URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Octombrie 2019, 10:43

Oradea. Zero lei, zero bani

Oradea. Zero lei, zero bani (credit foto: Adam Freundlich)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De trei ani Guvernul face giumbuşlucuri cu bugetul pentru a duce la Bucureşti banii municipiilor care se chivernisesc şi sunt pe plus. Oradea are ghinionul să fie mereu cu bani în cont, iar guvernanţii nu ezită să radă tot ce găsesc prin vistieria oraşului.

Acum, că demisa Dăncilă s-a apucat să dea pomeni clientelei, s-a văzut clar cât valorează Oradea în ochii guvernanţilor. Zero lei şi zero bani. Veţi zice, normal, că Bolojan e de vină, pentru că-i liberal.

La Timişoara s-au dat 28 milioane lei, deşi acolo tot primar liberal este. Dar se pare că acolo şeful PSD Timiş are obraz şi nu şorici, iar când e vorba să ajute comunitatea locală, se dezbracă de haina politică. Şi clujenii au fost solidari, indiferent de partid, când s-au decis să pună pe roate aeroportul.

Numai la noi nu există dialog. Şi atunci să ne mirăm că suntem sub ei? La noi, pesediştii locali au cerut prin ministere să nu se dea bani de investiţii, ca să nu i se facă reclamă lui Bolojan. Ba, fapt greţos şi nemaiîntâlnit, armata a primit ordin să nu vină să defileze la statuia lui Ferdinand, tot ca să-i facă în ciudă edilului, spre fericirea unor apevişti expiraţi.

Dacă mai amintim de modul scandalos în care înţelege UDMR-ul să dezvolte Aeroportul Oradea, ne dăm seama că oraşul are şanse mici să crească atâta vreme cât orice proiect e tratat exclusiv în cheie politică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ZERO
Puteam intelege sa dea la unii mai mult decit altora dar sa aloce zero lei ditamai orasului ori e pe baza de greseala,ori e pe baza penala.Adeca lista aia are un fundament, o comisie in spate,niste specialisti,neste calcule,niste semnaturi.Putem vedea si noi cum au calculat?Sau macar semnaturile?
Postat 22 Octombrie 2019, 20:30 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON