URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 11 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
18 Noiembrie 2018, 10:22

Liberalul care conduce Consiliul Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Petru Filip, pe vremea când era primar, avea o tactică ce a dat mereu rezultate. De câte ori trebuia să lanseze în spaţiul public un proiect controversat îl scotea la înaintare pe consilierul său, regretatul Radu Crican. Dacă treaba nu ieşea bine, cel care încasa sudalmele era Crican, iar don Pedro rămânea curat şi uscat.

Ceva de genul acesta se petrece acum la Consiliul Judeţean. Domnul Pasztor Sandor nu scapă nicio ocazie să nu iasă în lumina reflectoarelor atunci când instituţia mai produce câte o mărgică. E drept că, la ritmul în care lucrează, acest lucru se întâmplă din ce în ce mai rar.

În schimb, când e prins cu fofârlica şi nu poate ieşi din impas decât printr-o minciună grosieră, pentru care trebuie să-ţi transformi obrazul în talpă de bocanc sovietic, apelează la sclavii din subordine. Iar nefericitul purtător de vorbe Adrian Simon, scos din foame de la Asociaţia Pro-Democraţia, acceptă să i se lipească o sută pe frunte pentru a se sinucide moral şi profesional.

Încercând să-i dea replica lui Bolojan, care acuzase Judeţul că n-a făcut nimic în domeniul reciclării deşeurilor prin marele proiect SMID, purtătorul de cuvânt al CJ a dat vina pe liberalul Horia Carţiş, managerul de proiect din vremea catastrofalei administraţii PNL-iste Cornel Popa. Care va să zică, Pasztor şi compania ar fi rezolvat de mult treaba, numai că ticălosul de Carţiş i-a sabotat. Semn că, de fapt, Carţiş conduce instituţia, nu-i aşa?

Interesant este, totuşi, că şefii CJ nu au reuşit în doi ani şi jumătate să-l "zboare" pe trădătorul liberal, în schimb au avut destulă vreme să-şi angajeze piţipoancele, nepoţii şi activul de partid în posturi bine plătite, unde de regulă nu trebuie să facă nimic.

Pe această cale, fac un apel la Horia Carţiş să respecte vocea poporului care a dat votul majoritar celor de la UDMR, PSD, ALDE şi să cedeze puterea celor în drept.

Abia acum realizez că eşecul de la Aeroport, lipsa parcurilor industriale şi toată băltirea de la staţiunea balneară Consiliul Judeţean sunt rodul sabotajului la care s-au pretat portarii şi femeile de serviciu din instituţie, care mai mult ca sigur că nu răspund decât la indicaţiile politrucului liberal Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
CrisDumi
Popa , e superior Păstorului , pe vremea lui sau asfaltat mai multe drumuri in Bihor, sa construit și poduri. Ce face Mangă alias Păstorul??
Postat 19 Noiembrie 2018, 23:18 de Sandu1206
E bine că se amintește de Cornel Popa, un reper ...
... dovedit a fi fost cel mai incompetent președinte de consiliu județean din istoria ultimului centenar, urmare faptul că în mandatul său am avut "o pagină complet albă" a guvernării Bihorului !?!
Postat 19 Noiembrie 2018, 10:10 de CrisDumi
Cum adică eșec la CJ
Pastorul zice că noi nu vedem cate face el&CO, Apropo CJ e SRL sau SA ??
Postat 19 Noiembrie 2018, 00:12 de Sandu1206
:D
Domnule Chirila, ma bucur ca mai exista jurnalisti ca dumneata, care pe de-o parte vad lucrurile, iar pe de alta au curajul sa spuna ce gandesc. Felicitari pt articol si pt umorul dulce-amar. Scuturati-i cat puteti, dati-le peste nas, pt ca daca voi nu o faceti nu o face nimeni, si-au intins caracatita coruptiei peste toate institutiile statului. Aveti sustinerea noastra din spate.
Postat 18 Noiembrie 2018, 22:11 de cchris26
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON