URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
11 Aprilie 2018, 09:58

Coaliţia împotriva homosexualilor

Coaliţia împotriva homosexualilor foto arhivă, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea este epicentrul mişcării Coaliţia pentru Familie. Până la urmă, nici nu-i rău pentru un oraş care vrea cu orice preţ să iasă în evidenţă. Pe lângă slujitori ai Domnului, s-au băgat în faţă şi politicieni, care nu scapă nicio ocazie să dea bine în faţa electoratului.

Am remarcat între vorbitori şi oameni ai Bisericii cu un limbaj mai aspru, cu atitudine de şefi pe plantaţie. Sincer, nu m-aş duce la ei în biserică fără să am câteva kile de tămâie asupra mea şi o funie de usturoi. Cred că e excesiv să-i veştejeşti pe homosexuali când, poate, şi între reprezentanţii cultului tău sunt oameni care umblă cu vaselină asupra lor.

Dar e aproape indiscutabil: dacă 3 milioane de oameni spun că trebuie să se facă referendum, atunci să se facă! Este nu doar legal, ci şi moral să li se respecte agenda. Vor fi însă probleme cu cvorumul, ca la orice referendum. Că românul aşa face şi pe Facebook, dă "particip" la orice eveniment, după care eşuează la grătare.

Ca să se asigure o prezenţă masivă, ar fi bine să se treacă în buletinele de vot şi alte teme, ocazie cu care costurile referendumului s-ar mai amortiza. Apoi, de ce nu, ar fi ocazia perfectă ca şi autorităţile locale să dezbată nişte probleme care frământă comunitatea. Bunăoară, am putea cere părerea cetăţenilor dacă se impune impozitarea bisericilor sau dacă ar fi cazul stopării accesului penalilor în politică. Să vedeţi atunci prezenţă semnificativă la urne!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
,...
Pana la urma asta va fi site-ul homosexualilor. Unii vor scrie, ceilalti vor confirma. Se vor aplauda unii pe alii. De ce vor "casatorie" ? Vor sa "infieze" copii. Vor pepiniera pt homosexuali/lesbiene. Sunt putini dar vor sa se inmulteasca. Ati inteles parsivitatea acestei actiuni si de unde vine insistenta lor pe aceasta tema ? E clar ce educatie vor primi bietii copii ? Vor avea parte de educatia si mentalitatea homosexualilor. Acest lucru inseamna incalcarea grosolana a dreptului fundamental al copilului. Copilul care ar urma sa fie infiat nu poate sa spuna NU VREAU sa intru intr-o astfel de "familie". ESTE UN ABUZ GROSOLAN. Intra in categoria crime impotriva umanitatii. In ceea ce priveste termenul de casatorie "traditonala", este fake news, termen fals. Unirea dintre un barbat si o femeie se numeste casatorie naturala !!! Pt acest lucru se vrea REFERENDUM, cel mai democratic act.
Postat 12 Aprilie 2018, 07:39 de Control_Room
GURU local!
Chirila cam face pe marele "guru" local. L-am vazut la tv si facea praf pe toti care nu vad bine "marea realizare" de la ciumperca si pe toti care vad si multe defecte, greseli, erori in marea majoritate a proiectelor PMO! Si facand pe "guru" local cam da cu mucii in fasole.... atata doar ca se stropecte pe el!
Postat 11 Aprilie 2018, 16:08 de scortosul
asta nu-i jurnalism
Trebuia sa relateze faptele in mod impartial, nu sa le puna cuvinte in gura si sa-i agreseze.
Postat 11 Aprilie 2018, 14:26 de testtest
...
Man, mă doare mintea. O fi având Coaliția pentru Familie unul sau mai multe cuie împotriva homosexualilor, dar referendumului NU e nici despre, nici împotriva homosexualilor, ci doar pentru definirea familiei naturale (nu a celei creștine și nici măcar a celei așa-zis tradiționale) ca unire între un bărbat și o femeie cu scopul procreării. Nu trebuie să fii umblat la biserică să vezi treaba asta; și asta e, ne place, nu ne place: familia este și trebuie să rămână unirea între un bărbat și o femeie. Că vor homosexualii, transexualii și mai știu eu cine să trăiască doi, trei sau mai mulți împreună n-au decât, însă asta n-o să-i facă familie nici cât negru sub unghie (proaspăt tăiată și toaletată).
Postat 11 Aprilie 2018, 13:41 de Shogun
Politica si Biserica
Chiar daca Biserica se adreseaza celor peste 97,5% crestini declarati, ar fi indicat ca, pana la referendumul national, fiecare cult sa isi faca un referendum in ograda proprie. Cu alte cuvinte, sa isi reevalueze sprijinul, si sa faca curatenie. Cine nu sprijina conceptul de familie traditionala sa nu mai fie mebru de biserica. La fel ca in politica, in cazul stoparii accesului penalilor. Tare ma tem ca asta nu se va intampla degraba. Prietenii stiu de ce. Biserica nu e doar iertare, ci si impacare cu divinitatea. Iertarea e scutirea de pedeapsa, dar impacarea, adica reluarea raporturilor de colaborare, presupune o conditie. Toleranta crestina, conform propriei doctrine, trebuie sa urmeze pilda lui Iisus: "Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra...". Conditia impacarii: "Nu te osandesc nici Eu. Mergi, de acum sa nu mai pacatuiesti." Altfel, Biserica nu crestineaza, ci doar exorcizeaza.
Postat 11 Aprilie 2018, 11:42 de FaBULA
@Mircea Chirila
O singura observatie! Ar trebui sa scoateti cuvantul "poate" din fraza in care spuneti ca "poate si intre reprezentantii cultului tau sunt oameni care umbla cu vaselina asupra lor"
Postat 11 Aprilie 2018, 11:23 de Kid
O minciuna titlul articolului!
Coalitia nu este impotriva homosexualilor ci pentru definirea familiei ca uniune intre mascul si femala, intre barbat si femeie asa cum e normal in intregul regn mamifer! Coalitia vrea definirea normalitataii iar exceptia, anormalul sa nu poarte aceeasi definire, numire.Relatia berbat-mascul, femeie-femela nu procreaza si nu poate fi definita ca o asociere creativa cu rolul perpetuarii omului. Trebuie sa isoi gaseasca ei o alta denumire a cuplajului lor. Puteti lansa un concurs de idei pentru definirea cuplajului homosexual.
Postat 11 Aprilie 2018, 10:46 de scortosul
Mircea
O corectie mica, romanii raspund cu "partikip" :) In est sunt total de acord cu fiecare cuvintel. Totul e pentru imagine, nu ca ii intereseaza pe ei de orientarea sexuala a poporului. Iar daca toleranta inca lipseste azi, putem re-aduce CNA-ul la stadiul din 92-95 cand vedeam doar ce voiau eu la TV. Nu vorbim de inainte de 89 ca acolo era alta perioada de aur. Apropos, ar fi indicat sa o numim pe cea de azi ca "perioada de bronz"? Nu de alta dar avem directia spre epoca bronzului, gandirea si actiunile specifice.
Postat 11 Aprilie 2018, 10:12 de poiu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON