URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2018, 10:02

Înfrângeri prin neprezentare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Miercurea trecută (deci nu avem "decât" marţea neagră), când preşedintele Iohannis i-a încredinţat Vioricăi Dăncilă al treilea Guvern PSD-ALDE (plus, din spate, UDMR), m-au luat, ca pe mulţi, toţi dracii. Nu neapărat fiindcă a pus "premieră" o vestală de Videle, un umeraş ce cară epoleţii lui Dragnea, cât pentru felul în care a făcut anunţul. Aveam senzaţia că un factor poştal se pregătea să-mi lase pe furiş o somaţie de plată în uşă, dar fiindcă ne-am intersectat în faţa casei a fost nevoit să transmită chiar el vestea proastă.

Cu o zi înainte, când şeful PSD a hirotonit-o CEO al României, recunosc, nu credeam că "neamţul" va înghiţi afrontul. Speram că, la fel ca în cazul Shaidehh, va cere o altă nominalizare, iar în final Partidul va desemna o altă fantoşă, fie ea tot a Masculului Alfa. Şi totuşi, cel mai mult m-a înfuriat, repet, tonul preşedintelui, care a tulburat până şi emisia Europa FM.

Înţeleg chiar şi cinismul lui Iohannis, care face cum zice Dragnea doar ca să-i lase "încă o şansă" să-şi frângă gâtul (dar, aoleu, ce-o să ne doară asta pe toţi!), însă nu şi lipsa oricărui mesaj pentru români. Putea spune: "Oameni buni, aritmetica parlamentară e clară, deci Constituţia mă obligă s-o desemnez. Dar vreau să ştiţi că am o părere - scuze! - proastă, nu cred că e competentă, că are calităţile politice, economice şi diplomatice necesare. Vă asigur că voi taxa orice derapaj, sunt alături de voi, nu vă abandonez. Şi, apropo, pregătiţi-vă centurile de siguranţă!". Mă rog, ceva de genul.

Dar non-combatul preşedintelui era, să recunoaştem, inevitabil. Ce argumente i-a dat opoziţia? PNL-ul, care a mers la consultări, deja a câta oară, fără premier wannabe? USR, cu bateriile golite? Sau PMP, cu o dublă propunere care n-a valorat nici cât clasicele două cuburi de gheaţă la vestitul whisky băsist?

Şi acestora, la o adică, ce credit le-au dat alegătorii, care fie au remarcat că figurile de pe listele lor sunt prea asemănătoare cu celelalte, fie s-au uşurat, pur şi simplu, pe el de vot? Dar cetăţenii care de un an încoace (a doua zi după desemnare s-a făcut anul de la OG 13) şi-au întors care privirile peste gard, cu gând de ducă, care cărucioarele spre mall, să-şi toace banii înainte să li se devalorizeze prin buzunare? La fel ca mai totdeauna, "ceilalţi" au câştigat datorită neprezentării noastre.

Român sunt şi eu, şi nimic din ce-i românesc nu mi-e străin, aş zice parafrazându-l pe Terentiu. Ca atare, constat că tragem chiulul când este mai mare nevoie de noi, de acolo unde-i mai mare lipsa. Totuşi, mai amintesc ceva: marea iscusinţă a diavolului nu-i aceea de a te convinge că el nu există, ci că diavolii sunt alţii, cum ar fi cei mai sus înşiraţi. Prin urmare, vă îndemn să căscaţi bine ochii la diavolul cel adevărat, cel mai smolit, chiar dacă - iată - catranul e... roşu, şi nu daţi bir cu fugiţii, ci staţi-i în cale! Nu doar ca să-i rezistaţi, ci să-i tăiaţi azi un cap, mâine altul. Dacă nu vă place "pas cu pas", atunci zi de zi, şi nu de dragul lui Iohannis, ci de grija voastră.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
iancu remus
Mă în loc vă ia toţi dracii pt nişte lucruri serioase şi concrete , vă ia pt prostii, la urma urmei Iohanis a respectat doar constituţia, pentru că destul a încălcat-o de atâtea ori luând ex odiosului înaintaş. Mă voi nu ştiţi că de ex impozitul pe maşinile mici s-a majorat de 4 ori tocmai să se poată majora la maşinile boşilor. Voi nu ştiţi că în primărie este o birocraţie înspământătoare. Sunt 6-7 funcţionari pe birou şi dacă vrei să lămureşti o problemă nu ai acces din cauză că nu ai cartelă. Dacă ai vreo mică abatere de o sărăcie de construcţie, bineînţeles nu faţă de domeniul publc ci în cadrul terenului tău privat funcţionarii de la primărie nu au pe D-zeu, nu este destul o amendă ci te pune să plăteşti altă autorzaţie cu tot felul de taxe şi ingineri de proiect.
Postat 25 Ianuarie 2018, 15:10 de Iancu_Remus
guvernul
pai de acum incolo puteti sa-i ziceti guvernul de larga majoritate PSD-ALDE-UDMR-IOHANNIS :)
Postat 23 Ianuarie 2018, 13:43 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON