URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Autostrada care ar trebui să unească Oradea de Cluj are un destin nemilos. Din cauza forţelor vrăjmaşe din exterior, noi, românii, nu suntem lăsaţi să ne construim autostrăzi. Bătrânul Soros se pune în calea buldozerelor care decopertează terenul, ecologiştii mai descoperă câte o capră neagră ce sălăşuieşte pe traseu, iar Uniunea Europeană ne tot bate la cap oferindu-ne banii ei, deşi toată lumea ştie că nu sunt bine veniţi în România fiindcă nu pot fi furaţi.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-aveţi de unde şti cine-i Lori. E normal, dar asta nu însemnă că nu merită câteva rânduri. Poate nu atât pentru că el, fotoreporterul nostru, Szilágyi Loránd, tocmai a fost recompensat pentru câteva reuşite de anul trecut, câştigând Cupa Fotoreporterilor Bihoreni. Mai degrabă pentru că e unul dintre cei care, în plină tiranie smartphone, în care oricine îşi scoate device-ul pentru orice nimic, continuă să care un DSLR, să socotească zgomotul de lumină, să dea atenţie compoziţiei, subiectului, să dea cele mai bune poze posibile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
La sfârşitul anului trecut a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 310/2018 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Această lege aduce modificări importante sistemului procesual, acestea putând fi sistematizate în trei categorii. Prima categorie de modificări vizează transpunerea în legislaţie a deciziilor Curtii Constituţionale ce au vizat prevederile codului de procedură civilă din 2013 şi până astăzi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
04 Septembrie 2017, 17:36

Cu targa la Partid: Ipocrizie, manipulare, hoţie...

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Am ajuns să-i iau apărarea, miercurea trecută, ministrului Florian Bodog, scuturat grobian - a câta oară? - de premierul Mihai Tudose, de data asta din pricina imaginilor cu oameni întinşi pe tărgi în holul CAS Bihor.

Pe bună dreptate, scena a stârnit un val de indignare după ce a fost intens difuzată la TV, iar Tudose, ca de obicei în preludiul şedinţei de Guvern, s-a grăbit să-l ia pe Bodog la unşpe metri, deşi CAS nu este în subordinea ministrului Sănătăţii, ci o instituţie autonomă, complet separată de Minister. „Să aflu şi eu cine nu mai lucrează în sistem, începând de astăzi, la Oradea”, a tunat Tudose precum activiştii de pe vremuri, când totul se întâmpla pe loc.

Urmărind scena, am avut senzaţia că în mod ironic heirupismul, populismul tipic PSD-ist, se întorcea, mânuit de premier, chiar împotriva unui ministru PSD-ist. Dar fiindcă detest populismul, heirupismul, am spus pe şleau că Tudose îi făcea lui Bodog o nedreptate. 

Evident, nu dezinteresat, nu fără scop. Ca orice PSD-ist, premierul a ştiut să preia nemulţumirea publicului, să se suie pe valul indignării şi să-l întoarcă, aşa cum Partidul procedează totdeauna, împotriva unor mărunţi acari Păun.

Povestea a fost o oribilă manipulare din toate părţile. În primul rând – o spun conştient că nu sunt deloc popular – chiar din partea „Bunului Samaritean” Viorel Paşca. Întâmplarea face că am fost primul jurnalist care cunoştea, înaintea tuturor celorlalţi, ceea ce urma să se întâmple. Omul, care ţine în casele sale sute de persoane fără adăpost, ştia bine ce face, era conştient ce scandal va stârni.

Era evident că imaginea unor neputincioşi căraţi pe targă în holul unei instituţii cu multe bube va provoca revoltă, că oamenii îi vor înjura pe funcţionarii fără suflet, răcorindu-se astfel pentru umilinţele îndurate la cozi, în faţa unor ghişee unde trebuie să se aplece adesea fără a vedea cu cine au de-a face, pentru ping-pong-ul între CAS şi Finanţe pentru tot felul de hârtii, pentru mizeria din spitale...

Dar, repet, Paşca ştia că după asemenea mutare, pe viitor, când va mai cere acte de la instituţiile statului în numele celor pe care îi adăposteşte, le va primi în baza acestui precedent, că funcţionarii îi vor da tot ce vrea doar ca să scape de el, ca să evite expunerea publică, scandalul.

Oare, însă, opinia publică înţelege că, place sau nu, funcţionarii de la CAS Bihor doar au aplicat legea ad literam, că nu puteau emite un act personal decât titularului sau unui împuternicit? Aşa face, de pildă, şi Casa de Pensii când eliberează biletele de tratament subvenţionate pentru vârstnici în tot felul de staţiuni balneare. Gândiţi puţin: vouă v-ar conveni, de pildă, ca Finanţele să dea altuia adeverinţa voastră de venituri?

Mai-marii statului, însă, s-au grăbit să înghesuie repede-repede cazul într-un şablon cu care, cât de cât, cetăţenii s-au obişnuit, cel al lipsei de omenie a unor funcţionari. Să-l reducă la dimensiunea unei simple neglijenţe birocratice, pentru ca apoi să-l acopere, să bage totul sub preş, să muşamalizeze o cangrenă de sistem.

De ce? Pentru că statul însuşi este cu musca pe căciulă. Statul îi reproşează „Bunului Samaritean” că modul cum îngrijeşte nişte amărâţi este la limita legii sau dincolo de ea (omul şi-ar putea face o fundaţie, dar s-ar lovi de birocraţie şi, în plus, ar trebui şi să se lase verificat la bani, ceea ce se vede clar că nu-i convine, după cum, la fel, nu i-ar conveni să dea explicaţii dacă i-ar muri în ogradă vreunul dintre „locatari”, deci dacă ar comite un fel de „malpraxis”).

Dar tot statul ştie că el este cel care generează astfel de situaţii. Statului nu-i pasă de acei oameni, de aceea îi lasă în plata domnului Paşca, ba chiar îi descarcă cu ambulanţele, ca pe nişte saci de cartofi, în faţa caselor acestuia atunci când respectivii sunt externaţi din cine ştie ce spital ori centru medical care se închide, cum a fost cel din Bratca, din cauza lipsei finanţării.

După ce opinia publică s-a inflamat, asociind imaginile văzute cu cele deja clasice care arată cum oameni fără o mână ori un picior sunt chemaţi periodic în faţa comisiilor medicale, de parcă de la un an la altul le-ar putea creşte la loc membrele lipsă, tot statul a scornit o soluţie, dar una improvizată sub presiunea momentului, la repezeală: să „se dea” un „ordin intern” la CAS, aşa încât un act să poată fi ridicat, în numele titularului, şi de un străin.

Concomitent, ca să pară că statul este intransigent, la CAS Bihor a fost anunţată o descindere a Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, deşi - repet - Ministerul Sănătăţii nu are în subordine această instituţie şi nu poate decide concedierea niciunui angajat al ei, mai ales de azi pe mâine, cum pretindea Tudose.

Mişcarea nu e, totuşi, nimic altceva decât joc de glezne. În final, fiţi siguri că după ce totul va fi uitat, nu se va schimba nimic important. Sunt gata să pun pariu că niciun angajat al CAS nu va fi dat afară, iar dacă totuşi „controlorii” Ministerului vor dicta conducerii CAS Bihor o asemenea măsură şi ea va fi pusă în aplicare, judecătorii vor da cu ei de pământ şi victimele vor fi despăgubite, cum se întâmplă de fiecare dată în situaţii de acest fel. Aşa că tot statul, în cele din urmă, le va plăti, din banii tăi şi-ai mei.

Dar statului îi convine. Îi convine pentru că emoţiile produse de povestea de la CAS Bihor au acoperit un alt caz, mult mai grav, descoperit de DNA la Casa Naţională şi la cea a Municipiului Bucureşti, unde 14 angajaţi, în frunte cu şefii, au fost săltaţi pentru hoţii strigătoare la cer. Dacă publicul ar fi mai atent la această afacere, ar înţelege ceea ce deja a devenit un clişeu, şi anume că, pe bune, corupţia ucide!

Aşa cum arată interceptările şi explicaţiile procurorilor din referatele în baza cărora au fost arestaţi, însuşi preşedintele CNAS, pus în funcţie datorită lui „Liviu” (aveţi vreun dubiu cine este Liviu?), şi însuşi şeful pe Capitală al instituţiei, un orădean - Lucian Bara, fiul unui fost decan de la Facultatea de Mediu a „Sorbonicii” noastre - au procedat exact pe dos decât funcţionarii de la CAS Bihor: nu au permis accesul bolnavilor imobilizaţi şi nu le-au dat adeverinţe personal, pentru a nu le deconta servicii medicale celor care aveau nevoie de ele.

De ce? Pentru că, manipulând date personale şi carduri de sănătate, inventau servicii medicale fictive, încasând şpăgi colosale pe baza unor dosare servite de avocaţi şi de intermediari ai unor firme specializate în - vă sună cunoscut? - îngrijiri medicale la domiciliu.  

Ei, bine, dacă în legătură cu scenele de la CAS Bihor consider că Bodog a fost luat la ţintă de premier fără temei, iar vina ministrului orădean este doar că acceptă rolul de cârpă utilă propagandei, menirea de a ne arăta ce dur este (nu doar cu băncile) domnu’ Mişu „Terente” Tudose, cu aceeaşi tărie cred că Bodog e cât se poate de vinovat în afacerea de la CNAS şi de la Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Acolo nu a trimis, însă, niciun corp de control. Despre asta tace ca un peşte.

De ce anume, nu cred că e aşa greu de înţeles. Pentru că acolo buba e cu adevărat groasă, acolo nu este vorba de un simplu abuz funcţionăresc, ci de o mafie organizată pentru fraudarea sistematică, zi de zi, a banilor publici de către ticăloşii de Partid. Adică de propriii tovarăşi ai lui Bodog.

Acesta „nu se bagă”, în al doilea rând, pentru că şeful CNAS a fost numit datorită amiciţiei cu „Liviu”, iar în aceste condiţii cum să se atingă de el? După ce jupânul de Teleorman şi al întregii Românii, dintr-un nimic provincial, obişnuit cu combinaţii mărunţele, l-a făcut a doua oară ministru? După ce, în ciuda incompetenţei din mandatul Guvernului Grindeanu, l-a păstrat şi în Guvernul Tudose?

În al treilea rând, pentru că este evident că necunoscutul din Oradea pus hop-ţop la şefia Casei de Sănătate Bucureşti n-a ajuns de capul lui în acea funcţie, ci sprijinit de Partid şi, probabil, chiar de Bodog însuşi, căruia i-a fost tovarăş la Facultatea de Medicină din Oradea.

Dacă Partidul şi Statul şi-au dovedit „grija deosebită” pentru mărunţişul de la CAS Bihor, cu privire la hoţiile criminale din vârful Sistemului nu scot niciun cuvânt. În schimb, cum ştim, mafioţii fac tam-tam fără încetare, încercând să ne prostească (şi chiar reuşind) că Sistemul nu sunt ei, ci „Binomul” format exclusiv din SRI (şi, mai nou, ce paradox, doar din DNA).

Ne picură întruna că acest DNA trebuie decapitat, castrat, că procurorii comit abuzuri îngrozitoare împotriva politicienilor, că persecută aleşii Poporului, iar prin ei Poporul însuşi. Că singurii vinovaţi de care ar trebui să se ocupe sunt aceşti acari Păun - funcţionari, asistente, medici din spitale, luaţi la ochi cel mult pentru plicul de la pacient, nu şi pentru, Doamne fereşte, trucarea licitaţiilor la achiziţia a tot felul de echipamente.

Săptămâna trecută, aşadar, am avut un caz-şcoală de manipulare, de deturnare a atenţiei de la ceea ce e cu adevărat important la ceea ce este doar spectaculos. Operaţiunea le reuşeşte mafioţilor ce formează Sistemul pentru că se bazează pe emoţia noastră, pe nebăgarea de seamă, pe ipocrizia noastră chiar. Pe faptul că suntem creduli, mereu gata să plecăm după fentă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Un calcul simplu : 10 miliarde lei vechi / zi !
Partidele sunt sisteme piramidale de adunat mita. La ghiseu se ia 50 lei mita din care 15 merg la sefu. Sefu strange 15 lei de la 20 de ghisee. Deci, 300 lei. Din 300 lei, de 200 isi cumpara SUV sau limuzina si 100 ii trimite la judet. In judetul Bihor sunt 100 de UAT (localitati), care au in medie 10 institutii cu ghiseu: deci 100 x 100 x 10 =100.000 lei. UN MILIARD LEI VECHI! ZILNIC!!! Si asta daca la fiecare ghiseu din judet se aduna doar 50 lei / zi mita! Consider ca putem generaliza lejer ca fiecare ghiseu ia in medie minim 10 mite zilnic. In concluzie: 1.000.000 RON (zece miliarde vechi) ajung zilnic la centrul judetean de colectare a mitelor. Acum ca am vazut catbe de profitabil, cred ca mi-am gresit meseria. De maine imi fac si eu adeziune la partid! :))
Postat 04 Septembrie 2017, 22:20 de BlackDot
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Poliţia Bihor în 2018: Au fost identificaţi toţi autorii infracţiunilor de mare violenţă şi toţi şoferii care au părăsit locul faptei (FOTO)
  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON