URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Iunie 2010, 11:34

Demisia lui Bar

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru prima oară în cei 20 de ani de-a lungul cărora, vorba lui, şi-a confundat viaţa cu cea a partidului, Mihai Bar n-a mai răspuns, la finele săptămânii trecute, la niciun telefon. S-a întâmplat după ce - pentru a treia şi, cel mai probabil, ultima oară - a pierdut alegerile pentru şefia PSD Bihor. Prima oară o păţise prin anii '90 în faţa prefectului Florian Serac, apoi, la începutul anilor 2000, în faţa unui alt prefect, Aurel Tărău, pentru ca acum să fie bătut măr de senatorul Ioan Mang, cu 437 la 171 voturi.

Neaşteptat de categoric, scorul arată că, dacă Mihai Bar nu s-a schimbat deloc în aceste două decenii, propriul partid a făcut-o cu vârf şi îndesat, lăsându-l într-un ofsaid cât tot terenul de joc. Cine s-ar fi aşteptat ca pesediştii bihoreni să prefere să fie conduşi de un profesor universitar cu reputaţia unui domn elegant, şi nu de un activist neliniştit care ofta că i-a fost dor de PSD "ca de mamă" atunci când, în urmă cu câţiva ani, revenea în rândurile sale după ce, tot pentru "deviaţionism", fusese vremelnic surghiunit de nimeni altul decât Adrian Năstase?

Întrebat înaintea alegerilor pe a cui victorie aş paria, ezitam între cei doi candidaţi. Perceput ca om de birou, Mang părea un elitist izolat de "poporul pesedist", mai ales de cel din mediul rural, pe care, fizic, nu avea cum să-l cunoască din moment ce se află, cum e şi normal, mai mult în Senat decât în judeţ. De altă parte, Bar apărea ca un recalcitrant puţin dispus să înţeleagă că sezonul convingerilor de neclintit a trecut pentru totdeauna în politica băştinaşă, iar consensul a fost detronat de compromis (să fim înţeleşi, nu că asta ar fi mereu reprobabil).

Abia la câteva ceasuri după ce-am aflat de plecarea lui Bar din PSD mi-am dat seama că, în cazul lui, nimeni nu s-a întrebat spre ce alt partid se va îndrepta proaspătul demisionar. Chestiunea s-a pus atunci când, de pildă, a plecat din PD Lazăr Cutuş spre PNG, când Mihai Groza ori Lucian Silaghi s-au transferat de la PNŢCD la PD, când Silviu Torjoc a fugit de la PNL tot la PD. În cazul lui Bar, însă, e de neconceput să-şi caute culcuş la foştii adversari. Nu doar pentru că nimeni nu şi-ar băga mortul în casă (Mihai Bar fiind totuşi un tip greu de dresat), ci întrucât, înainte de toate, propriile convingeri nu l-ar împinge sub o altă flamură.

E limpede, cred eu, că PSD-ul local s-a schimbat, că ţine şi organizaţia din Bihor pasul cu lumea. S-a adaptat, în vreme ce fostul său lider s-a încăpăţânat să rămână cum era. Dar, totuşi, recunosc că o să-mi lipsească acel Mişu Bar care, deşi adesea grosolan şi parcă surd la contraargumentele interlocutorului, încerca să-l convingă de dreptatea sa adresându-i-se cu acelaşi şi acelaşi apelativ dezarmant şi sincer. "Prietene!"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
replica la articol
NU!excluderi din PSD Bihor a consilierului judetean Mihai Bar,,prin vocea presedintelui ales ,,legal si legitim acum``dupa 2 ani de interimat senatorul PSD Ioan Mang ,si in mod dictatorial din razbunare pe Mihai Bar.DA! DEMOCRATIC prin votul celor alesi in Biroul Judetean PSD,si sunt multi din Biroului Judetean PSD pe care Mihai Bar i-a facut oameni in PSD inainte de fi presedinte senatorul PSD Ioan Mang.Talibani rebeli fanatici din PSD Bihor sunt impotriva actualei conduceri PSD Bihor si a presedintelui PSD Bihor senatorul PSD Ioan Mang,suntem impotriva excluderi lui Mihai Bar si daca o sa-l excludeti prin vot excludeti si talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor colegiul 6 si sa ramineti in partid in PSD Bihor cei dinb conducere cu familiile nevestele fiii,cunostintele sa va alegeti intre voi in functii de conducere iar restul membrilor simpli sa fie exclusi si sa va folositi de ei numai din 4 in 4 ani la alegeri..Ori noi talibanii ori voi bogatanii luptam pentru o Social democratie adevarat in partid ,,EGALITATE,ECHITATE,ECHILIBRU si DREPTATE SOCIALA acestea sunt idealurile si ideologia Talibanilor si vom lupta si dupa excludere din PSD.Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 03 Iulie 2010, 05:42 de Romanul Simplu
Adio,domnule Bar!
Revenirea lui Bar asupra demisiei din PSD nu trebuie acceptata.Intr-un moment de slabiciune,Bar a pus capat carierei sale politice. Adio,domnule Bar!
Postat 02 Iulie 2010, 21:42 de SAFE
"Onoarea nemteasca". Varianta: Mihai Bar.
I. Repet întrebarea: Oare câți bihoreni, din "poporul PSD" și nu numai, au fost/sunt afectați (material, profesional, familial, pe linie de sănătate s.a.) de "activitatea" politica a unora ca dl. Bar? Ma refer la acei membri simpli, fideli, onești (neciolanagii) de partid, fără "n" vile/case/apartamente/intra(extra)vilane/afaceri gen "Vulturul negru"/funcții publice(administrative) bine plătite s.a.! II. Cine vorbește în numele social-democrației, sa se gândească, mai întâi, la aceștia! Mai ales, dacă se (auto)intitulează: "Cel mai iubit dintre bihoreni!" Multe "succesuri"!
Postat 01 Iulie 2010, 09:46 de stefan
Trista realitate.
Bar a pierdut pe propria-i mana.Bar nu are nevoie de adversari si dusmani,deoarece este intr-o continua disputa cu propria-i identitate.Pentru Bar nu exista decat locul 1.Nu va pleca in alt partid.Orice s-ar spune despre Bar,un singur lucru este de necontestat:a fost cel mai consecvent social democrat in ultimii 20 de ani,desi imprejurarile nu i-au fost intotdeauna favorabile.Sanatate si succes in viata,domnule Bar!
Postat 30 Iunie 2010, 17:56 de SAFE
replica VI la @Stefan
BAh ratatul dreacului porcu dreacului @Stefan sunt un roman simplu @Romanul Simplu un simplu membru de partid PSD un taliban rebel fanatic din PSD Bihor ,un taliban dintre talibanii ,,sarac si cinstit`` ca si Ion Iliescu presedinte de onoare al PSD.Talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor colegiul 6 Salonta ne gindim la membri simpli din partidul PSD Bihor,nu la cei bogati si corupti asa ca si conducerea PSD Bihor si senatorul PSD Ioan Mang si Claudiu Pop bilbiitul fiul lui taicasu de la Continental Forum Dacia care credeca daca are bani cumpara tot,,CINSTEA ,ONOAREA nu sunt de vinzare la .Talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor lupta pentru DREPTATEA si ADEVAR si o Social Democratie adevarata in partidul PSD EGALITATE,ECHITATE ,ECHILIBRU si DREPTATE SOCIALA.aceste asunt idealurile si ideologia noastra ,nu suntem ,,maresali ``suntem soldati talibanii luptatori de gherila si o sa facem hartuire continua cu conducerea PSD Bihor si presedintele PSD Bihor senatorul PSD Ioan Mang pina ce ne vom negocia drepturile si libertatile noastre,,Ori Noi Talibani,ori voi bogatanii luptam pina la capat`` pina la excluderea din partid dar si dupa aceea.Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 30 Iunie 2010, 13:03 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON