URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Aprilie 2018, 10:48

Cum am fost numit ambasador

Cum am fost numit ambasador sursa foto: www.gandul.info
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Am sărbătorit altfel Săptămâna Mare. Nu prin post şi rugăciuni egoiste şi inutile, ci prin implicare într-o campanie caritabilă pentru construirea de toalete în două şcoli din judeţul Bihor. Atenţie, nu e vorba despre reabilitare sau renovare, ci despre construcţie de la zero, pentru că şcolile nu au aşa ceva! Ca orăşeni obişnuiţi cu confortul, e greu să ne imaginăm că în 2018 se mai trăieşte ca în Evul Mediu. Iar despre cât de important e pentru copii să se deprindă de mici cu igiena nu are rost să pomenesc.

Actele de caritate intervin acolo unde nu se poate face nimic pe alte căi. În cazul toaletelor, situaţia e delicată. Şcolile sunt mici, nu au bugete pentru aşa ceva. În niciunul dintre satele respective nu locuieşte vreun milionar excentric care să ia problema în propriile mâini. Primăriile abia îşi plătesc salariile, proiecte europene pentru accesare de fonduri nu ştie să scrie orice funcţionăraş, iar Ministerul Educaţiei, pe lângă subfinanţarea constantă, nu poate fi bănuit nici de viziune, nici de modernism.

În toată această încrengătură a neputinţei mai există un element care putea interveni - comunitatea. Dar sătenii nu se omoară cu actele caritabile. Singurele pomeni se fac în coşuleţul de pe sicriu şi în buzunarul fără fund al popii, iar actul de caritate preferat e sponsorizarea de icoane pe pereţii bisericii. Astfel, cazul toaletelor de la ţară s-a mutat la oraş. Clubul Rotary 1113 Oradea, care a identificat problema şi a pornit proiectul împreună cu Fundaţia Comunitară, a stabilit un plafon de 50.000 lei pentru construcţia, în primă fază, a două toalete.

Dacă le-ar fi făcut statul, ar fi costat, probabil, triplu. Pentru a strânge mai uşor suma, organizatorii au feliat-o. Au apelat la mai multe persoane care să reprezinte proiectul "Toalete ca la carte", i-au numit ambasadori, ca să îi mângâie la orgoliu, şi i-au lăsat să îşi stabilească singuri target-ul financiar. Aşa m-am trezit şi eu ambasador, funcţie pe care, din păcate, n-o pot trece în CV, şi aşa au început unii glumeţi să mi se adreseze cu "Excelenţă". Mi-am propus să strâng 2.000 din cei 50.000 lei destinaţi proiectului.

Am declanşat campania pe Facebook, în Vinerea Mare catolică, iar până în Vinerea Mare ortodoxă am strâns chinuit 950 lei, nici jumătate din sumă. Se ştie, prieteniile, reale sau virtuale, au un punct sensibil - banii. Când ceri 10, 20 sau 50 lei pentru o cauză nobilă, oamenii se schimbă brusc. În prima săptămână de campanie, doar 9 din cei 1.091 de prieteni de pe Facebook răspunseseră apelurilor "domnului ambasador". Dar, la fel ca în viaţă, prietenii nu trebuie să fie mulţi, ci buni.

Situaţia s-a inflamat joi seară, când un anonim a plusat cu 2.000 lei (sper din suflet că n-a tastat din greşeală un 0 în plus) şi a urcat suma la aproape 3.000. Un altul m-a anunţat că va dubla suma strânsă de la următorii 10 donatori. În vremea asta, actorul Sebi Lupu, şi el ambasador al proiectului, se lăfăia în fotoliul de lider cu 115 susţinători şi aproape 11.000 lei strânşi din obiectivul personal de 15.000 lei. Felicitări, maestre! Şi multe mulţumiri, dragi prieteni!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
... continuă
Control_Room, *** Mi-ar fi milă de tine dacă ai sta la locul tău și ai accepta ajutor. Dar tu preferi să-ți exhibi cu orice ocazie înapoierea mintală. Pupă-i în fund pe cei de la Bihoreanul pentru că vă lasă (pe tine și pe alți ***) să parazitați articolele de pe site. Te rog să mă dai în judecată. Ne vedem la proces (cu identitatea reală). Hai să te văd ***!
Postat 10 Aprilie 2018, 16:25 de LucianCremeneanu
Nea Lulu
Nu da vina pe prieteni. Problema e la d-ta. Fiecare are prietenii pe care ii merita. Sun "dupa chipul si asemanarea ta". Vezi cazul actorului Sebi Lupu, un om despre care se aude mai putin, insa, cu totul altele sunt rezultatele lui, plus ca nu bate toba, nu se bate cu caramida in piept ori de cate ori participa la o actiune de voluntariat. El nu participa la actiuni de acest gen, doar ca sa aiba cu ce sa se laude. Tot respectul pt el.
Postat 10 Aprilie 2018, 15:44 de Control_Room
noi facem viitorul tarii... urmeaza curatenia politica masiva!
acesta este viitorul tarii... trebuie construit de noi, nu de hotii aflati in pozitii cheie politic si economic. felicitari pt initiativa si mult succes in tot ceea ce faceti! este inutil oare sa intreb daca printre donatori s-au aflat si membri ai vreunui partid?
Postat 10 Aprilie 2018, 15:13 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON