Depoul de tramvaie al OTL. Un tramvai sinistru, vopsit în gri de portavion american. Două biciclete de aceeaşi culoare, rezemate. În interior, un dulap de metal, un birou de lemn şi un pat ca de puşcărie. Totul vopsit în acelaşi ton de gri. O oglinjoară atârnată pe perete se mişcă întruna ca posedată de necuratul. E cel mai realist decor de teatru în care am fost vreodată! O scenografie 4D ideală pentru a simţi şi înţelege mai uşor o dramă rusească.
A trebuit să merg tocmai în depou ca să văd o piesă care să înceapă la fix. La 19:00 punct, Dima (Pavel Sîrghi), un tânăr angajat ca paznic al depoului, trage câteva ciocane de control roţilor tramvaiului şi urcă la bord. În biroul-coşmelie apare Gleb (Alexandru Rusu), mai vechi în meserie şi, fireşte, mai beţiv. De la Gleb, Dima află teribila poveste a fostului coleg care a murit într-un accident groaznic. Nevasta lui, Olia, care şi-a pierdut minţile atunci, crede că orice bărbat care poartă ochelarii celui tragic dispărut este soţul ei.
Pe la jumătatea tramvaiului, pe băncuţe de lemn înguste şi incomode, suntem 10 spectatori. E oarecum indecent să urmăreşti o dramă răscolitoare din confortul unui fotoliu moale şi comod. Băncuţele se potrivesc perfect. Mica penitenţă ne creează a 5-a dimensiune a spectacolului, cea a suferinţei aproape fizice. Dacă ar fi fost şi noapte, unica lumină a becului de 60 de waţi atârnat deasupra mesei ar fi creat o atmosferă şi mai lugubră. Dar poate că ar fi fost prea mult pentru noi, prea-delicaţii spectatori.
Prima jumătate de oră este un adevărat one-man show Alexandru Rusu. Dezinvolt, dezlănţuit, aproape desăvârşit! Îl învaţă pe Dima cum să profite de soţia răposatului şi iese la fel de brusc precum a intrat. Apoi apare Olia, cea din poveştile sale. În oceanul de gri metalic, Olia (Mihaela Gherdan) poartă o rochie de un roşu aprins. E o pată de culoare, ca fetiţa cu haină roşie din "Schindler's List". E senină, atât de senină încât te întrebi dacă nu cumva ea e cea normală şi noi suntem cei nebuni. Când plânge, pe pământ pare că se dezlănţuie iadul. Dar imediat râde şi îl iubeşte pe cel cu ochelarii soţului. Care, la rândul său, are o criză de conştiinţă şi aruncă finalul într-o direcţie nebănuită.
Pe lângă noi trec tramvaie care se retrag din cursă. Sunetele lor completează ideal decorul. La fel ca lătratul câinelui din curtea depoului. Sau ca depresiva melodie rusească de final. Chiar şi revizorul OTL-ului, cu halatul său albastru şi fular maro, care mai trage cu ochiul de afară, are rolul său. Montarea piesei într-un depou de tramvaie e strălucită. Păcat că s-a jucat în faţa a doar 10 oameni. Păcat că se joacă prea rar. Păcat că nu face mai mulţi bani. "Phantom Pains" merită mult mai mult.
.jpg "Orădeanca Alesia Toma de la ACS Olimpikus a devenit campioană naţională de judo şi va reprezenta România la Balcaniada din Macedonia de Nord")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.