URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Mai 2019, 12:55

Lacrimile lui Bolojan

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.

În acest moment, la cârma Armatei este un Leș, că așa-l cheamă pe ministru, Gabriel Leș. Eu nu mă leg de faptul că a ajuns capul Armatei fără să pună mâna pe armă. Se știe că, pentru a putea să faci armata, trebuie să treci de niște teste minimale, fizice și psihice, și probabil omul nu s-o fi calificat.

Grav este că în logica în care Leșul Armății a decis să nu trimită pentru defilare niște ostași, s-ar putea să se meargă și mai departe. Numai așa ne vom trezi că, în cazul în care țara intră - Doamne ferește! - într-un război, ministrul să nu apere Oradea, pe motiv că primarul este liberal.

Mie îmi pare rău de adevărații soldați cărora li s-a interzis să participe la evenimente. Ei chiar nu au nicio vină, trebuie să respecte dispozițiile șefilor lor. Și uite, în asta rezidă măreția Armatei! Orice imbecil cu funcție înaltă poate da orice dispoziție idioată pe care subalternii sunt obligați să o respecte, conform principiului "ordinul se execută, nu se discută".

Cred că e mare bucurie acum în rândul generalilor expirați, care dau iama prin frapierele de la Oituz. Și-au arătat musculatura, deși eu cred că mai degrabă ne-au întărit convingerea că ceea ce se vede la radiografie nu e nicidecum o circumvoluțiune, ci doar urma de la chipiu.

Sunt convins că primarul Ilie Bolojan a suferit din cauza celor întâmplate, mai ales că are o apetență spre ceremonialul militar. Dar sper că lacrimile erau de la emoția momentului dezvelirii statuii și nu de ciudă că prin fața statuii lui Ferdinand nu au defilat cei care acum alcătuiesc armata unui partid.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
PCR transpartinic. Ep.: Apucături de ...faraon (IV)
IX. ”Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a ”sabotat” cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul!” 1. FELICITĂRI celor ”zece domni, vreo doi-trei turmentați - care de alcool, care de ideologia comunistă”. Afirmația este făcută de fiul unui fost cadru militar al UM 01326. Cine l-a cunoscut bine pe cel poreclit ”Moş Peco”, în anii ’80, știe și de ce! Domnilor subofițeri, ofițeri şi generali din Asociația ”Mihai Viteazul”: Capul sus. ”Keep going”! X. O propunere decentă pentru foștii comandanți, în viață, ai fostei mari unități militare din Oradea, respectiv ai UM 01326: Oradea și jud. Bihor, au mare nevoie, din nou, de conducători model: general de divizie Traian Moșoiu. Poate că și János úr și Prima sa Doamnă, de la ”Ciuma rozalie”, vor înțelege de ce! XI. ”Pentru că la ora asta Armata nu este a țării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.” 1. O afirmație, deloc ”creștinească”/bazată pe fapte petinente, demnă (și) de atenția domnului ministru MApN: Gabriel-Beniamin LEȘ. 2. Tov. Vasile, ”eminență cenușie” a PNL (noul PDL): și așa se pierd voturi anti-PSD. XII. Ref.: Oradea, 20 aprilie 2019. 1 O scăpare, deloc întâmplătoare, a ”faraonului” de Oradea: De cine i-au scăpat ostașii gen. Traian Moşoiu pe orădeni/bihoreni? De ce ”husarul șef” al Bihorului, nu a jucat rolul lui Katz Béla, Oroszlán Pál? XIII. Un mesaj pentru votanții de bună credință ai ”Trinom-ului” (UDMR+PPMT+PCM),: ”Preşedintele Katz Béla a declarat şedinţa Sovietului închisă, cu hotărârea de a preda oraşul fostei conduceri, iar trupele gărzilor roşii să se retragă spre Berettyóujfalu. „Despre cele întâmplate în şedinţă, un consilier dă declarații. Spune că Oroszlán Pál, comisarul politic, i-a informat că trupele românești se apropie dinspre Beiuş, Aleşd şi Marghita. Acolo unde nu au fost atacați, militarii români s-au purtat prietenos,”-19 aprilie 1019
Postat 26 Mai 2019, 03:33 de stefan
Lacrimi de crocodil
Naiba stie, ca atunci cand trebuie sa faca vreo expropriere, sa mareasca taxe sau sa fie "nepopular", o face fara nici cea mai mica emotie.
Postat 25 Mai 2019, 09:50 de oradeanbihor
De aceea se vor face iar de râs liberalii în fața socialiștilor ...
... la alegerile europarlamentare !?! Pentru că, la tot felul de abordări scelerate precum cele ale lui Bolojan, care nu e în stare să separe firesc normalitatea de isterie, plânset și lamentări ... vine unul ca Leș care se exprimă decent, calm, logic, legic și cu discernământ, pe un subiect istoric de interes general în acest caz !?!
Postat 24 Mai 2019, 19:11 de CrisDumi
Daca...
... armata e una nationala, nu e firesc sa nu participe la un "eveniment" antinational??!!
Postat 24 Mai 2019, 16:47 de AnaConda
Bine zis
d-le Mircea Chirila ! In sfarsit cineva spune ceea ce trebuie despre ,,calitatea'' conducatorilor vremelnic aflati pe,,cai mari'' in Romania. Felicitari !
Postat 24 Mai 2019, 15:34 de nealiniat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON