctul de vedere al d-lui Ilie Bolojan a salasluit acolo unde si-a dorit adica politica mare. Pentru mine, acel simplu oradean, e nasol. Ma uit la cei care ar putea fi potentiali primari ai municipiului si e jale. Nu vom reusi sa intretinem si sa dezvoltam ce s-a facut dar sa continuam dezvoltarea. Poate viitorul primar ne-o monta fantani de lumini pe Cris precum la Beius. Vezi exemplu la aeroport, ne-a turnat Cornelus beton zis pista ca sa vedem cum ingeata iarna si se incinge vara. Sunt profund dezamagit, inevitabilul se va produce si d-nul Bolojan va pleca. Va doresc sa traiti bine!
Postat 16 Decembrie 2015, 19:20 de Klaus_Sebastian
pnl? un banc bun..
Se intelege ca miza e mare pentru PNL in perspectiva alegerilor din 2016, dar ce va face bolo daca PNL o da in bara? PNL-istii tehnocrati din noul guvern isi arata deja coltii fata de prostime: noul cod fiscal a fost 'ciopartit' cu repercursiuni doar asupra muritorilor de rand, propunerile legislative care ar ajuta clientii jecmaniti de banci nu sunt agreate de presedintele pnl-ist in exercitiu, romanilor celor mai saraci sau mai putin educati li se spune ca se poate munci si pe 2 lei, pensiile nesimtite pentru politicieni au fost aprobate tacit fara sa se opuna vreun pnl-ist, se fac aliante cu hotii din pdl pe care chiar bolo îi arata cu degetul cand îi pupa dosul lui ponta prin 2012.. Bolo! Ce iti doresti de fapt?
Postat 16 Decembrie 2015, 15:23 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON