URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Ianuarie 2019, 10:20

Donaldinho, Prietenul României

Donaldinho, Prietenul României (foto: Consiliul European)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.

În situaţia asta se află Donald Tusk, politicianul european pe care grosul populaţiei îl confunda, până joi seara, cu Donald Trump. Însă, după costum şi după modul în care a fost primit, oamenii şi-au dat seama că e cineva important din conducerea Europei, mai ales că a apărut la televizor în aceeaşi sală cu câteva VIP-uri locale de mare amplitudine penală. Iar când preşedintele Europei, sau ce-o mai fi el, a deschis gura în româneşte, s-a împrietenit pe loc cu râul, ramul şi cu întreg poporul român.

Ultimul străin de seamă care le-a vorbit românilor în limba română a fost tot un polonez, Karol Józef Wojtyła, de profesie papă, intrat în istorie cu numele de scenă Ioan Paul al II-lea. Diferenţa enormă între cele două speech-uri stă în calitatea publicului – Papa a avut un public mult mai de bună credinţă decât Donald Tusk. Cu toate acestea, dacă s-ar organiza acum concursul "Omul Anului", iar Donald Tusk (Donaldinho, pentru iubitorii de fotbal) s-ar afla printre opţiuni, primarul de Oradea n-ar mai avea nicio şansă la trofeu.

Să nu vă aşteptaţi ca şi britanicii să exulte la un discurs ţinut la Londra, în limba engleză, de către tanti prim-ministru a noastră. Nici nemţii nu s-ar entuziasma prea tare la o cuvântare germanică a preşedintelui Iohannis. Aici e marea diferenţă între naţiunile noastre ne-vecine şi pseudo-prietene – unele au fost sau încă mai sunt imperii şi lumea toată le-a învăţat limba, în timp ce ţările mici şi netoate din categoria "şi alţii" trebuie să le înveţe graiul dacă vor să deschidă gura în public.

Vorbindu-le pe limba lor, Mr. Tusk i-a tratat pe politicienii români ca pe nişte şcolari aflaţi la prima oră de engleză în care abia şi-au cunoscut profesorul. A ştiut că va ajunge cu excepţionalul său exerciţiu diplomatic la inimile auditoriului şi că i se va lipi pe frunte eticheta "Prietenul României". Totodată, le-a dat ocazia multora din sală să-l înţeleagă fără interpret, ceea ce i-a făcut să se simtă deştepţi. Dacă ar fi vorbit în engleză, ar fi fost un semnal de egalitate între politica mare, de unde vine dumnealui, şi cea de mijlocul codrului care se practică aici.

Următorul oaspete de seamă ce va călca, în curând, prin România este actualul şef al Bisericii Catolice, Papa Francisc. Şi bine ar face să se pună la curent cu limba română dacă vrea să câştige în simpatica şi excentrica noastră societate titlul de Sanctitatea Anului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
decalog
Iar minti. Doar pe unguri i-am batut de vreo cateva zeci de ori, plus turci, tatari si altii care au mai navalit pe aici.
Postat 15 Ianuarie 2019, 18:54 de ZIP
dupa ce am vizitat Disney Land credem ca stim cine este adevaratul Donald...
Mai putem spune dupa discursul lui "Pan" Tusk (asta ca sa nu englezificam tocmai noi numele unui reprezentant al Regatului Poloniei, regat care a inregistrat victorii memorabile in ultimele secole pe langa infrangerile eroice in fata "imperiilor coloniale" invecinate atat cu noi cat si cu ei), ca ne-a vizitat "Donald-ul corect! Asta deoarece Pan Tusk este intr-o pozitie politica a unei institutii care ajuta Romania sa se ridice pe picioarele ei si sa se alature unei Uniuni a civilizatiei create de fostele imperii! Aceleasi imperii care dupa ce au parasit Africa, Asia, Americile au lasat acolo infrastructura, scoli, spitale si guverne democratice care au facut apoi ceea ce au considerat mai potrivit pentru popoarele lor. Si uite cum avem astazi unele foste colonii cu un nivel actual relativ bun al nivelului de trai si cum avem altele care au ramas cu aceleasi cai ferate, aceleasi sosele, aceleasi autobuze in autogarile lor lipsite pana si de cosuri de gunoi, dar cu "poporul la conducere" insa cu analfabetism si dictaturi de sorginte locala... Iar slabiciunile popoarelor au multe in comun: ne amintim de entuziasmul germanilor la auzul a patru cuvinte rostite de JFK la poarta Brandenburg in urma cu aproape 60 de ani:"Ich bin ein Berliner!", sau de bucuria japonezilor cand un cancelar german aflat in vizita la Tokio i-a salutat in limba japoneza, iar astea toate au fost intelese de "fostele imperii" german si japonez ca semne de respect din partea musafirilor lor. Asa ca avem din nou ocazia sa decidem ce facem: ne apucam de munca si tratam cu respect semnele de prietenie aratate de Civilizatia Europeana, sau ne tinem de teoria chibritului si de "mandria de a nu fi batut pe nimeni niciodata" de la Columna lui Traian pana azi, dar de a ne bate propriul popor, proprii copii si de a ne compromite propriul viitor...
Postat 14 Ianuarie 2019, 11:56 de decalog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON