URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 Iulie 2014, 13:52

Fotbal, populism, pagubă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Miercurea trecută, la o lună după ce Primăria Oradea anunţa Consiliul Judeţean că din toamnă nu va mai finanţa "clubul-fanion al judeţului", preşedintele CJ, Cornel Popa, dădea un semnal public de solidaritate cu sportivii şi stafful tehnic al FC Bihor. A asistat personal la reunirea lotului pentru a vesti că instituţia pe care o reprezintă a achitat o "rată" de 300.000 lei (dintr-un necesar anual de patru-cinci ori mai mare) ce va asigura înscrierea în Liga a II-a pentru următoarea ediţie de campionat şi i-a încurajat pe fotbalişti şi antrenori că "judeţul va sta alături de ei", fiindcă ar fi păcat ca investiţiile de până acum să se ducă "pe apa Sâmbetei".

De buna-credinţă a preşedintelui CJ eu, unul, nu mă îndoiesc. Cei care-l cunosc ştiu şi că este animat de bune intenţii, şi că-i atins de microbul fotbalului. Totuşi, de la a vrea până la a putea e cale lungă.

În condiţiile în care judeţul Bihor nu are, cum au altele (Cluj, Iaşi, Timiş, Braşov, Constanţa etc.) nicio firmă care să-i producă venituri şi se împrumută masiv ca să facă rost de bani pentru a-şi cofinanţa proiectele cu fonduri UE, iar acestea vizează obiective mult mai importante decât fotbalul, eu mă întreb de unde va face rost CJ de banii necesari clubului? Va renunţa Popa, de pildă, la proiectul de înfiinţare a măcar unui parc industrial în judeţ? Va deturna fondurile pentru Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor să le dea fotbaliştilor? Va renunţa la reabilitarea unui drum judeţean? Va tăia alocările pentru orfanii din centrele de plasament şi bătrânii din azile?

Şi, dacă ar fi tentat să-şi asume riscul, chiar crede că sudalmele zilnice ale şoferilor care îşi rup maşinile pe hârtoapele dintre Marghita şi Aleşd ar fi mai puţin grele decât înjurăturile bilunare ale celor 200 de "tifosi"? Chiar crede că dorinţa a 16-22 de adolescenţi de a bate mingea în prezenţa a trei bărbaţi în negru şi a unei peluze cu mâncători de seminţe (place sau nu, acesta e nivelul FC Bihor, nu doar de acum, ci de peste două decenii) e mai legitimă decât cea a sute de copii cu tot felul de handicapuri, care ar merita centre de reabilitare mai bine dotate? Mă îndoiesc.

Puţini ştiu că până săptămâna trecută municipalitatea a invitat conducerea judeţului de două ori să preia administrarea Stadionului Municipal, aşa cum Popa, Kiss şi Mang ceruseră Primăriei printr-o scrisoare deschisă. Degeaba, însă, căci între timp cei trei magi de la judeţ au realizat că nici pentru asta nu au bani şi n-ar face decât să-şi asume încă o răspundere de care nu s-ar putea achita.

Zelul politicienilor de a-şi asuma rolul SMURD cu un club de fotbal aflat pe aparate şi care ar trebui fie să activeze 100% privat, ca în orice ţară europeană, fie să piară, ca în orice societate concurenţială, le dăunează în primul rând lor. Acum culeg aplauzele unui grupuscul de microbişti exaltaţi, dar ele pot fi oricând înlocuite cu huiduielile tuturor celor din ale căror buzunare e finanţată nu doar neputinţa, ci şi lipsa oricărui ataşament pentru culorile clubului. Căci nici atât n-au fost în stare să facă "Bihoraşii" pentru suporteri: când joacă s-o facă cu dăruire şi când pierd să piardă frumos.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Articol de nota 10 !
Clubul, sa-l tina Mang, Kiss si Popa din banii lor personali nu din ai nostri ! Sa arunce banii lor "pe apa Sambetei" nu pe ai nostrii. Sunt atatea lucruri de rezolvat in orasul acesta si in judet iar ei vor sa arunce cu banii spre cei care bat mingea, plus "expertii", care au capusat si vor capusa clubul.
Postat 28 Iulie 2014, 08:39 de Iubitor de sport
Cornel Popa nu e în stare să se lege singur la şireturi !?!
Logoreea şi făloşenia viitorului fost preşedinte de consiliu judeţean nu ţine loc de finanţare !?!
Postat 24 Iulie 2014, 03:34 de Ca®p III
Rusine autorului
Sa nu uitam ca FCB a promovat acum 2 ani si nu a primit licenta din cauza unui nesimtit pe nume Kassai. Se uita si faptul ca la barajul cu Otelul de mai bine de un deceniu stadionul a fost arhiplin, de acele clipe s-a uitat dar se vorbeste ca sunt 200 de spectatori in tribuna. Ce asteptari ai frate cand mergi la un FC bihor - Olimpia Satu mare si vezi cum bombeaza unii altora mingile dintr-o parte de teren in alta, mingile se joaca la plesneala intre fundasi si mijlocasi si daca da gol e ok daca nu prierdem. Daca se investea de la inceput conform asteptarilor se putea face performanta.
Postat 23 Iulie 2014, 17:46 de Robert
Bun articolul
Articolul reflecta intocmai realitatea. Ultima oara cand a promovat echipa, a fost acum 10 ani si a rezistat un sezon. De atunci se tot baga bani publici si rezultatele sunt foarte slabe, abia reusesc sa evite retrogradarea. Pentru cativa spargatori de seminte care vor fotbal indiferent de calitatea lui, nu cred ca trebuiesc aruncati niste bani pe apa sambetei. Consiliului judetean ii convine ca doar o parte din ei sunt in staff-ul echipei si platiti cu sume generoase, nu fac ei voluntariat. Multumiri domnului Bolojan ca in sfarsit a renuntat sa mai finanteze echipa.
Postat 23 Iulie 2014, 17:38 de Gigi Contra
plimna ursu' Adriane
du-te Adi si pupa-l putin in dos pe primarul Balbajan, care te plateste gras sa scrii felurite bazaconii ! ia vezi, poate-ti da si asta o casa ;)
Postat 23 Iulie 2014, 17:32 de Bear Sterns
????????
Ce nu stie autorul articolului este ca FCB a promovat in trecut ,dar datorita datoriilor si amenintarilor ospatarului Kassai mare bos la FRF n-a promovat!Tot autorul uita si nu pricepe ca fara Cornel Popa Bihoru disparea!Aloo fotbalul n-are culoare politica dlor reporterasi....!Rusinos si penibil gindul ca fotbalul trebuie sa dispara aici la Oradea in favoarea a sute de copii cu handicapuri..Parca am mai auzit asta la marele primare Bolojan!!!!!!!
Postat 23 Iulie 2014, 15:43 de Nea taticu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2607 RON
  • 1 EUR = 4.7592 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON