URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Septembrie 2019, 14:56

Mini-autostradă, maxi-preţ

Mini-autostradă, maxi-preţ foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Răzvan Cuc s-a amorezat fie de tronsonul Borş-Biharia al Autostrăzii Transilvania, fie de Selina, care prin subsidiara Trameco face cei 5,35 km de şosea. Joia trecută, oficialul şi-a dat randevu nocturn pe teren cu patronul firmei, Beniamin Rus, şi cu cel al PSD Bihor, Ioan Mang, convocând la faţa locului şi nişte jurnalişti cărora avea să le recite, halucinant, că "este un şantier pe care vin să mă relaxez, pentru că toate lucrurile merg foarte bine". Iar asta "datorită unui antreprenor serios", nu ca ăia străini.

Cum ar veni, demnitarul vine pe micro-şantier cam ca reumaticii la Felix, să se destindă. Totuşi, el n-a vorbit de beteşugurile sale, ci despre ale altora: ca în epoca Dragnea, a acuzat companiile străine că, spre deosebire de cele autohtone, "în loc să închidă contracte în termenul contractual de 24, 36 de luni, îl închid în 5-6 ani". Să nu fi ştiut, însă, că Trameco lucrează în asociere tot cu nişte străini (de exemplu Vahostav SK)? Sau că Bechtel, primul antreprenor, alungat de predecesorul Dan Şova, a finalizat în America o capodoperă precum Barajul Hoover, iar în Europa faimosul Eurotunel, la 40 metri sub nivelul mării?

Nu insinuez că Selina nu ar fi o firmă serioasă. Împreună cu Gavella, în plan local, chiar este de top în construcţiile rutiere, fiindcă ambele au moştenit, păstrat şi dezvoltat specialişti, parcuri de utilaje şi tehnologii. Dovadă stau, pentru fiecare, lucrări de referinţă care au trecut de proba timpului: în Oradea, pe strada Transilvaniei, de pildă, lucrată de Drumuri Orăşeneşti, parte a Gavella, şoferii trec lin şi acum liniile de tramvai, după 20 de ani de la darea în folosinţă, iar drumul de Padiş, făcut de Selina cu un deceniu în urmă, e la fel de bun ca după inaugurare.

Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea: 28,5 milioane euro, adică 5,32 milioane euro/km, plus TVA. Spre comparaţie, în Bulgaria preţul mediu este de doar 3,1 milioane euro/km.

Sceneta celor trei mi-a amintit că anul trecut, prin OUG 85/2018, Guvernul a abrogat standardele de cost pentru autostrăzi, care erau de 3,8 milioane euro/km la câmpie, 5 mil./km la deal şi 6,1 mil./km la munte. La preţul pe care statul îl oferă acum pentru şoseluţa dintre Borş şi Biharia, întrebarea e nu doar unde duce ea, ci şi dacă şesul dintre cele două localităţi nu cumva s-a transformat, între timp, într-un ditamai muntele?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Zici si tu
Daca nu o fac..de ce nu o fac..daca o fac e scumpa...sa o faca dracului odata...ce mai conteaza cateva milioane la cat s-a pradat pana acum..
Postat 03 Octombrie 2019, 20:13 de zorro
Memoria e cam scurtă la unii jurnaliști !?!
5,32 milioane kilometrul de autostradă e mult ?!? Dar 4,65 milioane kilometrul de "drum expres" nefinalizat încă (adică str. Ecaterina Teodoroiu cu prelungirile sale) e puțin ?!? În ceea ce îl privește pe ministru ... a venit unde merg lucrurile bine, pentru că are nevoie de bani pentru programul de hăituire a contribuabililor ... unde 1 Euro merge la Stat și 2 Euro merg la PSD pentru campania electorală !?!
Postat 18 Septembrie 2019, 07:10 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON