URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 16 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Septembrie 2018, 11:02

Piaţă fără viaţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Specific românesc. Dacă te duci la ţară vei vedea case frumoase, de gospodari adevăraţi. În interior mobilă scumpă, chiar dacă uneori de prost gust. Şi totuşi, bunii noştri gospodari continuă să doarmă, claie peste grămadă, într-o bucătărie de vară, pe motiv că e mai uşor de încălzit şi nici nu strică minunăţie de casă.

Cam aşa este şi optica Primăriei în ce priveşte decizia de a proteja Piaţa Unirii. Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea!

Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.

Da, se sparg plăci, vin maşini grele care distrug dalele cele mari şi albe, dar asta nu înseamnă că trebuie să mutăm toate serbările numai în Cetate. Cei de la Street Food Festival, de exemplu, dacă vin cu food-truck-urile în Piaţă, n-au decât să fie taxaţi astfel încât să se poată plăti eventuale stricăciuni.

Dacă iarba este distrusă de puhoiul de pietoni, să se pună protecţii, la fel ca la Untold. Soluţii deja s-au găsit, văd că mai nou scena se amplasează spre str. Avram Iancu, unde nu e pericol ca dalele să fie distruse.

Există o grămadă de metode pentru a proteja spaţiul, deci ideea de a renunţa la evenimente sau de a face numai manifestări mărunte este cea mai proastă variantă aleasă de Primărie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Fiti cuminti!
Fiti cuminti caci in curand, pentru protejarea pietei doar praful va putea trece pe acolo! Lucrari de proasta calitate se ascund dupa cuvinte prost mestesugite! Astia nici macar nu stiu minti frumos! Mint ca pentru prosti!..... Vinovat? Cetateanul cetatii, amarasteanul platitor de taxe, taxe cu care s-au platit lucraturile!
Postat 19 Septembrie 2018, 17:27 de scortosul
Măndria PMO si CJB
Mai bine,cu banii aruncați din ambiția prostească a unor neprofesioniști, se rezolvau problemele alimentării cu apă potabilă și canalizare în Oradea.Astăzi, este de preferat să locuiești în comunele și satele din Bihor, unde există apă potabilă, canalizare, gaz și drum asfaltat, decât în Oradea. Noi și cu și fără Piața Unirii avem closetul în fundul grădinii !
Postat 19 Septembrie 2018, 16:33 de fgd
Bravo, Chirilă ...
... în sfârșit ai ajuns să spui clar și răspicat, că edilul și haita lui de "amatori" sunt niște "țărani" needucați și cu o mentalitate specifică unui "neam de traistă" !?! Asta rezultă din ce ai scris ... "prefigurând" astfel falimentul moral și financiar al seriei de trei mandate "liberale" !?!
Postat 19 Septembrie 2018, 13:11 de CrisDumi
Lipsa responsabilitatii !
S-a stiut din stadiu de propunere ca vor avea loc si diverse evenimente,dar nu s-a folosit un material corespunzator.(Material prost si in materie de constructie si in sens figurat...).Acelasi material este si in fantanele arteziene.Si acolo sunt crapate acele dale.Ce "utilaj ...extraterestru" a trecut si pe acolo?
Postat 19 Septembrie 2018, 12:22 de Nofan
Dale
Nu scenele si camioanele distrug acele dale. Aceasi tip de dale sunt si in jurul statuii Mihai Viteazul, sunt crapate si ele. Acolo chiar nu am vazut camioane scene si mai stiu eu ce... efectiv dalele sunt de o calitate proasta, poate prea subtiri. Conform unei caiet de sarcini acele dale ar trebui sa suporte o anumita greutate, anumite temperaturi de - si + care cu siguranta nu a fost testat si respectat. Pun pariu ca daca se schimba, fara nici un eveniment ele vor crapa din nou.
Postat 19 Septembrie 2018, 11:52 de Hoppmester
PUSCAS DIXIT...fost PDL fost PNL actualmente PSD
Dar să revenim la piaţa noastră. Puşcaş îl desfiinţează pe colegul său de la Cluj în buna tradiţie a meseriaşilor care-şi fac de ruşine colegii de breaslă. Că Piaţa e urâtă, că proporţiile nu sunt păstrate, că nici culorile nu puşcă (şi cureaua lată), e posibil. Până la urmă totul e o chestie de gust. Dar Puşcaş are dreptate când zice că toată manopera asta s-a făcut fără transparenţă şi fără a se mai dezbate public. Cum Oradea are la ora actuală 180 de mii de arhitecţi poate că ar trebui centralizate toate ideile şi alese cele care întrunesc majoritatea.
Postat 19 Septembrie 2018, 11:27 de soricel
.
aici subscriu Mircea, Piata Unirii trebe sa ramana un loc deschis evenimentelor
Postat 19 Septembrie 2018, 11:23 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3164 RON
  • 1 EUR = 4.7524 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON