URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Degeaba ne-am străduit să facem noi un Untold mai mare, e imposibil. Nici de o Gărână mai deșteaptă nu cred că suntem în stare. În schimb, la ce mândrețe de Cetate avem, nu cred că există localitate în România să poată rivaliza cu noi când este vorba de un Festival Medieval.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
A venit multă lume, Andrei, să îşi ia rămas bun de la tine. Atâtea inimi grele la un loc nu am văzut de mult timp. Uneori trebuie să murim ca să ne dăm seama cine suntem. Ai fi fost mândru, cu toată modestia ta emblematică, să vezi câţi oameni frumoşi au venit să te salute. A fost multă tristeţe în locul acela, pentru că moartea ta a fost mai mult decât breaking news. A fost heart-breaking news.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Mai pe româneşte, instanţa supremă spune că nu importă dacă agentul constatator a trecut sau nu suspendarea permisului în procesul-verbal, fiind suficient ca sancţiunea suspendării să fie prevăzută în lege, mai ales că termenele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile nu pot fi majorate sau reduse de poliţist tocmai pentru că termenele legale sunt clar determinate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
08 Mai 2017, 13:30

HĂDEANic

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

M-a oprit pe stradă directorul de la Radio Contact Oradea: "Mi-ar trebui un moderator pentru programul de după-amiază". "Aş veni cu drag, dar ştii că-s corespondent la concurenţă, la Europa FM". "Pe mine nu mă deranjează", a zis omul deschis la minte. Nu i-a deranjat nici pe cei de la Europa FM, astfel că am ajuns la Contact. Acolo l-am întâlnit prima dată pe Adi Hădean, pe care îl ştiam din auzite. S-a ridicat de la pupitru, mi-a întins mâna, apoi, printre intervenţiile pe post, s-a apucat să-mi explice softul de emisie pe care urma să-l folosesc.

N-am apucat să bem prea multe beri împreună, căci traseele ni s-au despărţit curând. Au trecut mulţi ani de atunci şi nu ne-am mai văzut până săptămâna trecută, când m-a invitat la deschiderea noului său restaurant din Oradea. Scriu aceste rânduri nu pentru a-i face reclamă (deşi, până la urmă, tot reclamă va fi), ci pentru a vă împărtăşi bucuria de a-l redescoperi pe acelaşi Adi Hădean de acum mulţi ani, neschimbat, cu excepţia bărbii de pirat - acelaşi om cald la vorbă şi relaxat la minte, plin de bun-simţ şi măsurat în zâmbete, fără aere de superioritate şi fără dorinţa de a demonstra ceva lumii. Un om firesc în continuare, în ciuda notorietăţii imense.

Aşa trebuie să fie un bucătar! Hrana care mângâie interiorul se prepară nu doar cu mâinile şi ustensilele, ci, în primul rând, cu inima şi sufletul. Nu se face în grabă şi cu trufie, ci cu răbdare şi umilinţă. Diferenţa între un chef care doreşte să te impresioneze şi unul care vrea să fericească e mare. Primul îţi va construi un turnuleţ din carne, va aşeza legumele în forme de flori şi va face desene cu sos, mizând pe acel "Uau!" exclamat la sosirea farfuriei. Al doilea se va rezuma la alegerea cu grijă a ingredientelor şi a reţetei, la combinaţii inspirate de condimente şi la timpul ideal de preparare. El va căuta exclamaţia "Uau!" după servirea mesei.

Pe lângă modul exemplar în care şi-a construit cariera şi imaginea, Adi Hădean merită aplauze şi pentru lipsa orgoliului specific branşei. Bucătarii sunt predispuşi la a dezvolta personalităţi puternice, vulcanice, tiranice chiar, ce nu acceptă sugestii ori contraziceri. Pentru Hădean, viaţa e altfel. Bucătăria e un teritoriu pe care are voie să zburde în voie toată lumea, locul unde oricine poate face schimburi de idei, de reţete şi de sfaturi în căutarea gustului perfect. Un spaţiu fără orgolii, în care fiecare trebuie să ronţăie satisfăcut, să soarbă vinul perfect şi apoi să adoarmă fericit.

Restaurantul Graf a adus în Oradea un rafinament prea avangardist, din păcate, pentru (melea)gurile noastre. Pizzeria care i-a urmat în acelaşi spaţiu a avut viaţă scurtă. Acum, locul are o nouă şansă. În meniu e multă carne, gusturile şi tradiţiile locale sunt respectate şi îmbunătăţite, blatul de pizza e făcut cu maia naturală, iar preţurile sunt decente. Îi doresc lui Adi Hădean să aibă succes cu MEATic. Îl merită.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bun!
Nu e genul de mincare somptuoasa din restaurantele 3 stele Michelin, nu e nici o mincare de fite (din care, de multe ori, nu ramai decat cu fitele si cu banii dati), nu e nici o mincare mediocra, fara relief, cum poti minca in foarte multe restaurante de la noi. E o mincare relativ simpla, dar in sensul bun, categoric savuroasa, pe care iti face realmente placere sa o maninci. Preturile sunt ce sunt, dar nu se depaseste masura. Recomand!
Postat 09 Mai 2017, 21:37 de poli
...
Domnule, voi încerca împreună cu familia. Sper să fie pe măsura așteptărilor, că de nu, am să comentez public. Mi-au displăcut fițele de la Spoon și Rivo, de exemplu. Personal fain și atent, dar mâncare prea atent porționată și nu deosebită, înafara ornamentelor. Pe de altă parte, în Paleu la lac, am mâncat excelent, dar serviciul a fost cam încet (lipsă de chelneri). Ei, vom trăi și vom vedea. Doamne ajută.
Postat 09 Mai 2017, 20:17 de Oarecine
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai repede! Drumul de Sântandrei peste câmpuri ar putea fi dat în folosinţă în luna noiembrie (FOTO)
  • Rămas bun! Jurnalistul Andrei Şandor a fost condus pe ultimul drum cu muzica formaţiei Toto (FOTO / VIDEO)
  • Regulamentul locurilor de joacă. Orădenii din Ioşia sunt revoltaţi de gălăgia provocată de părculeţul din strada Lăpuşului (FOTO)
  • Proiect internaţional: Studenţi din Asia, la Universitatea din Oradea (FOTO)
  • Şefii PSD, UDMR şi ALDE din Consiliul Judeţean şi-au 'premiat' primarii: 'Banii se împart prin vot politic' (FOTO)
  • Vara şantierelor: De săptămâna aceasta mai multe străzi din toată Oradea vor fi blocate pentru lucrări (FOTO)
  • Sărbătoare nemţească: Tineri germani din ţară şi din străinătate au cântat şi au dansat în centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON