URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că încorporarea Sânmartinului trebuia făcută în primul rând organic, natural, urmând ca oficial să aibă loc numai după ce toate condițiile ar fi fost îndeplinite. Bunăoară, acum Bolojan propune un sistem de transport în comun pentru întreaga Zonă Metropolitană. Iată un mod discret și eficient de a îngloba comunele limitrofe în corpul municipiului.
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La o primă analiză, bazată pe obida generală şi frustrările acumulate, motivele de a sta acasă par mai multe. Supărarea pe politicieni nu e o boală românească, funcţionează oriunde în lume. La noi pare mai aprigă din cauză că şi noi suntem mai aprigi la mânie. Pe lângă asta, mai ajută şi randamentul scăzut al clasei politice.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe 26 mai, veţi merge şi veţi vota şi la referendumul convocat de preşedintele României, pe tema interdicţiei graţierii şi amnistierii faptelor de corupţie şi a ordonanţelor de urgenţă pe tema justiţiei?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Martie 2019, 11:30

Cum să tragem apa corect

Cum să tragem apa corect foto: Libertatea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Suntem un popor de poeți, de oameni sensibili, credem că lucrurile se pot schimba prin adieri de vânt și parfum de flori. Din nefericire, uităm că suntem doar pasageri în niște nave gigantice cu mațe de fier, conduse de monștri fără bucurii, ființe sarcastice, pragmatice, lipsite de inimă și empatie. Altfel cum am putea crede că un protest atât de elegant ca „15 minute pentru autostrăzi” ar putea avea un efect asupra celor care ne conduc?

În toată tevatura de săptămâna trecută, pornită de la „Opriți munca un sfert de ceas pentru că nu avem autostrăzi!”, a existat un aspect deopotrivă amuzant și trist - faptul că unii mai cred că acest protest ne va aduce autostrăzi. După frumoasa și emoționanta acțiune de coeziune civică de vineri, tot ce ne-a rămas a fost o urmă de vibrație comună a românilor frumoși care mai cred că pot schimba ceva. Dar realitatea, ca de obicei, e mai nasoală decât suma imaginațiilor noastre...

Legile de organizare a licitațiilor vor rămâne la fel de absconse, procedurile birocratice vor fi la fel de lungi și greoaie, lucrările vor fi în continuare supraevaluate și prost executate, statul român va fi tot lipsit de coaie în fața miserupismului cronic al firmelor de construcții, comisioanele ascunse vor rămâne la fel de generoase, șpăgile vor circula tot cu viteza luminii, iar pe șosele se va muri cu același spor ca în ultimii 20 de ani.

Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite.

Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir. Că nu avem autostrăzi îi lasă reci, fiindcă ei au bilete de avion decontate de la buget. Că se moare pe șosele ca în filme nu îi interesează, atât timp cât nu mor ei sau copiii lor.

Alegerile ne-au adus acest guvern și această majoritate parlamentară. Până la următoarele alegeri nu se va schimba nimic. Politica românească nu este sensibilă la protestele de stradă și la campaniile viscerale de pe internet. Dacă ar fi, guvernele s-ar schimba cam o dată pe săptămână, iar prim-miniștri am ajunge toți, prin rotație.

Înfierbântații de pe Facebook, marii eroi ai mouse-ului, share-ului și like-ului, nu rezolvă nimic cu protestele. Viața reală e altundeva, deciziile se iau în alte locuri. Cu o opoziție atât de slabă și un președinte atât de izolat, nu se poate face mai mult în momentul de față.

Damfurile neplăcute nu dispar, oricât ai da cu spray. Dacă nu tragi apa, tot a rahat va mirosi. Protestul din 15 martie a avut doar iz de parfum, prea elegant și prea discret pentru incompetența și reaua voință împotriva cărora militează. Iar noi nu avem puterea să tragem apa decât o dată la patru ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Parfumul normalității răzbate din ce în ce mai greu peste haos. In condițiile politice actuale, protestul e sortit eșecului, din capul locului. Cu toate astea, protestul își are rostul de a trezi și păstra vii simțurile poporului. Altfel, mă tem că obișnuindu-se cu putoarea, nu va mai trage nimeni apa.
Postat 19 Martie 2019, 14:53 de FaBULA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2658 RON
  • 1 EUR = 4.7621 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON