URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2019, 14:23

Cum se face Oradea mare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când Bolojan a lansat ideea unificării Oradiei cu Sânmartinul, dușmanii politici au găsit de cuviință să saboteze proiectul, pe principiul: dacă tu nu ești în stare de nimic, nu-i lăsa nici pe alții să facă treabă.

Se pare, însă, că nici primarul nu și-a calculat bine pașii. Schimbări de genul acesta îi aruncă în plan secund pe micii baroni. Or, cu cât e mai mică comuna, cu atât orgoliul este mai mare. De exemplu, mai bine se blochează săptămânal șoseaua din Băi decât să se facă o nouă cale de acces, care, e drept, deranjează câțiva riverani.

Cred că încorporarea Sânmartinului trebuia făcută în primul rând organic, natural, urmând ca oficial să aibă loc numai după ce toate condițiile ar fi fost îndeplinite. Bunăoară, acum Bolojan propune un sistem de transport în comun pentru întreaga Zonă Metropolitană. Iată un mod discret și eficient de a îngloba comunele limitrofe în corpul municipiului.

Şi ar mai fi de făcut câțiva pași: de la omniprezența Companiei de Apă la un sistem coerent și comun de colectare a deșeurilor, de la acceptarea Distrigaz ca operator pentru toate comunele la extinderea razei de acțiune a Poliției Locale. Evident, și nu în ultimul rând, extinderea rețelei de drumuri și menținerea unor primării de cartier ar face ca tranziția la Oradea Mare să fie lină și nedureroasă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@ sandu
Se "face" multe si degeaba dar pe bani (foarte) multi, ca sa intelegi ce spun cand ma refer la taxe marite.. trebuie sa manâncă si gura lor ceva..
Postat 17 Mai 2019, 16:29 de oradeanbihor
Oradeanbihor
La cate se face în orașul ăsta , ți se par mari taxele?
Postat 17 Mai 2019, 01:03 de Sandu1206
Unirea dintre Oradea si Sanmartin
Nu s-a reaizat din cauza partidelor unguresti si ai adeptilor lui mang (scalvul hudemereului) din PSD.
Postat 16 Mai 2019, 23:03 de 1234
Gresit!
Unirea a picat cu votul oradenilor si mai putin din cauza celor din Sanmartin, care in mare majoritate au votat pentru unire (habar nu aveau ca le-a trecut glontul pe langa ureche, noroc cu oradenii care au boicotat unirea). Cat despre avantaje, mi-e greu sa cred ca ar fi avut parte si de altceva decat taxe si impozite marite.
Postat 16 Mai 2019, 20:50 de oradeanbihor
??? Adica.....??
Adica de aiai investesc oradenii din taxe si impozitele lor prin pmo pentru ca sunt mai bogati sanmartinenii???? Dupa cate stiu oradenii platesc Gcal transportrata 60km pana la Sanmarin si retur ca aia sunt mai bogati ca noi? Pai nu e corect, ia sa investeasca ai in cet Oradea, in termoficare si transportul caldurii din Oradea Vest pana in Sanmartin si sa nu astepte aia ca noi sa le ducem caldura in pat! Acu adevarul este ca bolovan se vrea primas peste mai multi iar falimentatorul are nevoie de mai multi pe care sa-i suga cu racheta lui! Un joc de interese doar pentru mandria de a fi mai mare. Eu cred ca de success ar fi asezari limitrofe puternice cu propriile servicii catre populatie. Sanmartinezii nu au nevoie de caldura de la super racheta falimentatorului, caldura transportata pe 60km. ei pot avea caldura pe gaze de la o central pe gaz locala, central care sa deserveasca Sanmartinul si Baile Felix. Niste fraieri daca acepta miselia gastii din guvernarea locala!
Postat 16 Mai 2019, 18:50 de scortosul
Mintea de pe urma...
Strategul si-a dat seama ca orice teritoriu se declara cucerit in momentul cind ai pus bocancul pe el.Sinmartinul era cucerit de mult daca otl-ul declara valabil abonamentul de oras si in comuna.Era atit de simplu...Acum ciocolata e invelita frumos,dar functioneaza "pe principiul: dacă tu nu ești în stare de nimic, nu-i lăsa nici pe alții să facă treabă".Solutia fireasca este una militara...
Postat 16 Mai 2019, 17:26 de excalibur
Ce are sula cu prefectura ?!?
Venitul obținut de primărie, pe cap de contribuabil la Sânmartin, este aproape dublu față de Oradea. Așa că, un locuitor al comunei trebuie să fie bătut în cap să-și dea banii pentru fanteziile orădenilor !?! Infrastructurile între cele două se pot dezvolta fără ca sânmărtinenii să se pună slugă orădenilor d.p.v. financiar. De aceea există, probabil, zona metropolitană ca asociație ... ca să facă astfel de demersuri și să le realizeze, mai ales că președintele acesteia e însuși Bolojan !?! Că el ar fi vrut să fie, prin acea unificare, păstorul betoanelor într-o localitate mai mare cu vreo 207.000 locuitori, în loc de 198.000 câți are acum, ține doar de faptul că orașele de rang I au peste 200.000 locuitori, nu ca Oradea care-i acum un municipiu de rang II ... adică-i "sub nivelul lui de vinitură birtinean" !?!
Postat 16 Mai 2019, 16:35 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON