URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Octombrie 2018, 11:10

Comisia de Bun-Gust

Comisia de Bun-Gust foto generic, ilsalvagente.it (Andrey Popov)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trec aproape zilnic pe lângă o casă cu etaj, destul de drăguţă, dar suficient de ghinionistă încât să fie împopoţonată cu un gard de bolţari ridicat la nici 2 metri distanţă de ea. Un gard urât, parcă neterminat, care îi acoperă aproape jumătate din faţadă.

Cele două elemente, casa şi gardul, formează o combinaţie ce dăunează ochiului încă de la prima vedere. Ambele se află la şosea, într-o zonă destul de circulată, fapt care amplifică impactul vizual. În acel colţ de stradă, Oradea e destul de urâtă.

Mai trec uneori pe lângă un magazin amplasat pe o arteră principală a oraşului. Lung de câţiva zeci de metri, are peretele exterior aproape integral de sticlă. Dincolo de vitrină, însă, oroare! Un raft imens, plin cu mărfuri, orientat cu faţa înspre interior, deci, cu spatele la stradă, zgârie privirea şi dă vertij.

Seara, când becurile magazinului sunt aprinse, imaginea e şi mai depresivă. Din dorinţa de a-şi extinde galantarele, patronul a sacrificat aspectul, astfel că ceea ce ar fi putut fi un câştig pentru estetica zonei a devenit o durere. Şi acolo, Oradea e urâtă.

Mai trec uneori pe lângă o casă modestă, dar bine întreţinută, cu o curte foarte frumoasă, amplasată pe colţ, la intersecţia a două străzi. Curtea îi e plină de flori şi verdeaţă atent îngrijită, iar împreună cu culorile casei din fundal creează un tablou care mă binedispune de câte ori trec pe acolo.

Cum de am văzut toate acestea? Simplu. Spre deosebire de exemplul din primul paragraf, proprietarul şi-a delimitat proprietatea cu un gard de sârmă, alegând să împartă frumuseţea curţii cu trecătorii, cu oraşul, în loc să o ţină doar pentru el. Aici, Oradea e frumoasă.

Orice construcţie, mare sau mică, civilă sau industrială, istorică sau modernă, afectează imaginea unui oraş. Cu funcţionalităţi diverse, cu bugete şi culori diferite, clădirile par uneori să crească una lângă alta ca într-un joc al soartei. Iar definiţiile diferite despre frumos pe care le au oamenii amplifică hazardul. Dacă ar exista o Comisie de Bun-Gust, probabil că s-ar fi sesizat din oficiu în primele două cazuri pomenite în articolul de faţă şi ar fi reuşit să schimbe ceva.

Dar Comisia de Bun-Gust nu va exista niciodată, poate tocmai din cauză că bunul-gust este o noţiune prea relativă. Iar pentru cei care construiesc garduri de neam prost şi le vopsesc în verde şi roz, ar fi o instituţie profund nedemocratică, un atentat la propria libertate de gândire, un braţ malefic al statului paralel.

Dacă s-ar înfiinţa, totuşi, o asemenea comisie ar avea potenţialul de a se transforma în timp în instituţie de sine stătătoare, poate chiar în minister. Şi atunci s-ar duce din nou totul naibii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Chiar ca ar trebui facut ceva
Pe strada Alecsandri sunt ceva magazine alimentare amenajate de pe vremea mineriadei. Si mai e cladirea imensa a fostei fabrici de confectii, care arata absolut horror. Acum e sala de evenimente in ea(partial) dar pozele de grup trebuiesc facute in alta parte si nu la intrarea in respectiva sala , ca se sperie lumea, crede ca e de prin Iraq :). Bonus, in fata ei mai nou e parcare, e trafic auto serios pe asa zisul pietonal.
Postat 29 Octombrie 2018, 22:11 de Neutryno
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON