URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
25 Iunie 2014, 14:14

Ilie şi Cornel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu mă mir că Alexandru Kiss nu mai iubeşte Oradea. În ura lui nemăsurată faţă de Bolojan ar face orice ca să demonstreze că fără UDMR nu se poate face nimic în Bihor. Nici din partea domnului Ioan Mang nu mă aştept să dea cadouri adversarilor politici, aşa că va fi extrem de reţinut în a sprijini propunerile liberale.

Dar să ai un preşedinte de Consiliu Judeţean şi un primar de municipiu reşedinţă de judeţ din acelaşi partid, iar cei doi să-şi scoată ochii în public - parcă e prea mult. Noua dispută între cei doi pune cap în cap ideea lui Ilie Bolojan de a extinde centura municipiului şi proiectul lui Cornel Popa de a face drumul Şuşti-Moneasa.

După ce dom' Cornel a pus Bihorul pe primul loc (cum zicea sloganul electoral), că deja zumzăie avioanele pe aeroportul modernizat, turiştii colcăie prin Muzeu, iar gozurile din judeţ sunt parcate regulamentar în groapa ecologică de la Valea lui Mihai, probabil că a venit vremea să pună şi Aradul pe primul loc. Mai exact turismul din Arad.

Dacă era atât de mort după stimularea turismului, şeful CJ-ului dădea drumul la licitaţia pentru asfaltarea drumului de la Coada Lacului, blocată doar pentru că nu a câştigat cine trebuie. Poate că nici extinderea Centurii nu e cea mai strălucită idee, dar nimeni nu-i împiedică pe capii administraţiei locale să se aşeze la masă şi să se ridice doar când ajung la o concluzie comună.

Aşa că vinovaţi sunt amândoi. O dată că Popa ţine de un proiect ridicol, apoi că Bolojan îl tratează pe şeful de la Judeţ ca pe un politician expirat şi lipsit de idei. În afară de faptul că ei nu câştigă nimic, noi, bihorenii, pierdem foarte mult.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
@alms
si pt ca exista posibilitatea ca peste 50 de ani sa existe un drum cj - tm via bins, crezi tu ca e un motiv suficient sa arunci astazi niste bani pe geam! si sa ratezi oportunitatea de a face ceva cu efecte in viitorul imediat? si apropo de rute actuale de transport, pune mana pe tastatura si cauta sa vezi statisticile si studiile de trafic. si mai cauta sa vezi ca inca de pe vremea romanilor, caile de comunicatii principale cauta campiile, cursurile de apa, evitand la maxim terenul muntos. principiu valabil si astazi. dar cred ca tu esti de pe la bins si ai creierul imbibat cu "tanita" iar toti cei care au opinii diferite sunt "prosti".
Postat 30 Iunie 2014, 22:50 de al
Dar ce zici tu Mircea Chirilă, de Congresul PNL !?!
S-a cam dus funcţia de vicepreşedinte pentru Bolojan la nivel naţional, dacă tot nu a vrut nimeni să-l susţină la vot, că i-a suflat-o "blonda de la fostele păduri", pe linia "cooperativei" lui Popa Prostu' !?! Aşa că, pentru 2016 Oradea se pregăteşte să aibă alt primar !?! Hai şi ia de aici, că doi ani nu mai e aşa mult !?! Alegerile liberalilor s-a terminat de ieri, dar Bihoreanul e atât de şocat încât nu a zis nici "mâlc" până acum !?!
Postat 29 Iunie 2014, 12:51 de Carp III
Re: al
Esti tot atat de limitat in gandire precum autorul articolului. E clar ca nu cunosti rutele actuale ca sa poti compara cu cele ce vor fi candva.
Postat 29 Iunie 2014, 11:38 de Alms
nu doar distanta conteaza
desi distanta ar fi mai mica, sunt convins ca putina lume ar folosi drumul pt a merge de la cj la tm. drum ingust, in general prost spre ff prost, plin de curbe, pe o lunga portiune prin munti si dealuri. ai face cu 50 km mai putin dar ai consuma mai mult combustibil, ai pierde mai mult timp, ai solicita mai mult masina si soferul decat pe varianta prin oradea. nu cred ca ar aduce beneficii semnificative nimanui (poate doar lui popa si celor care au cabane in boga si padis). in schimb o continuare a centurii de la sensul giratoriu din drumul santandreiului-sos borsului- biharea, cred ca ar fi benefica pt oras. de fapt e chiar necesara, mai ales daca autostrada "transilvania" va fi data in folosinta.
Postat 26 Iunie 2014, 22:48 de al
.......
Drumul Moneasa-Sustiu este portiunea nemodernizata din drumul cel mai scurt care leaga capitala Banatului de capitala Ardealului(prin sudul Bihorului) trecand peste Padis(pina unde este de asemenea asfaltat) continuind apoi spre Huedin si Cluj.Beneficiul acestui drum va fi pt tot Ardealul si Banatul, dar sudul Bihorului va fi principalul beneficiar.Ideea acestui drum este veche(dinaintea constituirii Romaniei mari) si ar scurta actuala distanta Cluj-Timisoara (prin Oradea) cu vreo 50 km.
Postat 26 Iunie 2014, 19:50 de bihorean
D N A
DOMNILOR DE LA DNA DACĂ CU KISS NU SE VA ÎNTÂMPLA NIMIC, PENTRU foncea si carp cand începe URMĂRIREA SAU TREBUIE SA LE CADA SPATELE DE LA BUCURESTI SAU POATE TREBUIE SA VA VINA ORDIN DE LA BUCURESTI DAO N P.... M.... DE TREABA PRIN TOATE JUDEȚELE SE FACE CURATENIE NUMAI LA NOI ESTE CARDASIE ÎNTRE INSTITUȚII SA NU MAI ZIC DE FILIP CA AR TREBUI SA AIBĂ UN TIR DE DOSARE( de urmărire) Sper ca cu ocazia arestarii domnului BASESCU AR TREBUI SA VA ADUCETI AMINTE CA NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE FIECARE PRIMESTE CE MERITA MAI DEVREME SAU MAI TARZIU IAR CARE AVETI BLAT LA DNA SA NU DORMITI LINISTITI
Postat 25 Iunie 2014, 23:39 de DNA
Citesc si nu-mi vine sa cred!
Ghirila, esti chiar atat de prost? Cum reusesti sa-ti tii familia?
Postat 25 Iunie 2014, 21:11 de Strattera
Tu nu eşti bihorean Chirilă, eşti doar un simplu pupincurist bolojenist !?!
În primul rând că tronsonul propus de Bolojan este acoperit deocamdată de actuala centură, incompletă nu pe partea sudică a oraşului ci pe partea nordică, unde primarul este total lipsit de idei eligibile !?! Nu că Popa Prostu' ar fi peste "mintea" lui Bolojan, că doar sunt amândoi cam la acelaşi nivel intelectual, că altfel nu şedeau "umăr la umăr" atâţia ani, dar proiectul judeţului de a lega sudul Bihorului de Arad, pe linia Vaşcău - Moneasa (şi apoi legătura către coridorul pan-european IV, actualizat XXII), asigură pe bani relativ puţini, că e vorba de 20 km, mobilitatea dintre două zone apropiate, dar izolate fizic între ele acum !?! Cel puţin o treime din Bihor, în partea sa de sud evident, s-ar dezvolta cu totul altfel decât azi când sunt multe dificultăţi de comunicare tocmai pe linia de transport rutier de la Vest către Est sau invers !?! Nu degeaba proiectul judeţului e eligibil pe fonduri europene în timp ce proiectul centurii orădene, "paralele" cu actuala, nu are nicio şansă să intre pe vreo listă cu finanţare publică în următorii 7-8 ani !?! Nefiind documentat decât prin ce îţi spune "primul venit", rişti Chirilă să rămâi doar "redactor" după dictare !?!
Postat 25 Iunie 2014, 21:04 de Carp III
linje bine nea chirila !
le dai amandurora limbi aspre la dos, poate mai pica ceva "malai" pentru fituica de santaj !? hai ca te pricepi la asta, doara te-ai remarcat vreme indelungata !
Postat 25 Iunie 2014, 14:50 de Agentul Termic
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON