URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Iulie 2019, 10:37

Nu, domnule primar!

Nu, domnule primar! Foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deconectat temporar de la ştirile încă în curs de scriere, de la rumorile care le preced până la publicarea lor, zvonul că primarul Ilie Bolojan ar plănui o televiziune "a oraşului" cu finanţare de la municipalitate m-a şocat. Îl cunosc de vreo 15 ani, ştiu că n-a fost niciodată îndrăgostit de imagine, ba chiar a sfidat percepţia publică asupra propriei persoane şi nu de puţine ori a luat decizii contra valului, fără a-i păsa că, pe moment cel puţin, era nepopular. "Fac ce trebuie, nu ce dă bine!", o propoziţie pe care a formulat-o într-un interviu acordat BIHOREANULUI, nu a fost pentru el o lozincă aburitoare, ci o convingere cotidiană. "Rezultatele tale vorbesc, nu ce spun ceilalţi despre tine", zicea Bolojan.

Dar iată că, totuşi, ideea înfiinţării unei televiziuni a Primăriei nu-i un simplu zvon, după cum BIHOREANUL a aflat atât de la amicii politici ai edilului, cât şi de la foşti jurnalişti ai Digi 24 Oradea, staţie a cărei desfiinţare este realmente o pierdere şi pentru oraş, şi pentru breasla locală, pierdere pe care Bolojan pare să vrea s-o remedieze. Pe undeva, de înţeles, întrucât colegii noştri i-au dat ocazia, ca de altfel şi altor persoane publice, să-şi expună ideile, intenţiile, şi să le explice chiar şi atunci când alte redacţii le ignorau.

Dar, pur şi simplu, ideea nu e una liberală şi nu e corectă! Argumentul că şi în vecini, la Debreţin, Primăria are propria televiziune, e neavenit. Nu-i cazul să urmăm un model iliberal, dintr-o ţară în care presa a fost distrusă, transformată după şablon rusesc în sculă a oligarhilor.

Mult mai evidente şi de bun simţ sunt contraargumentele. În primul rând, televiziunea nu-i un serviciu public care să fie susţinut de o municipalitate, cum sunt salubritatea, infrastructura rutieră, sanitară şi şcolară, mai ales când aceste servicii sunt încă departe de standardele dorite. Televiziunea e o afacere delicată, iar când statul, fie el şi redus la nivel local, îşi asumă o asemenea întreprindere, devine din start un "jucător" neverosimil şi suspect de manipulare.

Piaţa, nu Primăria, trebuie să fie cea care să reînvie o staţie de televiziune, oricât de meseriaşă a fost. Când va exista cerere pentru aşa ceva, cineva, un investitor privat, va umple cu siguranţă golul. Dacă nu o face, înseamnă că fie cererea e neconvingătoare, fie costurile nu-i justifică satisfacerea. Asta ca să nu mai pomenesc de distorsiunile economice pe care o televiziune a Primăriei le-ar produce presei-prese.

Cel mai mult mă miră, însă, intenţia edilului în condiţiile în care avem jalnicul exemplu al Consiliului Judeţean, proprietarul unei aşa-zise agenţii de presă, în realitate o vuvuzea PSD-UDMR-ALDE, ai cărei slujbaşi îşi pupă-n dos şefii fără jenă. Nu pot să cred că liberalul Bolojan îşi doreşte aşa ceva, dar sunt sigur că şi dacă ar visa o televiziune cu adevărat a oraşului, simplul fapt că o finanţează Primăria o face din start indezirabilă. Dacă totuşi o vrea, sper doar să nu găsească niciun jurnalist veritabil dispus să se bage slujbaş la Primărie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
De ce nu?!?
Sa isi faca linistiti si daca fac doar propaganda ca cei de la NewsBihor vor fi taxati aferent. Dar daca isi fac treaba, criticand cand e cazul, prezentand obiectiv lucrurile, care e problema??? Informatia este un bun public si daca administratia considera ca TV-ul este un canal important care a disparut din municipiu si din judet, pot face asta. Si chiar abia astept sa urmaresc postul respectiv.
Postat 03 Iulie 2019, 15:45 de andyC
Oradea vs Debretin
"Argumentul că şi în vecini,la Debreţin, Primăria are propria televiziune, e neavenit. Nu-i cazul să urmăm un model iliberal, dintr-o ţară în care presa a fost distrusă, transformată după şablon rusesc în sculă a oligarhilor". A nu se confunda presa corupta si aservita regimului si baronilor din Ungaria si care pretinde ca e libera,cu aceasta televiziune a primariei din Oradea. Daca la aceasta televiziune s-ar discuta exclusiv despre activitatea primariei, informatii de interes public, planuri, proiecte, etc, ar fi ok. Daca ar avea insa pretentia ca face presa (in adevaratul sens al cuvantului) impartiala, asta ar fi o minciuna.
Postat 02 Iulie 2019, 17:46 de 232
Criș, bați câmpii !?!
Bolojan trăiește doar din "imagine" ... tipul fiind total lipsit de "conținut" !?! E de o vanitate rară, iar fondul îi e lipsit de caracter, fiind un individ din categoria "neterminaților" !?! Nu știe nimic concret, în afară de a "fura" munca altora și a se împăuna cu ea după o îndelungată "analiză" în a nu fi prins ... cumpărând bunăvoință și laude !?!
Postat 02 Iulie 2019, 13:09 de CrisDumi
Altfel
Daca tot sunt bani de cheltuit la primarie, ar trebui infiintata o trupa de teatru liric (opera) in cadrul Teatrului de Stat "Regina Maria" din Oradea. Este inadmisibil ca Oradea sa nu aiba asa ceva. Sau, daca vreti o alta idee (pentru cei ce conduc orasul si judetul), sa se construiasca o sala de evenimente speciale de vreo 1000 locuri care sa gazduiasca concertele Filarmonicii din Oradea sau alte evenimente de acest gen.
Postat 02 Iulie 2019, 11:33 de Figaro
De ce nu?
De ce sa nu aiba primarul posibilitatea de a-si explica proiectele controversate,cu votul exclusiv al reprezentantilor pnl, cele ce abuzeaza proprietatea,constitutia tarii sau bunul simt.Nu s-ar mai cheltui mii de euro pe studii comandate la diverse firme specializate,de prin alte orase...costurile ar fi modice,o camera si un birou in primarie,plus ceva yes-men-i
Postat 02 Iulie 2019, 11:07 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON