URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Decembrie 2018, 17:30

La nerevedere, 2018!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unii vor spune că 2018 a fost cel mai prost an din istoria recentă a României. Alții îl vor consemna drept cel mai grozav pe care l-a trăit vreodată această țară. Depinde cine vorbește, depinde cine scrie istoria. În realitate, anul 2018 a fost punctul de intersecție a două discursuri total opuse, fără niciun punct comun, întâlnirea a două realități extreme și profund contrare, a două tabere antagoniste disperate să demonstreze că dreptatea și adevărul sunt de partea lor.

Parcă niciodată nu am fost mai divizați ca în anul preaslăvitului Centenar, când se spune că ar fi trebuit să fim mai uniți ca niciodată. Lumea politică și câteva personaje supra-expuse, cu interese obscure, i-au divizat pe români mai tare decât manelele, minerii sau teoria evoluționistă. 2018 va rămâne în istoria orală ca anul ”muiepesede”, fără că toată lumea să înțeleagă motivul scandării. Unii au urlat ca într-o galerie de fotbal pentru simplul motiv că le plac rimele simple și au nevoie de un dușman pentru defulare. Ceilalți s-au făcut că nu îi aud și ambele tabere s-au prefăcut câștigătoare.

Răsturnarea sistemelor de valori și schimbarea din mers a regulilor jocului au aruncat societatea românească într-o vrie din care nu pare să își revină degrabă. Dacă ar fi fost avion, România era deja vedetă a seriei de documentare ”Air Crash Investigation” de pe National Geografic. Dacă ar fi fost vapor, s-ar fi scufundat mai adânc decât Titanicul fără să fie găsită, în principal din cauză că nimeni nu ar fi căutat-o.

Țara lui ”hăis și cea” plânge în fiecare zi, ca o bătrânică părăsită de puteri pe care unii vor s-o ajute să traverseze strada, deși ea nu vrea. Ca o fată mare, firava ființă de 100 de ani cu riduri ca la 200 e sfâșiată în continuare de teama alegerii greșite între vecinul de alături și pețitorul de departe, de peste Ocean.

Dar nicăieri, pe tot mapamondul, cu excepția Coreei de Nord, poate, societățile nu mai sunt unitare. Diviziunea pe orice teme străbate lumea cu o asemenea ferocitate încât mă întreb legitim dacă unitatea socială de care pomeneam a existat vreodată. Oamenii se radicalizează, ideile se transformă în crezuri și doctrine personale, părerea opusă nu mai reprezintă o alternativă și nu mai trebuie ascultată. Dar, cel mai periculos dintre toate acestea este că răul se transformă în bine, iar binele, în rău.

O provocare majoră pentru 2019 va fi să identificăm buna credință și să o lăsăm să ne conducă. Sper să ne recâștigăm limpezimea de a deosebi adevărul de minciună, știrile adevărate de știrile fake și informarea de manipulare. E un război imens în lume, care se dă în creierele noastre. Ne-am dorit informația prea mult, iar acum, când abundă, nu mai știm ce să facem cu ea. Informația este ca alcoolul – pe măsură ce înghiți tot mai multă, te face să te simți tot mai deștept. În realitate, efectul e total opus.

Dar cel mai important, dacă vrem să mergem mai departe cu bine, în 2019 va trebui să reînvățăm să trăim unii cu alții. Ceea ce ne doresc tuturor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cel mai prost an pentru România va fi 2019 !?!
Pentru că liberalii își vor tăia singuri craca de sub picioare, la europarlanentare vor câștiga prea mulți socialiști, iar la finalul anului va fi ales doar răul cel mai mic, electoratul neavând nicio variantă normală pentru viitor !?! Un an în care toți prădătorii vor scăpa nevătămați, atât cei care au făcut un pic de pușcărie cât și cei care n-au apucat încă !?!
Postat 01 Ianuarie 2019, 21:58 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON